COVID-19 lovește unde nu te aștepți

COVID-19 lovește unde nu te aștepți. De teamă că ar putea deveni un al doilea Iran, Arabia Saudită a decis să oprească, temporar, toate pelerinajele religioase, notează BBC.com. 

Sauditiții au luat drept exemplu situația din țările vecine, cum ar fi Oman, Kuweit și Bahrain, acolo unde majoritatea cazurilor de coronavirus apărute sunt legate de călătorii care au plecat în Iran pentru vizite religioase.

Interdicția vine cu mai puțin de 60 de zile înainte de a începe luna sfântă musulmană a Ramadanului. Aceasta este a doua cea mai aglomerată  perioadă în care milioane de pelerini vizitează Mecca – locul de naștere al Profetului.

Nu se știe încă dacă pelerinajul Hajj, care începe în iulie anul acesta, va fi afectat.

De asemenea, autoritățile au decis să nu permită accesul călătorilor non-religioși din țările în care coronavirusul s-a răspândit.

Această decizie vine într-un moment în care guvernul saudit face eforturi considerabile să dea un imbold sectorului turismului, eliberând regulile de viză pentru a atrage mai mulți vizitatori. Autoritățile urmăresc ca turismul să constituie 10% din PIB până în 2030.

La nivel global, nu mai puțin de 80.000 de oameni au fost confirmați ca fiind infectați cu virusul COVID-19.

România se înscrie și ea pe lista țărilor cu pacienți confirmați cu COVID-19. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii de la Teheran, Kianush Jahanpur, a anunţat miercuri că 19 oameni au murit din cauza coronavirusului, iar alţi 139 sunt infectaţi, potrivit Reuters.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Cred ca sunt cateva zile de cand am ‘banuit’ traectoria pe care trebuie sa fie util virusul! Curentii de aer nu se pot reintoarce spre baza de pornire ??, intreb si eu! Vorbele goale de continut ies pe nerasuflate cand interesele sunt mai mari decat realitatea din teren. Cea mai cea care nu a castigat nicio batalie, castiga prin virusari de orice in scop propriu dar interese uriase ?!

  2. In doua luni in China numarul celor infectati a ajuns 80000 , de 8000 de ori mai multi, cu toate restrictiile de carantina si oameni inchisi in case. In Mai or sa fie cateva mii si la noi daca autoritatile nu iau masuri, inclusiv bani pentru cei care vin singuri la analize si se confirma ca sunt infectati!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.