Regizorul român Corneliu Porumboiu, al cărui scurtmetraj ‘Călătorie la oraş’ a obţinut în 2004 Premiul II la secţiunea Cinéfondation a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, va face parte din juriul pentru scurtmetraje şi al secţiunii Cinéfondation la cea de-a 64-a ediţie a Festivalului, care va avea loc între 11 şi 22 mai, notează miercuri agenţia spaniolă de presă EFE.
Din juriul prezidat de regizorul francez Michel Gondry mai fac parte regizorul portughez Joao Rodrigues, actriţa şi producătoarea franceză Julie Gayet, regizoarea şi producătoarea austriacă Jessica Hausner, după cum au anunţat miercuri organizatorii.
Juriul va premia trei dintre cele 16 filme selecţionate la secţiunea Cinéfondation, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la 20 mai, şi va alege cel mai bun scurtmetraj al acestei ediţii, al cărui nume va fi cunoscut la sfârşitul Festivalului, la 22 mai, adaugă EFE. AGERPRES