Creştere a numărului de investitori pe Bursa de Valori

Un număr de 74.430 de investitori tranzacţionează la Bursa de Valori Bucureşti la septembrie 2021, în creştere cu 22% faţă de aceeaşi lună din 2020, respectiv 13.000 de investitori.

Evoluţia este susţinută pe de-o parte de noile companii intrate la tran­zacţio­nare, iar de pe altă parte de randamentele substanţiale în contextul revenirii burselor şi într-un climat cu scumpiri accelerate.

Astfel, potrivit celor mai recente statistici ale Fondului de Compensare a Investitorilor, cele de la septembrie 2021, circa 4.000 de investitori au început tranzacţionarea la bursa de la Bucureşti în T3/2021, adică lunile iulie, august şi septembrie.

De la începutul anului 2021 încoace numărul investitorilor a urcat de la 65.640 la 74.430.

„Este o creştere bună a numărului de investitori dar încă există mult spaţiu având în vedere procentul încă foarte scăzut din populaţia României care investeşte“, spune Adrian Cojocar, director general adjunct al Patria Asset Management.

Potrivit BVB, în primele zece luni din 2021 au fost listate 25 de emisiuni de obligaţiuni, 9 noi emisiuni de titluri de stat şi 19 emisiuni de acţiuni. Rundele de finanţare derulate însu­mează peste 1,5 miliarde euro.

O contribuţie importantă la creşterea numărului de investitori a avut-o şi programul de vânzare de titluri de stat Fidelis, aflat la a cincea ediţie şi cu promisiunea de a continua trimestrial. Valoarea celor cinci runde de finanţare derulate în ultimele 15 luni la BVB de către Ministerul Finanţelor se apropie de 8 mi­liarde lei (1,6 miliarde euro).

Bursa de la Bucureşti a înregistrat creşteri de 35,1% pentru companiile din componenţa indicelui BET-TR, care include şi dividendele, şi de 28,5% pentru cele mai lichide 19 companii incluse în indicele BET.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. romanul tine banii la saltea sau investeste in bunuri usor degradabile, fara sa fie folosite,

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.