Coreea de Nord raportează primul caz de coronavirus

Coreea de Nord a raportat primul caz de COVID-19, la o persoană care s-a întors ilegal în ţară pe 19 iulie, a informat, duminică, agenţia de ştiri KCNA. Kim Jong-un impune carantinarea oraşului Kaesong.

Kim Jong-un a declarat stare de urgenţă şi a impus carantinarea oraşului de frontieră Kaesong, numindu-l „o situaţie critică în care virusul vicios s-ar putea spune că a intrat în ţară”, a anunțat agenţia de ştiri KCNA.

Potrivit acesteia, o persoană care a trecut ilegal în Coreea de Sud în urmă cu trei ani s-a întors peste graniţa fortificată care împarte cele două ţări cu simptome care sugerează COVID-19.

Liderul din Coreea de Nord, Kim Jong Un, a convocat sâmbătă o reuniune de urgenţă cu liderii politici ai ţării pentru a discuta „un eveniment de urgenţă, care s-a întâmplat în oraşul Kaesong”, a anunţat KCNA, citată de Reuters.

Oraşul Kaesong a fost plasat în carantină totală, după ce o persoană suspectată de a fi infectată cu coronavirusul „a trecut ilegal” graniţa, a anunţat Kim Jong-un după întâlnire.

Liderul nord-coreean a declarat recent că ţara sa a prevenit răspândirea infecţiei cu noul coronavirus şi menţine o situaţie stabilă a numărului de cazuri de infectare.

Totuşi, există rapoarte neoficiale realizate de către organizaţii internaţionale care arată că realitatea este alta.

Nord-coreenii au de suferit întrucât graniţele sunt închise de la finalul lunii ianuarie, iar vaccinuri şi alte medicamente au rămas depozitate în afara graniţei.

Coreea de Nord şi-a închis graniţele pe 30 ianuarie şi a pus mii de oameni în izolare acum 6 luni. Liderul totalitar oferă laurii pentru aşa-declaratul „succes răsunător” împotriva noului coronavirus conducerii partidului, conform KCNA.

Crucea Roşie şi-a trimis o serie de voluntari în zona de graniţă, pentru a implementa mai multe măsuri de prevenţie a infectării cu noul coronavirus, aceasta declarând că există, totuşi, rapoarte neconfirmate privind focarele de infecţie din ţară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Si nu a fost lichidat virusache? Intreb pentru Johannis fara masca!

  2. S-a întors cineva din Coreea de Sud în cea de Nord???Fantastic! Un examen psihiatric ar fi necesar, dacă tipul mai respiră..

  3. Eu cred că ăla virusat e deja amintire.. Dumnezeu să-l odihnească….auzi a trecut granița ilegal din Sud în nord!!!?…pe cine prostește măscăriciul…poate pe Orban…

  4. intrebare ,frustrat mai esti. Dar treaca de la noi. Ciolacule.

  5. La noi ,,pacientul zero,,a fost un intalian care a avut liber la granita multumita lui Klausica si Ludcovici.Venise nea macaroana sa-si vada nevasta cu toate ca se simtea rau ,si nimeni nu la intrebat de sanatate,exact in perioada aia cand nea Klausica o tinea langa cu anticipatele si ne aburea ca virusul e o banala gripa sezoniera.In timp ce macaronarul o taiase inapoi sa se trateze la Rimini ,in urma lui a inceput cosmarul..A lasat in urma familia infectata si alti 20 de contactanti directi.Multumim din inima guwernului.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.