Cosmosul lui Celibidache

Final de Festival Celibidache cu o premieră mondială

Festivalul “Sergiu Celibidache” a încheiat seria de evenimente şi seria de 8 concerte dedicate aniversării a 100 de ani de la naşterea marelui maestru cu un concert absolut unic: premiera mondială a suitei româneşti în 8 părţi, „Haz de necaz”, de Sergiu Celibidache, în interpretarea orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta Maestrului Mark Mast.

În prima parte a programului, publicul, care a umplut sala Ateneului Român până la refuz, a putut audia sonorităţile specifice muzicii lui Maurice Ravel în cele cinci piese pentru orchestră, compuse iniţial pentru pian, grupate sub titlul „Ma mère l’Oye“. Lucrarea a fost interpretată cu o sensibilitate aparte pentru îmbinarea culorilor sonore, pentru care Celibidache era renumit şi pe care Orchestra Filarmonicii “George Enescu” le-a reprodus cu uşurinţă.

Bucuria a fost şi mai mare când pe scenă a urcat marele pianist Dan Grigore, care a încântat publicul interpretând superbul “Concert pentru pian şi orchestră nr. 20 în re KV 466”, de Wolfgang Amadeus Mozart. Claritatea şi articulaţia precisă, specifice stilului mozartian, fără rubato-uri şi fără accente, au definit interpretarea excepţională a Maestrului Dan Grigore. Acesta a ridicat sala în picioare după o interpretare impecabilă, fiind rechemat în scenă în nenumărate rânduri.

După pauză, mulţimea de melomani era nerăbdătoare să audieze lucrarea extrem de incitantă după titlu, „Haz de necaz”, de Sergiu Celibidache, pe care acesta a refuzat să o dirijeze, din dorinţa de a o lăsa pentru generaţiile următoare. Şi iată că a venit acea vreme. Dirijorul Mark Mast, care este totodată şi Directorul Artistic al Festivalului “Sergiu Celibidache”, considerându-se mai mult decât un discipol, un promotor al ştiinţei muzicale a lui Celibidache în rândurile generaţiei tinere, şi-a exprimat surprinderea faţă de complexitatea acestei lucrări: „Suita românească «Haz de necaz» este o lucrare cu totul şi cu totul extraordinară, care solicită atât din partea orchestrei, cât şi a dirijorului absolut toate capacităţile la maximum. Este o experienţă extraordinară să o interpretăm cu orchestra şi să auzim cum sună. Pentru mine, până în prezent, este cea mai complexă partitură pe care am văzut-o vreodată. Atât de multe contrapuncte, atât de multe motive şi teme, atât de multe schimbări de măsură şi tempo, Celibidache având un incredibil simţ pentru culoare şi pentru posibilităţile tehnice şi sonore ale unei orchestre simfonice.

La pupitru, Mark Mast

Celibidache cere un aparat orchestral impresionant: optsprezece viori prime, nouăsprezece suflători de lemn, cu nouăsprezece voci diferite, fără dublaje, apoi cincisprezece suflători de alamă: şase corni, patru trompete, patru tromboni şi tuba, apoi timpani, plus opt percuţionişti, pian, două harpe… absolut incredibil! Sunt o sută şaisprezece instrumentişti pe scenă. Ei bine, acesta este doar cadrul în care lucrează, dar în interior are un incredibil laborator simfonic. Foloseşte toate tehnicile, toate cunoştinţele despre instrumentaţie ale unui muzician care a dirijat un Ravel, un Debussy… Câteva părţi sunt scrise în stil simfonic, astfel încât pot fi considerate părţi ale unei adevărate simfonii… Nu am mai auzit aşa ceva până acum! Orchestra Filarmonicii «George Enescu» a demonstrat capacitatea, flexibilitatea şi înţelegerea pentru complexitatea instrumentaţiei şi structura ritmică. Aceasta este o lucrare pe care vom începe să o descoperim, să vedem ce se ascunde în ea. Nu este o lucrare care se învaţă într-o săptămână, este o lucrare ce necesită aprofundare ani de zile, pentru a fi descoperită şi învăţată, şi sper că de acum încolo gloria acestei lucrări să triumfe în lumea muzicii. Asta ar fi dorinţa mea! Foloseşte o aromă românească, ritmuri româneşti, elemente folclorice, o doină, un brâuleţ… Are un allegro incredibil, e ca un super tren de viteză care vrea să treacă prin sate mici, şi îi poţi vedea viteza, grandoarea sa, apoi are momente de singurătate, apoi orchestra luptându-se unii cu alţii… E un cosmos! Acesta este cosmosul lui Celibidache pe care începem să îl descoperim acum în această lucrare”.

