Coronavirusul prinde iar viteză în Italia

Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus este în creştere în Italia. În ultimele 24 de ore au fost raportate 1.397 cazuri de coronavirus şi zece decese. Sunt și români testați pozitiv după ce s-au întors în Italia din România.

Conform la Repubblica, în ultimele 24 de ore au fost raportate 1.397 cazuri de coronavirus şi zece decese, față de șase, câte erau miercuri.

Numărul total de cazuri ajunge la 272.912, iar decesele la 35.507.

Cu toate acestea, scrie cotidianul italian, au fost făcute mai puține teste: 92.790, cu aproximativ 10.000 mai puține față de vârful record de miercuri.

Pacienții internați la terapie intensivă au crescut cu 11 în 24 de ore, totalul fiind de 120.

Totuși, a crescut și numărul pacienților recuperați sau externați: 289.

Nu există nicio regiune fără infecții. Molise, care miercuri s-a lăudat cu zero cazuri pozitive, joi are două.

Printre cele mai afectate regiuni sunt Lombardia, Campania, Lazio, Emilia-Romagna, Veneto și Toscana.

Pe de altă parte, Zerottonove scrie că în Vallo di Diano sunt înregistrate două cazuri noi: două românce revenite din România.

Cele două femei nu ar aparține aceleiași familii și sunt izolate la domiciliu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Ori italia ori romania, aceeasi mentalitate cretina in guvern! Sa va spun ceva care pare socant dar nu este: cetatenii care si-au gasit un loc de munca, in primele zile fac testul apoi…pa si pussi! Mina de la laptop si mana tastatoare in crestere, nu oboseste niciodata cand sunt comenzi terorizante foarte bine platite! Si nu conteaza decat afacerile, viata omului este doar numar langa numar in saci de naylon aruncati in gropi, dar afacerile cresc oricum! Va spun si ultima ironie la adresa lui berlusco(„a masat prea mult pe la tinerele cu limba=corinavirus”).

  2. Oameni buni, știți ce inseamnă un test RT PCR?
    Testul Covid-19 – RT PCR adică Reverse Transcription Polymerase Chain Raction. Acest test a fost inventat de un bio–chimist american în anul 1984, Kary Mullis.
    Acest test nu te testează pentru virus. Repet – acest test nu te testează pentru virus. Se testează DOAR pentru material genetic!
    Acest material genetic îl găsim în absolut orice ființă vie de pe această PLANETĂ!
    Acest test RT PCR colectează material genetic pe care îl amplifică, adică îl mărește.

    Dacă eu mă testez cu RT PCR și îl setez, să zicem la 30/35 de cicluri de amplificare voi obține un test negativ.

    Dar dacă mă testez din nou și îl pun la 60/65 de cicluri de amplificare voi fi obține un test pozitiv.

    La clinicile private care efectuează acest test ești întrebat: cum vrei să-ți iasă?

  3. Razboi mondial hibrid. Trebuie ucisi oameni si distruse economii pentru ca bogatii lumii sa ajunga si mai bogati iar tarile sa isi piarda suveranitatea si nationalitatea si sa intre sub controlul UNICULUI GUVERN MONDIAL. Resetarea „economica” de la Davos (sper sa se rupa aceasta marsavie NWO) vine cu lansarea unicei monede virtuale mondiale – dolarul saracului. Ceea ce acum este scanarea temperaturii si masca, maine va fi: vrei sa mananci, trebuie sa fii microcipat. Auizeam ieri pe la radio 2 imbecili, care gaseau „ratingul de cetatean” extraordinar – cred ca habar n-aveau despre ce vorbesc: i-auzi ce bine – zicea ea – esti cuminte, mergi cu bicicleta nu cu masina (nu poluezi), porti masca si esti vaccinat, pac primesti bonusuri in euro pe card !! ce frumos in tarile nordice, cum nu esti cuminte, pac, saracesti brusc, statul iti ia plodul (abuzul si aberatia bavernet – luata de asemenea dupa model chinezesc) si/sau nu te mai deplasezi oriunde pentru ca nu esti „un cetatean bun” – un fel de arestare la domiciliu unde crapi de foame si oricum „proprietate” nu exista, da? ESTE EXACT MODELUL CHINA PE CARE IL VREA SOROS IN EUROPA. ASTA VRETI? CONTROL TOTAL ASUPRA VIETILOR SI COPIILOR VOSTRI?
    https://www.independent.co.uk/life-style/gadgets-and-tech/china-social-credit-system-punishments-rewards-explained-a8297486.html

  4. Mă,. De ce nu se răspândește iar in China sau in țările cu popor educat, disciplinat ?? De ce in europa care abia acum pune pe tapet un caz Charie Hebdo, care a fost un caz prea mediatizat, unde toți politicienii europei s-au inlănțuit și au jurat lupta antiterorism, antiislam, ca azi să vezi ce fac ciumații ?? Ei ce fac, deși de atunci știau că vor porni mase largi de migranți in care vor fi intorduși mulți teroriști.. ca să vezi cum azi primesc cu brațele deschise exact islamiștii, exact teroriștii sau progeniturile lor, care deja zilnic provoacă evenimente la care poliția nici nu are voie să riposteze.. Cum sosesc, cine aduce aceste mase de imigranți islamiști, care la o cercetare a unui transport pe vapor s-au dovedit in 70 % infestați, dar totuși li s-a dat voie in Sicilia.. Ce fel de luptă antipandemie se face, atunci când tocmai acești neaveniți sunt cel mai greu de controlat, sunt cei care neagă și răspândesc pandemia in europa de west, dar se pare că nu numai,.. datorită circulației prea intense a celor care produc, gen și românii care nu știu unde este ograda lor,. .

  5. La noi pe tv,azi la unele stiri, o reporteră cititoare de pe telefon, ne spune (din teren,vezi doamne) că s-au luat măsuri pentru INTENSIFICAREA virusului la populație,citind același lucru de două ori,fără greșală.Oare unde îi era capul său de jurnalistă??Ce zice șeful??Unu, citeste prost(IDENTIFICAREA) si doi,n-o duce capul despre ce vorbeste românilor..ce caută acolo?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.