Coronavirus la Spitalul „Sfântul Ioan”

O femeie în vârstă de 62 de ani, care realiza procedurile de dializă la Spitalul „Sfântul Ioan” din Capitală, a fost confirmată cu COVID-19.

În total, 79 de cadre medicale au fost izolate la domiciliu, fiind declanșată o anchetă epidemiologică, anunță Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potricvit GCS, pacienta este asimptomatică și a fost transferată la Spitalul „Carol Davila”, conform procedurilor.

„În secția respectivă mai realiza proceduri de dializă un alt pacient care a fost, de asemenea transferat. Acest pacient nu este infectat cu COVID 19. În acest caz a fost declanșată o anchetă epidemiologică. Până la finalizarea acesteia, conducerea unității sanitare a luat decizia de a trimite în izolare toate cele 72 de cadre medicale care desfășurau activitatea în acesta secție, în ture. De asemenea, celor 9 rezidenți de pe secție li s- a solicitat să rămână acasă”, menționează sursa aratată anterior.

Toate cadrele medicale sunt asimptomatice și vor fi testate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

15 Comentarii

  1. China a mintit omenirea….la 80 mii infectati au raportat 3500 morti adica sub cinci la suta. Italia la 100 mii infectati are 12 mii morti adica zece la suta 12 % mortalitate. Romania cat o sa aiba.??? daca nu luom masuri urgente de izolare totala.

  2. Baaaaaa, terminati naibii cu anchetele, cu dosarele si intrati la actiuni in forta sa salvati cetatenii!

  3. Despre testarile promise din nou nimic nimic ? Doar izolare la domiciliu și rostogolirea neputinței către alte decese, raportate retroactiv…Asta e crimă cu premeditare..guvernul meu o lalaie pe la cotroceni până se stinge complet lumina in romania norrrrrma-LA !!

  4. Saptamana trecuta, parchetul anunta ca a deschis dosar penal impotriva conducerii sf Ioan care era reclamate de medicii din sectii ca nu organizeaza cum trebuie spitalul , ca nu au materiale, etc. https://www.cotidianul.ro/breaking-news-medici-s-au-plans-la-parchet-de-organizare/ Dosarul penal se va rezolva peste luni sau ani „cu celeritate”, asa cum scriau procurorii in comunicatul de presa. Practic, nu s-a luat nici o masura, la nivel de conducere a spitalului. Era chestiune de zile pana la „accident epidemiologic” tip Suceava. Si nici nu se va face nimic cu echipa de conducere tip Flutur . Pacienta infectata era de 2 saptamani internata in spital, nu a venit cu covidul de acasa. Covidul e din spital. Medicii au simtit ca ceva nu e in regula si au reclamat. Cu toate ca „s-a deschis dosar penal”, conducerea ministerului NU A FACUT NIMIC, iar acum traim rezultatul.

  5. Cu filtrul DSP pentru cine trebuie testat și cine nu, pe fondul împuținării de la o zi la alta a cadrelor madicale valide, asta în timp ce îmbolnavirile cresc necontrolat teritorial și în număr nimicitor de mare, ne îndreptăm spre dezastru și haos. Prim ministru, ministerul Sănătății, ministerul de Interne, conducerea Armatei, Administrația locală se dovedesc de săptămâni de zile complet depășite de situație. Încotro ne îndrepți, Doamne?

  6. @Mortalitate, lasa propaganda: vezi ca Israelul declara mortalitate de 0,3%. Asa ca sunt extrem de multe elemente care determină un anumit rezultat. Dar tu ai ramas din #10 august si aștepți exterminarea tuturor celor care cu sunt #rezist, #declic, #veverite, P(D)NL #+,#salvatori si alte #ciudățenii.

  7. PSD e vinovat…o adunatura…care vrea la putere doar cand fura…Are puterea in parlament sa numeascca oameni si sa ia puterea . Dar nu pe bietul Arrafat care e apolitic si daca iese prost vor zice ca nu este al lor . Arrafat e bun doar la salvare sa care morti si raniti. Aici e vorba de strategie militara si epidemioligica.

  8. Medicii de la Spitalul sf ioan au reclamat conducerea spitalului la parchet https://www.cotidianul.ro/breaking-news-medici-s-au-plans-la-parchet-de-organizare/ Ce a facut conducerea ? A facut doua sedinte cu toti medicii, 40-50 de persoane intr-o sala de sedinte de 10/5 metri, inghesuiti, in timp ce coronavirusul era in spital, iar ei acuzau medicii reclamanti in presa ca nu stiu ce vorbesc.
    „Competenta conducerii” continua. Acum ii trimit pe toti medici, asistente, infirmiere, care 2 saptamani au stat in contact cu pacienta infectata, in izolare la domiciliu, impreuna cu familiile ???????????
    SUCEAVA DIN bUCURESTI

  9. Suntem praf.Din doua motive:declararea starii de urgenta cu mare intarziere si vraistea de la granite.

  10. GCS care acum ne comunica situatia cu o pacienta covid pozitiva si 79 de cadre medicale trimise in izolare, stia din 24 martie ca la spitalul sfantul ioan, lucrurile nu merg bine si ca procurorii au deschis dosar penal dupa ce medicii au reclamat conducerea spitalului. DSP stia la fel de bine ca spitalul sfantul ioan se indreapta catre Gerota, Suceava, dar in loc sa tina cont de ce spuneau medicii din spital, s-au bazat pe ce le spunea managerul Agafitei.

  11. Cand la Spitalul Universitar au fost trimise in izolare 24 de cadre medicale, fiind in contact cu covid, a fost destituit managerul, inainte ca sa se pozitiveze testele la personalul contaminat. La Spitalul de Urgenta Sfantul ioan, nu se va intampla asa ceva. Difera culoarea.

  12. Cine este manager la Sf Ioan ? R Agafitei, fost consilier al ministrului sanatatii Nicolaescu, pe vremea lui Basescu.
    Cine este director medical ? B Geavlete, Profesor universitar la 38 de ani, seful comisiei de urologie in ministerul sanatatii, condus de Nelu Tataru.

  13. Cand ministrul isi da demisia si dupa cinci zile revine ca consilier ONORIFIC al ministrului Nelu, despre ce sistem vorbim, ce sa mai intelgem ? sistem de sanatate in niciun caz,sistem de bisnita structurata administrativ, da.Un mare secret a fost si ramane motivul demisiei, Victoras nu recunoaste motivele personale…Probabil au fost motive personale la Verner, marele conducator iubit de ciumatii galbeni. nu stim ca nu meritam noi romanii motivul demisiei,bun ,dar de ce a revenit consilier ONORIFIC ? Mai are dosare si trebsoare de rezolvat in favoarea privatilor ? altfel Costache nu s-a remarcat sub nici o forma ca ministru, a tacut bland si constant cu capul in asteptarea ordinelor de la „amici”..Sanatatea este o parodie jalnica si criminala astazi, cu care se pot face multi bani si de aceea nu trebuie lasat niciun post la voia soartei adica in afara sistemului paralel.

  14. Da` de spitalul SRI de la Balotesti nu se zice nimic?! Cu dotarile pe care le are, ar putea functiona foarte bine pentru tratatrea pacientilor cu COVID 19.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.