Inspirat şi profund emoţionat de ocazia unică de a-l celebra pe acela care i-a ghidat paşii ani de zile, dirijorul Mark Mast şi-a dedicat întreg spiritul şi munca timp de o săptămână pentru a renaşte şi a face vie pentru public prezenţa marelui dirijor român: Sergiu Celibdiache.

Poveştile Şeherezadei, cu un sunet minunat

Aplauze, aplauze pentru arta interpreţilor

Era un lucru firesc, dar şi o mare bucurie de a avea pe scena Festivalului “Sergiu Celibidache” şi orchestra reprezentativă a zonei din care provine marele maestru, şi anume Orchestra Filarmonicii ”Moldova” din Iaşi. Sub bagheta cunoscutului violonist Rony Rogoff, unul dintre cei mai apropiaţi discipoli ai maestrului, de data aceasta în ipostază de dirijor, orchestra ieşeană a încântat publicul bucureştean şi nu numai, prin calitatea interpretării repertoriului bine ales.

Concertul a debutat cu lucrarea ”Noapte transfigurată” de Arnold Schönberg, scrisă iniţial pentru sextet de coarde, în care maestrul Rony Rogoff a reuşit împreună cu orchestra să obţină o atmosferă de calm şi linişte, prin folosirea unor proporţii dinamice bine alese, arătând astfel experienţa şi abilităţile interpreţilor.

Şi în varianta pentru orchestră de coarde a “Adagio”-ului de Bruckner s-a simţit experienţa bogată în calitate de violonist a lui Rony Rogoff, care a cerut orchestrei nuanţe de piano şi pianissimo, ce au scos în evidenţă totodată şi acustica perfectă a Sălii Mari a Ateneului Român. Publicul a avut parte de o muzică epică, încărcată de lirism, pe care orchestra Filarmonicii din Iaşi a interpretat-o cu foarte multă sensibilitate şi grijă pentru calitatea sunetului şi pentru transmiterea sensului muzical. Stilul componistic al lui Bruckner a fost redat foarte bine prin folosirea unor nuanţe atent exprimate, creând o atmosferă de profundă trăire.

Orchestra Română de Tineret şi Markus Theinert

În cea de-a doua parte a programului am putut vedea cele mai variate culori ale instrumentelor solistice precum harpa, flautul, fagotul, oboiul sau clarinetul în Poemul simfonic “Şeherezada” de Rimsky-Korsakov.

Solo-urile de vioară au fost interpretate cu mare virtuozitate de David Marcian, concert-maestru al Filarmonicii ”Moldova” din Iaşi, acesta ”spunând” poveştile Şeherezadei cu un sunet minunat şi liniştitor.

Nivelul înalt interpretativ, maturitatea şi experienţa orchestrei ieşene au putut fi observate atât în momentele solistice, pe care compozitorul le-a atribuit pe rând tuturor compartimentelor de instrumente din orchestră, cât şi în momentele de ansamblu, fapt care o situează în rândul orchestrelor de rang internaţional.

Celebra violonistă Ida Haendel

Prin multitudinea de imagini de un colorit sonor foarte bogat, Orchestra Filarmonicii ”Moldova” din Iaşi a oferit publicului un concert simfonic de excepţie, datorită frumuseţii lucrărilor alese, a sunetului îngrijit, complet şi echilibrat, lăsând o impresie deosebită.

