Creditele pentru IMM se dau sub ochii STS

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a preluat site-ul IMM Invest pentru dezvoltare, administrare şi găzduire.
Arhitectura informatică a portalului a fost reproiectată, optimizată, securizată şi consolidată ca un număr mare de utilizatori să poată accesa, anunţă STS.

Specialiştii sunt acum atenţi şi monitorizează pentru a preveni incidentele de securitate.

„În baza analizei realizate împreună cu reprezentanții Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, portalul http://www.imminvest.ro a fost preluat pentru dezvoltare, administrare și găzduire de către Serviciul de Telecomunicații Speciale. Arhitectura informatică a portalului a fost reproiectată, optimizată, securizată și consolidată astfel încât să permită funcționarea în condiții de accesare simultană a unui număr ridicat de utilizatori. Totodată, specialiștii STS desfășoară permanent activități de prevenire a incidentelor de securitate”, este anunțul STS.

Site-ul IMM Invest a căzut pe 17 aprilie, imediat de la lansare. Ministrul Florin Cîţu a spus, la acel moment, că platforma a fost atacată.

Marți dimineață, site-ul immimvest.ro a putut fi accesat, iar până la ora 9.10 aplicaseră pentru finanțări peste 60 de companii.

În cadrul programului IMM Invest s-au înscris 22 de bănci finanțatoare care vor acordă credite/linii de credit pentru investiții în valoare de până la 10.000.000 lei, garantate de stat până la maxim 80%, durata finanțării fiind de până la 72 de luni. Rată dobânzii – Robor la 3 luni +2%/an, este subvenționată 100% de la bugetul de stat. Pentru IMM–urile care solicită credite/linii de credit pentru capital de lucru, finanțările pot ajunge până la 5.000.000 lei, garantate până la 80% în cazul întreprinderilor mijlocii și până la 1.000.000 lei, cu garantare de maxim 90%, în cazul întreprinderilor mici și micro. Durata finanțării pentru capital de lucru este de maxim 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 36 de luni, rată dobânzii fiind Robor la 3 luni +2,5 %/an. În cazul ambelor tipuri de credite, dobânda, costurile de acordare, monitorizare și administrare a garanțiilor acordate în numele și contul statului, vor fi suportate de la bugetul de stat, până la dată de 31.12.2020, cu posibilitate de prelungire.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. “Dar unde STS nu e, nimic nu e
    Nici soare nu’i, nici viata nu’i
    Iar eu ma simt al nimanui…”
    “Dar unde SRI nu e, nimic nu e
    Nici soare nu’i, nici viata nu’i etc…“

  2. Baaaa! N-ati priceput ca nu se da NIMIC?! Totul e de fatada, ca sa creada fraierii ca guvernul asta de nemerbici chiar lucreaza. Ordinul e sa blocheze TOT! Vor pune atatea conditii incat eventualii amatori de vor lasa pagubasi. Sau numai firmele de casa si cele dirijate de la manastirea Secu vor avea acces la parale.

  3. Cum ziceati CA CATZU are firma care il platea in paradisuri fiscale????Parca asa am auzit ca sa nu platesca impozit la statul roman???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.