Vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean a declarat că solicitarea PDL de declanşare a procedurilor de suspendare a lui Mircea Geoană de la conducerea Senatului este una nedemocratică şi va fi respinsă la votul din plen, informează Mediafax.Corlăţean a afirmat că atitudinea PDL din Senat când a solicitat menţinerea în comisii a senatorilor independenţi a fost una nedemocratică.
"Este o atitudine care merge după chipul şi asemănarea liderului din deal, pe impunerea cu forţa şi cu încălcarea oricărei norme, a Regulamentului, a oricărui articol constituţional, a dorinţelor proprii", a adăugat el.
Secretarul independenților, Liviu Câmpanu, a declarat pentru cotidianul.ro că “procedura de suspendare a lui Mircea Geoană a fost inițiată de PDL și că pe această cale se va merge la vot în plenul Senatului, unde PDL, UDMR împreună cu indepedenții au majoritatea. Procedura are toate șansele pentru succes”.
Democrat-liberalii au inițiat o procedură de suspendare a președintelui Senatului, motivând că Geoană nu a respectat regulamentul când a refuzat supunerea la vot a unei solicitări de suplimentare a ordinii de zi. (T.G.)
Corlăţean: Cererea PDL de suspendare a lui Geoană e ridicolă, nedemocratică, plenul o va respinge
Vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean a declarat că solicitarea PDL de declanşare a procedurilor de suspendare a lui Mircea Geoană de la conducerea Senatului este una nedemocratică şi va fi respinsă la votul din plen, informează Mediafax.Corlăţean a afirmat că atitudinea PDL din Senat când a solicitat menţinerea în comisii a senatorilor independenţi a fost una […]
Vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean a declarat că solicitarea PDL de declanşare a procedurilor de suspendare a lui Mircea Geoană de la conducerea Senatului este una nedemocratică şi va fi respinsă la votul din plen, informează Mediafax.Corlăţean a afirmat că atitudinea PDL din Senat când a solicitat menţinerea în comisii a senatorilor independenţi a fost una […]
Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.