Maestrul Cristian Mandeal, care a dirijat de foarte multe ori orchestra Filarmonicii ieşene, la finalul concertului şi-a exprimat admiraţia faţă de prestaţia acesteia şi de programul celei de-a cincea seri a festivalului: ”Programul ales parţial face parte din repertoriul lui Sergiu Celibidache, respectiv «Şeherezada» de Rimsky-Korsakov, pe care a dirijiat-o de multe ori, existând chiar şi o imprimare EMI cu Filarmonica din München.

Mai puţin reprezentative repertoriului său sunt «Noapte transfigurată» de Schönberg şi «Adagio»-ul de Bruckner, care este şi el o raritate, dar se înscrie pe linia stabilită de Sergiu Celibidache, de mare brucknerian, aşa cum a fost. […] Moldova este pentru noi toţi un leagăn de cultură, iar Filarmonica din Iaşi reprezintă la cea mai înaltă cotă acest nivel cultural”.

Recital cameral de excepţie

Dirijorul Markus Theinert

După succesul recitalului din 3 iulie al minunatei Ida Haendel, care a uimit încă o dată publicul prin vitalitatea ei, seria de concerte dedicate Maestrului Sergiu Celibidache a continuat cu un “Recital Cameral”, cu Misha Dacic (pian), Peter Sadlo (marimbă), Liviu Prunaru (vioară), Dana Protopescu (pian), care au adus un omagiu celui care a fost pentru ei, simplu, Celi.

Programul a cuprins “Sonata nr. 10 pentru vioară şi pian în Sol major, op. 96”, de Ludwig van Beethoven, “Piesă solo pentru marimbă” de Peter Dadlo, “Dansuri populare româneşti pentru vioară şi pian” de Bela Bartok (Jocul cu bâta, Brâul, Pe loc, Buciumeana, Foarga românească, Mărunţel) şi “Sonata nr. 3 pentru vioară şi pian în la minor, op. 25 În caracter popular românesc“, de George Enescu.

Programul a fost deschis cu una dintre cele mai frumoase sonate pentru vioară şi pian de Ludwig van Beethoven, “Sonata nr. 10 în Sol major”, în interpretarea bine-cunoscutului violonist român Liviu Prunaru şi a pianistei Dana Protopopescu, ambii muzicieni având o bogată carieră şi prestigiu internaţional. Această ultimă sonată compusă de Beethoven în 1812 se deosebeşte de celelalte nouă printr-un lirism foarte liniştitor, o frumuseţe celestă, atmosferă ce a fost redată cu multă grijă de cei doi talentaţi interpreţi, ale căror linii melodice s-au împletit perfect încă de la primul tril.

Sala Ateneului Român a devenit, seară de seară, neîncăpătoare

„Pianistă de excepţie, un talent autentic, dotată cu o muzicalitate absolută, modestie, personalitate şi inteligenţă”, spune dirijorulAlexander Rahbari despre Dana Protopopescu.

Pianista Dana Protopopescu, un discipol al lui Karl Engel, a debutat în orchestră la vârsta de 16 ani în România, ţara ei natală. De trei ori ea a primit Premiul Criticilor din România ca muzician remarcabil, inclusiv cel mai recent în ianuarie 2012, pentru publicarea biografiei sale intitulate “Reverberaţii de neuitat”, la Editura Muzicală.

În timpul carierei sale, ea a colaborat cu dirijori renumiţi, cum ar fi Igor Markevitch, Rahbari Alexandru, Langrée Louis şi Horia Andreescu, şi ca membră a ansamblurilor camerale, cu violoniştii Augustin Dumay, Mihaela Martin, Yayoi Toda, Martin Beaver şi MarcoRizzi, violonceliştii Frans Helmerson, Ivan Monighetti, Gary Hoffman, Maria Kliegel şi Alan Black. A susţinut recitaluri şi concerte în Abu Dhabi, Barcelona, Boston, la Bruxelles, NCCharlotte, Londra, Madrid, Moscova, Montreal, Paris, Seul, şi Washington D.C.

