Corul Naţional de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin” a susţinut joi seara concertul extraordinar ”Muzica Renaşterii Europene” în prestigioasa Sală de Concerte „Vatroslav Lisinski” din Zagreb, cea mai mare sală de concerte din Republica Croaţia, anunţă Ambasada României la Zagreb într-un comunicat de presă.
Organizat de ambasadă cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii şi Institutului Cultural Român, concertul a fost dedicat aniversării a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană şi a 30 de ani de relaţii diplomatice între România şi Republica Croaţia.
În intervenţia sa, ambasadorul României la Zagreb, Constantin-Mihail Grigorie, a salutat parteneriatul dinamic pe toate planurile realizat între cele două ţări printr-un dialog politic fructuos şi schimburi de vizite la nivelul preşedinţilor României şi Republicii Croaţia, a prim-miniştrilor celor două ţări, parlamentelor şi majorităţii membrilor Guvernelor român şi croat.
Ambasadorul a subliniat ascensiunea viguroasă pe care au cunoscut-o relaţiile economice dintre România şi Republica Croaţia cu o dublare în ultimii cinci ani a volumului schimburilor comerciale bilaterale care au depăşit 540 milioane euro în anul 2021.
Concertul susţinut de Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, o emblemă a vieţii muzicale româneşti şi universale, a arătat ambasadorul României, este o nouă expresie a nivelului înalt al relaţiilor bilaterale şi în domeniul cultural, în continuarea concertelor extraordinare susţinute la Zagreb în anii 2017 şi 2019 de maeştrii Gheorghe Zamfir, Marius Mihalache şi formaţiile lor.
Au participat Zeljko Reiner şi Furio Radin, vicepreşedinţi ai Parlamentului Republicii Croaţia, Gari Cappelli şi Domagoj Hajdukovic, preşedinţii Comisiilor de Politică Externă şi Afaceri Europene ale Parlamentului croat, Neven Pelicaric, consilier al preşedintelui Republicii Croaţia, Andreja Metelko Zgombic, Zdravko Jakop şi Ivan Vidis, secretari de stat în Ministerul Afacerilor Externe şi Europene, Ministerul Apărării şi Ministerul Muncii, Sistemului de Pensii, Familiei şi Politicii Sociale, Davor Milicic şi Frano Parac, vicepreşedinţi ai Academiei de Ştiinţe şi Arte a Republicii Croaţia, Damir Boras, rectorul Universităţii din Zagreb, Dragutin Kamenski şi Stjepan Roglic, consulii onorifici ai României la Rijeka şi Split, reprezentanţi ai vieţii politice, economice, academice, culturale şi ai mediilor diplomatice din Zagreb, numeroşi membri ai comunităţii române din Republica Croaţia.
* Sursa foto Ambasada României în Republica Croaţia