Cosma: Am plecat în vacanţă. Mă prezint la DNA săptămâna viitoare 

Fostul deputat Vlad Cosma susţine că nu s-a prezentat, marţi, la DNA

Cosma: Am plecat în vacanţă. Mă prezint la DNA săptămâna viitoare 

Fostul deputat Vlad Cosma susţine că nu s-a prezentat, marţi, la DNA

Fostul deputat Vlad Cosma susţine că nu s-a prezentat, marţi, la DNA pentru că este într-o vacanţă pentru a îşi sărbători ziua de naştere, acesta precizând ca va merge la audieri săptămâna următoare. Cosma susţine că un procuror i-a cerut 250.000 euro pentru a îi clasa un dosar.

„Am plecat într-o vacanţă. Am să mă prezint săptămâna următoare. Nu mi-e frică să merg la DNA”, a spus Vlad Cosma la Antena 3.

„Domnul Negulescu, între zecile de dosare, a trimis un dosar pe numele meu la Parchetul General, am nimerit la un alt stimat domn procuror care, printr-un intermediar, mi-a cerut un sfert de milion de euro pentru a îmi clasa dosarul. Am ajuns ca noi, inculpaţii, să înregistrăm procurorii pentru că încalcă legea. Există denunţ, dosar penal, înregistrarea depusă la dosar”, a mai spus fostul deputat.

Cosma a precizat ca respectivul magistrat i-ar fi spus că ar fi urmat să procedeze în aceeaşi manieră şi cu sora lui, Andreea Cosma.

„Negulescu, ca să nu mă aresteze, a făcut un flagrant în mall, domnul avocat a făcut denunţ domnului procuror”, a completat Andreea Cosma.

Luni, într-o conferință de presă, procurorul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, a declarat că, marți, Vlad Cosma este citat în calitate de martor, dar a refuzat să spună în ce dosar.

Marţi seara, Vlad Cosma a prezentat o nouă înregistrare la Antena 3 a unei discuţii pe care ar fi avut-o cu Mircea Negulescu şi cu Lucian Onea. Potrivit lui Cosma, cei doi ai fi încercat să îl convingă pe fostul deputat ca el şi tatăl lui, Mircea Cosma, să facă denunţuri pe numele lui Sebastian Ghiţă-

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.