A participat, de asemenea, la numeroase festivaluri de prestigiu, printre care Festivalul Enescu din Bucureşti, Praga Festival în Republica Cehă, Flanders Festival în Belgia, Festivalul Ravello din Italia, Wiltz Festival în Luxemburg, Kfar-Blum Festival în Israel şi Festivalul de la Aarhus din Danemarca. În afară de activitatea sa concertistică, Dana Protopopescu a susţinut masterclass-uri importante în Luxemburg, Tuscania, Italia şi Chapel Hill, Carolina de Nord.

Percuţionistul Peter Sadlo

Din 2004, a condus clasa de vioară a lui Augustin Dumay, iar în prezent lucrează cu clasa de violoncel a lui Gary Hoffman în cadrul Queen Elizabeth College of Music din Belgia. Ea este, de asemenea, unul dintre pianiştii oficiali ai Concursului Internaţional de Vioară Queen Elizabeth de la Bruxelles.

A finalizat mai multe înregistrări cu violonistul Liviu Prunaru, lansând “Integrala sonatelor pentru vioară” de Beethoven în 2004, şi cel mai recent a înregistrat cele trei sonate de Grieg, ce vor fi incluse pe un nou CD propus a fi lansat spre finele anului 2012. În cariera sa, Dana Protopopescu a înregistrat mai mult de 26 de CD-uri, inclusiv “Integrala lucrărilor pentru pian” ale lui Mendelssohn, plus concerte de Clara Schumann, Hummel şi Weber, care au câştigat premii ale criticii pentru înregistrări excepţionale.

O altă surpriză plăcută a fost prezenţa faimosului percuţionist Peter Sadlo în dublă ipostază: de interpret şi de compozitor, prezentând în primă audiţie absolută o piesă solo pentru marimba, scrisă special pentru această ocazie. Acesta a mărturisit publicului că adesea era copleşit de amintiri legate de maestrul Celibidache, pe când era la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din München. Lucrarea, intitulată simplu şi sugestiv „S.C.“, începe ca un preludiu coral şi continuă ca o meditaţie la minunatele clipe pline de viaţă şi de trăire muzicală alături de marele maestru, nelipsind totuşi pasajele de mare virtuozitate în care Peter Sadlo a demonstrat experienţa şi valoarea sa.

Pianista Dana Protopopescu şi violonistul Liviu Prunaru

A doua parte a programului a fost cu adevărat un omagiu adus spiritului puternic românesc pe care Sergiu Celibidache l-a manifestat şi pe care nu l-a pierdut niciodată, deşi a trăit atâţia ani în afara ţării. “Dansurile româneşti pentru vioară şi pian”, de Béla Bartók, au fost interpretate cu stil şi eleganţă de Ida Haendel şi Misha Dacić, cu multă energie şi vitalitate. Aplaudată minute în şir de public, Ida Haendel, o fiinţă mică, firavă, dar cu un suflet mare şi un caracter deosebit, a mai cântat o parte din “Sonata nr. 2 pentru vioară şi pian” de Robert Schumann, cu multă sensibilitate şi emoţie.

Recitalul cameral s-a încheiat „în caracter popular românesc” cu o capodoperă a muzicii de cameră universale, “Sonata nr. 3 pentru vioară şi pian”, de George Enescu, într-o desăvârşită interpretare a violonistului Liviu Prunaru şi a pianistei Dana Protopopescu. Cu o simţire autentic românească, cei doi interpreţi au dat dovadă de o profundă înţelegere a muzicii lui Enescu. Sonorităţile şi inflexiunile specifice muzicii sale de inspiraţie folclorică au fost interpretate cu multă virtuozitate şi grijă faţă de sunet.

