Corlăţean, despre UDMR: Nu cred că e corect a ni se cere să derogăm de la poziţia constantă a statului

Ministrul Titus Corlăţean a declarat, duminică, referitor la poziția UDMR privind demersul MAE legat de iniţiativa cetăţenească a minorităţilor, că nu consideră corect să se ceară o derogare de la poziţia constantă a statului român.

„Nu cred că ar trebui să complicăm lucrurile, lucrurile sunt în realitate mult mai simple. Există în UE domenii care ţin de competenţa Uniunii Europene, de Comisia Europeană, reglementează Uniunea Europeană în anumite domenii pentru statele membre şi domenii rezervate competenţei suverane aparţinând statelor membre. Nu este o noutate faptul că protecţia minorităţilor naţionale este un domeniu rezervat statelor membre ale Uniunii Europene. Poziţia României, care coincide cu poziţia marii majorităţi a statelor membre aparţinând Uniunii Europene şi cu poziţia Comisiei Europene, nu este o noutate”, a spus Corlățean.

„Nu este un lucru care să fi apărut de ieri sau de astăzi. Noi am reconfirmat această poziţie, pentru că în plan intern România a făcut în toţi aceşti ani eforturi uriaşe, extrem de importante, cu sprijinul UDMR şi al celorlate asociaţii aparţinând minorităţilor naţionale din România şi am ajuns la un nivel de protecţie, un standard remarcabil, apreciat la nivel european. Noi nu am schimbat o poziţie şi nu aveam ce discuta în schimbarea poziţiei statului român”, a mai declarat acesta.

„Faptul că, de exemplu, Ungaria a intrat în această procedură susţinând o cauză care nu este acceptată la nivel european este un punct de vedere pe care Ungaria are dreptul să şi-l susţină”, a mai spus Cărlățean.

„Am văzut un comentariu al UDMR că am fi amestecat şi Ungaria. Nu, nu am amestecat Ungaria, Ungaria este parte intervenientă în cele două proceduri – pentru că sunt două proceduri -, este dreptul suveran şi al statului român să-şi prezinte o poziţie pe care o afirmă constant de ani şi ani de zile”, a explicat oficialul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.