Critici pentru tăierea banilor de la Educaţie

Președintele USR, Dan Barna, transmite că Guvernul taie, prin rectificarea bugetară adoptată, un miliard de lei de la educaţie, precizând că educaţia a fost şi este subfinanţată nu dintr-o greşeală, ci printr-o politică intenţionată.
„Premierul a anunțat, astăzi în ședința de Guvern, că taie 1 miliard de lei în total, iar programul „Merg la școală” a fost eliminat complet. Este vorba despre tichetele pe care le-ar fi obținut elevii din ciclurile primar, gimnazial, liceal și profesional pentru cumpărarea rechizitelor necesare. Cine are de suferit în urma deciziei premierului? Peste 2 milioane de elevi. Educația a fost și este subfinanțată ani de zile nu dintr-o greșeală, ci printr-o politică intenționată, pentru că oamenii mai puțin educați sunt vulnerabili electoral, sunt masa de manevră a PSD de zeci de ani de zile. România nu are altă șansă decât investiția în educație. O societate sănătoasă, cu cetățeni egali și liberi se construiește, înainte de toate, prin accesul la educație al cetățenilor. Iar România este departe de acest ideal cu PSD la guvernare și impostorii lor analfabeți funcțional în funcții publice”, a scris liderul USR, Pe Facebook.
Dan Barna a mai transmis că rezultatul guvernării vechii clase politice se vede peste tot, prin migrația masivă a românilor. „Probabil majoritatea dintre noi avem prieteni, membri ai familiei sau cunoștințe care pleacă din țară pentru că nu mai au încredere că se pot dezvolta într-o țară condusă de incompetenți și condamnați penal. În viitoarea guvernare USR PLUS reforma și investiția în educație vor ocupa un loc primordial”, conchide Barna.
Guvernul a adoptat în ședința de luni rectificarea bugetară pentru anul 2019. Premierul a anunțat că reducerea cu un miliard de lei a venitului ministerului Educației se referă la programul „Merg la școală”, care nu era prevăzut în programele finanțate până la finalul acestui an.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. Textierul asta blocat intelectual ori de cate ori il scoti din tiparele sale se baga in seama electoral ori de cate ori are ocazia. Asa ne va ameti pana la alegeri.

  2. Ce voce are tenorul Barna,de la opera „OMV Petrom”!
    Vorba lui Ponta:”Numai dacă ajunge Dan Barna președinte nu o să mai fie crime în România !”
    Imi imaginez unde ajunge invatamantul cu Barna presedinte,mult prea sus,in patura de ozon..

  3. „Educația a fost și este SUBFINANTATA ani de zile nu dintr-o greșeală, ci printr-o POLITICA INTENTIONATA, pentru că oamenii mai puțin educați sunt vulnerabili electoral, sunt masa de manevră a PSD de zeci de ani de zile.”

    CORECT!
    Judetele majoritar votante ale PSD(judetele ROSII!) sunt cele din sudul subdezvoltat si Moldova saraca: judete parasite, depopulate si imbatranite prin plecarea masiva a romanilor si campioane la abandon scolar!
    Numai bune sa voteze de 30 de ANI cu PSD!!!!
    Rusine, nenorocitilor!

  4. uite-l si pe subumanul sorosist birna imputitul care-i cara geanta lui soros cum se da el zmeu..

  5. De ce nu spune Barna si unde se duce acel miliard taiat de la Educatie? Taman la serviciile ale caror creatie este USR. Sa-si vada barna din ochi mai intai, om de paie si de nimic. Cat despre caraghioasa vopsita, o s-o sfarseasca mai rau decat cel care a uns-o in functie si care o contesta acum. Nu, nu la puscarie, ci in neagra uitare si nepomenire, asa cum ti-e rusine si sila sa-ti amintesti de o corveta obscura cu care te-ai „incurcat”, dar care ti-a aranjat niste daraveri.

  6. Gasca voastra de mafioti, oamenii lui Soros, ati spus ca veti face altfel de politica.Vad ca tu-i dai drumul la limba fara sa gandesti si te comporti tot ca slugile lui Johannis ,orban, turcana, tranca, citu.In cine sa mai sper ?

  7. Documenteaza-te si nu mai vorbi dupa ureche ca propagandistii inculti useristi. Vezi la cei din sud si din Moldova cate medii de zece s-au inregistrat la bac si cate la subcapacitatii din zona ta, din Sibiu de exemplu, unde nu a existat nici o medie de zece. Teleormanul a dat trei medii de zece, este dovada ca scoala de top functioneaza in zonele de care tu nu ai habar. Uite cine vorbeste de educatie, o nedocumentata inculta!

  8. Auzi barneo..dar cand ii carai geamantanul ala lui soros? Cand ii pupai poala si mainile? Cum era? EE… era bine …

  9. Prostovane, Dancila a taiat de la invatamant exact ce propunea Dragnea si a dat la servicii, exact cum a cerut aliatul ei si consateanu’ tau, Joianis. Nici rezistentii tai nu mai cred aberatiile tale….Asta-i altfel de poolitica, vierme de galbeaza!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.