Din toată această aventură sonoră cel mai câştigat a fost publicul, care a avut parte de o seară minunată în prezenţa unor mari artişti din diverse colţuri ale lumii, însă care aveau un lucru în comun: Sergiu Celibidache.

O provocare şi o reuşită pentru Orchestra Română de Tineret

Rony Rogoff, la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Iaşi

În cadrul Festivalului “Sergiu Celibidache”, dedicat aniversării a 100 de ani de la naşterea sa, “Orchestra Română de Tineret” şi-a făcut apariţia pentru a doua oară în faţa publicului cu un program extrem de interesant, sub conducerea dirijorului german Markus Theinert. Scena Ateneului Român a devenit neîncăpătoare pentru cei aproape 100 de muzicieni care au început programul cu Uvertura „Forţa destinului“ de Giuseppe Verdi, cântând cu multă sensibilitate şi forţă.

Cea de-a doua lucrare a fost „o primă audiţie românească, un concert extraordinar pentru marimba, vibrafon şi orchestră, de Darius Milhaud, în interpretarea unui mare solist, Peter Sadlo. Orchestra a apreciat atât concertul, cât şi solistul, învăţând de la această muzică, fiind diferită de cea pe care au cântat- o până acum, plină de ritmuri, de energie şi de schimbări stilistice, agogice şi dinamice, în aşa fel încât le-a putut crea această senzaţie de libertate”, a declarat maestrul Marin Cazacu, directorul artistic al acestei orchestre. Peter Sadlo a demonstrat încă o dată că şi pe un instrument de percuţie se poate cânta cu foarte multă sensibilitate, depăşind posibilităţile expresive ale marimbei şi vibrafonului.

În partea a doua a programului, tinerii muzicieni au abordat cu mult curaj “Simfonia a patra” de Anton Bruckner sub bagheta fermă a dirijorului Markus Theinert, o lucrare postromantică de maturitate, concepută grandios, cu o bogăţie armonică şi contrapunctică deosebită şi totodată un aer proaspăt pentru melomani.

Ţinute de bal la Ateneu

Maestrul Cristian Mandeal, dirijorul permanent al orchestrei „care încă mai cântă de dragul muzicii”, cum îi place să spună, şi-a exprimat cu bucurie impresiile după audierea programului celei de-a şaptea seri a festivalului: „În câteva cuvinte, concertul a fost atât o provocare, cât şi o reuşită. A fost o provocare, bineînţeles, întrucât este prima lor simfonie de Bruckner, este diferită atât din toate punctele de vedere stilistic, din punctul de vedere al continuităţii gândirii şi chiar al rezistenţei fizice, adică este şi o lucrare de atletism, dacă doriţi. O simfonie de Bruckner nu este la îndemâna niciunei orchestre chiar şi foarte mature, darmite a unei orchestre de oameni tineri, care păşesc de-abia acum în maturitatea muzicală. Îmi pare bine că au trecut cu bine peste acest examen, pentru că a fost un fel de examen, şi sigur că asta le va adăuga ceva în plus faţă de ce au acumulat până acum”.

La finalul programului, Marin Cazacu a mărturisit că „pentru aceşti tineri a fost o sărbătoare, dar şi un imbold ca să depăşească această fază de a trece de la o orchestră de tineret la o orchestră profesionistă, în sensul că orice abordare de acum încolo este o responsabilitate şi devine o conştientizare a faptului că muzica se poate face numai cu eficienţă, exigenţă şi dragoste totală”.

Pentru acest minunat festival nu putem decât să-i facem o adâncă reverenţă fiului muzicianului, Serge Ioan Celibidache, Preşedintele Fundaţiei “Sergiu Celibidache”, care, cu emoţie şi mândrie, cu patos şi perseverenţă, cu recunoştinţă şi dragoste, îşi amintea despre tatăl său, care spunea mereu: “Sunt român şi voi muri român”. Şi acest festival tocmai aceasta încearcă să demonstreze.