Coreea de Nord a tras şapte rachete cu rază scurtă de acţiune în mare, în cadrul unei test, a anunţat Seulul vineri, în contextul în care Statele Unite şi Coreea de Sud efectuează exerciţii militare comune, relatează AP, citată de Mediafax în pagina electronică.
Un oficial din cadrul Ministerului sud-coreean al Apărării a declarat, sub protecţia anonimatului, că rachetele de tip sol-aer au fost lansate de pe coasta de vest nord-coreeană, joi noaptea, înspre largul coastelor de est. Lansarea de vineri are loc în timpul exerciţiilor militare comune anuale americano-sud-coreene. Phenianul a denunţat manevrele de la sud drept o repetiţie în vederea unei invazii. Însă Seulul şi Washingtonul afirmă că exerciţiile fac parte din cadrul cooperării militare. Coreea de Nord a lansat două rachete cu rază scurtă de acţiune în prima zi a acestor manevre comune şi a ameninţat Coreea de Sud şi SUA cu atacuri „necruţătoare”.