Contre politice pe tema pensiilor speciale: „Este un tertip”

Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a declarat că PSD a introdus Proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare.

”Dacă cei din PNL s-au răzgândit, să vină și să anunțe acest lucru de la tribuna Parlamentului. Noi îi așteptăm marți la vot”, a scris pe Facebook ALfred Simonis.

Reacția lui vine în contextul în care liderul deputaților PNL, Florin Roman, vrea vot pe proiectul pensiilor speciale, „nu doar dezbatere”: „PSD trebuie sa decidă dacă este partidul poporului sau rămâne partidul privilegiaților”.

Florin Roman susține că a depus o solicitare scrisă prin care cere un vot pe proiectul pensiilor speciale, „și nu doar dezbatere așa cum a propus PSD, prin ordinea de zi”.

„Este o chichiță de care PSD se folosește pentru a amâna un vot pe proiectul PNL, privind eliminarea pensiilor speciale. Bănuielile sunt confirmate și de recenta declarație a președintelui interimar al PSD, care a vorbit explicit de un vot pentru retrimiterea la comisia de muncă a proiectului PNL. Retrimiterea la comisie nu este altceva decât un tertip folosit de PSD, pentru a îngropa pensiile speciale”, arată liderul deputaților PNL într-un comunicat.

Potrivit acestuia, „ora adevărului a sosit! Marți vom afla cum se separă apele: PSD trebuie sa decidă dacă este partidul poporului sau rămâne partidul privilegiaților! Nu exista nici două Românii și nici două categorii de pensionari. Decizia este a celor de la PSD, însă sunt convins că vor veni și explicațiile pentru pensionarii de rând, care au contribuit ani de zile. Singurul lucru pe care îl putem discuta este respingerea amendamentelor PSD depuse la comisia de muncă, prin care au fost anulate și bursele viagere pentru sportivi și oameni de cultură, ce au făcut cinste României, și pe care PSD îi consideră ca fiind beneficiari de . În cazul în care vor refuza îndepărtarea acestor aberații, vom îndrepta noi cei de la PNL acest lucru, prin ordonanța a guvernului liberal. Mesajul către PSD este simplu: PNL nu face nici un pas înapoi în cazul tăierii pensiilor speciale! Ori cu poporul, ori cu privilegiații, tovarăși socialiști!”.

Proiectul de eliminare a pensiilor speciale va fi supus votului final al Camerei Deputaților pe 28 ianuarie, a anunțat președintele forului legislativ, Marcel Ciolacu. Acesta a explicat că va fi scos amendamentul prin care sunt eliminate indemnizațiile speciale pentru sportivi și personalități.

„La Camera Deputaților am hotărât ziua de 28 ianuarie plen pentru votarea proiectului de pe ordinea de zi privind pensiile speciale. Nu mai avea rost ca PSD să facă o altă solicitare de sesiune extraordinară, chiar era un joc mai mult politic și dădea o notă de neseriozitate. Proiectul de lege nu mai trebuie dezbătut. Va veni în plen la vot și vom scoate amendamentul Comisiei privind sportivii și personalitățile României care erau prinse în acel amendament. Cu alte cuvinte, pe 28 va fi dezbatere, scoțând acel amendament, plus vot final”, spunea Ciolacu.

Dezbaterile din Comisia de specialitate au avut loc pentru ambele inițiative privind eliminarea pensiilor, atât a PNL, cât și a USR, însă raportul favorabil a fost dat pentru propunerea PNL.

Proiectul PNL are în vedere eliminarea pensiilor de serviciu pentru mai multe categorii, printre care: deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitare al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, funcţionari publici cu statul special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România. Indemnizațiile speciale nu au fost eliminate în cazul militarilor și polițiștilor.

Președintele Comisiei pentru Muncă, deputatul PSD Adrian Solomon, a depus un amendament prin care indemnizațiile de merit pentru sportivi și artiști sunt eliminate.
Însă, în ședința plenului din 18 decembrie, Camera Deputaților nu a supus votului proiectul de lege al PNL privind eliminarea pensiilor speciale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. Ati putea crede ca in perioada anilor 1990-2000 se gandeau la fraza slogan „independenta financiara” uriasa pentru acesti bugetari de lux? Dacaacesti bugetari de lux se gandesc sa isi apere „independenta financiara” de lux, ce sa faca majoritatea mentinuta in saracie prin lege si control? Nu cumva acelasi tratament in acelasi domeniu: aparare ” independenta nivelului de trai” deoarece majoritatea traitorilor din tara sunt mentinuti la limita saraciei, prin CSAT? Sau, poate ca prin CSAT + cotrocenist s-a batut palma ca peste 60% din cetatenii care traiesc in tara sa moara de inanitie si bolnavi?! Va inchipuiti in ce hal si mediu suburban pot gandi acesti scaunari?! Scoateti bre vorbele si intelegerile pe gaura gurii sa stim ce viata vom avea in continuare!

