Duminică, 1 iunie, copiii vor deveni „parlamentari” pentru o zi și vor putea vota proiecte de lege inițiate chiar de ei, cu ocazia evenimentului „Parlamentul Copiilor”, anunță Camera Deputaților într-un comunicat transmis marți.
Acțiunea numită „Parlamentul copiilor” se desfășoară la inițiativa lui Valeriu Zgonea.
„Ședința de plen a Parlamentului copiilor va fi condusă de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea”, anunță forul legislativ.
Potrivit comunicatului citat, prin acest proiect Camera Deputaților își propune să ofere tinerilor posibilitatea înțelegerii importanței rolului și funcțiilor Parlamentului României în cadrul sistemului instituțional democratic, precum și oportunitatea de formare a unei viziuni practice asupra a ceea ce reprezintă, în mod real, activitatea parlamentară,
Acțiunea, desfășurată între orele 10,00 și 14,00, este organizată în colaborare și cu participarea elevilor de la mai multe școli din București.
Camera Deputaților are o ofertă și pentru sâmbătă
Copiii și însoțitorii acestora vor putea vizita gratuit Palatul Parlamentului încă de sâmbătă, cu ocazia evenimentului „Porți deschise pentru copii”, conform unui comunicat transmis marți de Camera Deputaților.
Pot fi vizitate cabinetul președintelui Camerei Deputaților, sala de plen, sălile „Mihai Viteazul” și „C.A. Rosetti”, precum și sala de primiri oficiale, „I.G. Duca”.
Evenimentul de sâmbătă se va desfășura între orele 10,00 și 16,00, iar accesul se va face pe la intrarea S1 (dinspre Parcul Izvor).
„Porți deschise pentru copii” se află la a V-a ediție. Astfel de acțiuni au fost organizate și în 2007, 2008, 2009 și 2013 când, conform estimărilor, aproximativ 14.000 de copii și însoțitori ai acestora au vizitat Camera Deputaților.
Zgonea i-a informat, marţi, și pe deputaţi despre acțiunile pentru copii care vor avea loc la Palatul Parlamentului.
„O să vă informez că, potrivit unei reguli pe care am statuat-o de mult timp, de 1 Iunie o să facem «Ziua Porţilor Deschise» şi «Parlamentul Copiilor», 31 mai – 1 iunie. O să păstrăm această obligaţie pe care o avem, să facem această instituţie mult mai bine înţeleasă de către cetăţeni”, a spus Zgonea, la şedinţa de plen.