Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a Europei

Interul stânga al echipei CSM Bucureşti, Cristina Neagu, a fost aleasă cea mai bună jucătoare din 2017 pe plan european, într-un sondaj realizat de site-ul Federaţiei Europene de Handbal (EHF), la care au luat parte fanii.

Neagu a obţinut 52 la sută din voturile fanilor, pe poziţia secundă s-a clasat jucătoarea ungară Anita Gorbicz, cu 38 la sută, iar pe ultima treaptă a podiumului a fost norvegianca Nora Mork. La sondajul Federaţiei Europene de Handbal au participat 30.000 de persoane.

Jucătoarea echipei naţionale a României, în vârstă de 29 de ani, a câştigat în trecut şi titlul de cea mai bună handbalistă a lumii, în 2010, 2015 şi 2016.

Cel mai bun handbalist din Europa în anul 2017 a fost votat croatul Luka Cindric, cel care a beneficiat de 46 la sută din preferinţele fanilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Tot respectul nostru CRISTINA NEAGU! Te-am urmarit recent pe tvr intr-un interviu la Catalin Stefanescu… Bravo, ai nu numai talent sportivm ai si prestanta intelectuala…ma bucur sa fiu contemporan cu tine…

  2. Vedeti oameni buni? Doar un singur comentariu….ce rusine fata de o adevarata ambasadoare a sportului romanesc….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.