  2. Ei si, in Romania, mi de copii strabat kilometri intregi pe jos, prin zapada si frig pana la scoala, altii platesc din buzunat transportul pentru a face „scoala- educatie”, zeci de mi de copii se culca si se trezesc flamanzi, in frig si mizerie … , ei si …, filfizonii politici cot la cot cu filfizonii fostei familii regale, „traiesc intro alta galaxie” pe banii poporului roman, departe, departe de mizeria si saracia in care se scalda poporul din Romania, organizamd „banchete si serate muzicale, mese festive” si … altele, ei si …, cui ii pasa ?. Ei si … cui ii pasa, mizeria in care traiesc copii poporului roman nu conteaza chiar daca ei reprezinta viitorul Romaniei, care viitor ?, pentru filfizonii de mai sus, conteaza doar „luxul si privilegiile obtinute din banii unui popor care inca rabda „jugul mizeriei”.

  3. nu au niciunii curaj sa taie pensiile magistratilor, deci joc de glezne de ambele parti paseaza cartoful fierbinte …

  4. Acum se bat intre ei PSD cu PNL si USR care sa „slujeasca”poporul mai bine,sa desfiinteze pensiile speciale,sa agate in cui CCR!E miza electorala a viitoarelor alegeri…

  5. Doamne ?Dar oare nu se mai terminã cu .,Campania asta electoralã?CIUMETI NU CA NO VREM,PENEDELEI NU CÃ NOI.MÃI JEGURLOR?ADEVÃRUL ESTE CÃ NU VRETI NICI UNII.DAR ACUMA PENEDELEILOR,CE O SÃ SPUNETI?CÃ DOAR VOI ATI FÃCUT CAMPANIE ELECTORALÃ,CU .,FÃRÃ PENALI,FÃRÃ PENSII SPECIALE?CUM ÎI ACUMA?VOI SÎNTETI LA GUVERNARE ,ATI CÎSTIGAT,NU?CU CE ATI FÃCUT CAMPANIE,CE FACETI ACUMA,AVETI MAJORITATE,NU VÃ MAI RESPECTATI,CUVÎNTUL,PROMISIUNEA ,DIN CAMPANIE?CÃ VÃD PE PENALI ÎI IAU,DAR NUMAI PE POLITICIENII INCOMOZI PENTRU VOI?DAR CE FACETI CU PENSIILE SPECIALE?CE?PE CINE MAI DATI VINA ACUMA?ORI CUM NU VÃ PUTETI TINE DE PROMISIUNILE PE CARE LE-ATI FÃCUT ÎN CAMPANIA ELECTORALÃ.,NICI LA EUROPARLAMENTARE NICI LA .,PREZIDENTIALE.MAI SÎNT,2 RÎNDURI DE VOTÃRI,NU STIU CUM O SÃ FACETI DAR DE PROMISIUNI NICI NU VA FII VORBÃ.VOI PENDELEUL ATI DEMONSTRAT DEJA CÃ BU AVETI ,CUVINT.Ę.,CRED CÃ ASA VETI FII SI VOTATI.

  6. Dacă vor tăia pensiile speciale după cum se laudă şi unii şi alţii, vom vedea puşcăriile pline de politicieni după promulgarea legii de către preşedinte.

  7. ce bataile acum pe desfiintarea pensiilor speciale!

    parca nu tot politicienii le-ar fi infiintat!

    ps. pensii speciale pentru militari? pai noi de 75 de ani nu am mai fost in vreun razboi!

  8. O prostie cu dedicatie speciala pentru fraieri. Magistratii sunt protejati de conjunctia lui Venus cu Saturn, ca si militarii. Raman 5 la suta de sacrificat in deea sa moara capra vecinului si sa traiasca Elefantul Meu.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.