Corul impostorilor vrea academie

Dacă şi apelul unui grup de membri ai Academiei Române a stîrnit dispreţ, contestări, inclusiv retrageri, de parcă ar fi vorba despre nişte duşmani ai României, atunci cu siguranţă că avem o problemă. Multora le lipseşte o doagă sau, pur şi simplu, se cred mai deştepţi decît membrii Academiei Franceze cu cea a României luate la un loc. Cunoscuta soprană Mariana Nicolesco s-a şi retras, descoperind că nu este vorba despre dînsa. Acesta pare un argument rezonabil în raport cu criticile sau obiecţiile altora. Cristian Tudor Popescu, isteric şi vituperant, ca o falcă de Dracula deschisă deasupra PSD, a găsit de cuviinţă să contribuie şi el la campania de sprijinire a Pieţei Victoriei şi de demolare a valorilor pe care nu le pricepe. Şi să se întrebe de ce n-au reacţionat nemuritorii pe „vremea comunismului“, de parcă pîrlitul de inginer Popescu ar fi fost atunci plecat pe o altă planetă, de unde se străduia să aducă nu zei, ci „semeni întru raţiune“. În cele din urmă, Popescu poate fi înţeles şi iertat. Aşa a fost el lăsat de la Dumnezeu. Dacă nu scuipă vitriol, nu poate spune nimic coerent, logic şi folositor. Isterie peste isterie şi nimic altceva! Dar ceilalţi ar trebui să aibă un strop de minte în plus. Pentru prima dată, Academia Română face paşi mari spre principalele probleme ale societăţii româneşti.

Apelul grupului de academicieni a stîrnit însă şi mînia unor profesori mai mărunţi sau cu aspiraţii la Academie. Unii dintre aceştia şi-au declarat nemulţumirea şi chiar îndoiala privitoare la Apel. Cum de îşi permit academicienii să ignore acest mare pericol la adresa statului de drept? Adică emiterea ordonanţei de urgenţă! Numai că nu sar să-i acuze de trădarea intereselor naţionale şi de pierderea celui de-al Doilea Război Mondial! Cum de Apelul grupului de academicieni ignoră tiradele patetice şi găunoase ale lui Rareş Bogdan sau isteriile lui Cristian Tudor Popescu? Nu ar fi fost cazul ca Academia Română să vină şi ea în Piaţă, alături de demonstranţi, de Raluca Prună, Nicuşor Dan sau Vlad Voiculescu? Cu alte cuvinte, profesorii nemulţumiţi de academicieni au purces la întocmirea altui Apel, mai „înţelept“, mai adaptat politic, mai la zi, care să-i solidarizeze pe profesori şi profesoraşi cu demonstranţii din Piaţa Victoriei şi să-i transforme şi pe ei în apărători ai „statului de drept“ (pentru că numai de drept nu prea este, din moment ce nimeni nu-i întreabă de legalitate). Să fie şi ei exact ca DNA, Klaus Iohannis, Parchetul General sau acoperiţii implicaţi în supravegherea „cîmpului tactic“, şi el parte din operaţiunea de consolidare a „statului de drept“.
Este simplu de înţeles de ce s-a retras profesorul Mircea Dumitru, membru corespondent al Academiei şi de ale cărui operă şi membrie n-au auzit decît Gabriel Liiceanu şi echipa. Este de înţeles de ce Apelul academicienilor a fost ridiculizat la Digi 24 şi Realitatea TV, posturi super-bogate în materie cenuşie zgomotoasă, este de înţeles de ce DNA şi SRI nu iubesc Academia Română.

Toate acestea explică de ce şi acest gest patriotic a fost şifonat sau minimalizat, devenind un alt prilej de gîlceavă în România.

Altfel, Apelul academicienilor, alături de proiectul de ţară, reprezintă o primă importantă ieşire a elitei academice române din „muzeul“ de pe Calea Victoriei. Fără a se implica în bătălia lui Klaus Iohannis şi a binomului cu PSD, un grup de academicieni au făcut în inventar succint de mari probleme ale României contemporane şi s-au încumetat să atragă atenţia asupra lor.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul versiunea tipărită

Recomanda