Criza refugiaţilor se adânceşte, Lukaşenko se distrează

Preşedintele Belarusului Alexander Lukaşenko a jucat un meci demonstrativ de hochei pe gheaţă în capitala Minsk. Chiar şi sub ameninţarea unor noi sancţiuni internaţionale, Lukaşenko nu a părut deranjat de situaţia cu care se confruntă ţara sa în contextul crizei refugiaților de la frontiera cu UE.

Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko a disputat un meci demonstrativ de hochei pe gheaţă în compania unei echipe din regiunea Minsk. Liderul în vârstă de 67 de ani şi-a condus echipa spre victorie, stabilind scorul final de 5 la 2, în uralele mulţimii.

Aflat la putere de 27 de ani, Lukaşenko a strâns numeroase controverse în jurul numelui său, multe fiind legate de regimul autoritar pe care îl impune şi de nerespectarea drepturilor omului.

La fel ca principalul său partener internaţional, preşedintele rus Vladimir Putin, Lukaşenko este un fan înrăit al hocheiului, pe care l-a folosit pentru a-şi consolida imaginea de om puternic în ţara natală.

Lukaşenko a înfuriat Uniunea Europeană, care l-a acuzat că a lansat în mod deliberat un atac hibrid asupra graniţelor sale prin aducerea de migranţi, majoritatea din Orientul Mijlociu, care au fost împinşi de autorităţile bieloruse să treacă ilegal frontierele. Belarus se învecinează cu trei state membre ale UE: Polonia, Lituania şi Letonia.

UE se pregăteşte să impună noi sancţiuni Belarusului, pe fondul alimentării unei crize umanitare nedorite la graniţele sale, de către guvernul de la Minsk, relatează Reuters.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

27 de Comentarii

  1. Nu Luka i-a adus pe oamenii aia la granita Europei, ci cei care au initiat razboaie in tarile de unde vin imigrantii, si madam Merkel prin declaratiile ei.

  2. „Lukaşenko a înfuriat Uniunea Europeană, care l-a acuzat că a lansat în mod deliberat un atac hibrid asupra graniţelor sale prin aducerea de migranţi, majoritatea din Orientul Mijlociu, care au fost împinşi de autorităţile bieloruse să treacă ilegal frontierele.”

    Asta i-a impins, el ii punea sa mearga in Germania ? Dar cum au ajuns aia in Belarus, i-a adus Germania cumva ?

  3. Luka refuza sa numere covidul din doi in doi, tovaraseste, cum ordona OMS. De aici a pornit zavistia. Nu i-a oferit FMI 10 miliarde de dolari daca accepta sa participe la numaratoarea mondiala magica? SI degeaba…
    E clar, tipul e un dictator sangeros care suge sangele poporului. Numai Soros poate salva poporul bielorus.

  4. Migrantii au ajuns cu avionul in Minsk cu viza. Altfel nu se putea. Mare lichea omu asta. Nu ca occidentalii ar fi mai buni…

    • Adevaratele SECATURI MONDIALE se afla la Washington, UE, Londra si Tel-Aviv , adica in Imperiul Sionist , din care Romania face parte in calitate de sluga.

  5. Problema este foarte groasă , căci Franța si Germania are mulți musulmani in componența ei ..care se suprapun cu tensiunile sociale generate de certificatul verde … Dacă se organizează proteste in interiorul Germaniei si a Franței in semn de solidaritate cu „frați lor de la granița „….este periculos ….iar sancțiunile nu cred ca il opresc pe Lukaşenko tare imi e frică că reacția lui va fix pe invers … să nu uităm Turcia tine 3 milioane de emigranți ….

  6. Lukasenko are aceiasi politica precum Joe Biden Soros: open borders! Poate nu stiti dar in Anerica intra ilegal 200 000 pe luna incurajati de Biden-Kamala care vor sa schimbe structura populatiei. Emigrantii ilegali sunt incurajati sa vina sunt luati cu autobuzele si imprastiati in toata America. In Florida guvernatorul republican s-a trazit cu avioane aterizand noaptea fara avertizare prealabila cu emigranti ilegali trimisi de guvernul federal pe ascuns!

  7. ue sa respecte drepturile omului in belarus si oriunde si in israel unde jidanii teroristi ucid si distrug tot ce este palestinian…ue devine o dictatura a jidanilor sub acoperire…

  8. Probabil se distreaza pentru ca in sfarsit „a venit apa si la moara lui ” 😉

  9. Lukaşenko se distrează si Joe BIDEN se sparge-n … BESHINI !

    🙁
    (de parca económiei mondiale si inflatiei DEJA record asta-i mai lipsesti si … vaccine !)

  10. Poloniei ar trebui să-i fie rușine, pentru că Polonia a participat alături de SUA la „coaliția” care a devastat Irakul și Afganistanul. Acuma Polonia ar avea o datorie morală ca să-i primească pe nenorociții care au trebuit să se refugieze din aceste țări, inclusiv din cauza Poloniei.

  11. Oamenii ăia au ajuns cumva acolo, si de fapt nu vor acolo ci dincolo, unde au fost ademeniți cu „drepturile omului”. Acum de ce nu vad nici un „comisar” u€ că stă de pază la graniță sau negociază cu ei, și nici Mutter Merkel nu apare la tv să zică nicht vilkomen in u€.

  12. Cand vestul a instituit cea mai crunta dictatura medicala imaginabila, cu interzicerea drepturilor elementare (munca, sanatate, inviolabilitatea propriei petsoane) sa declari belarusul dictatura, unde lumea umbla libera si face ce vrea… Trebuie sa te bazezi pe prostie multa din partea celor care te asculta.

  13. I-auzi nene,. Adică rusul i-a imbrăcat, incălțat, le-a dat smartphone și bani de buzunar, cu directiva de hai după mine la granița poloneză,..Cât de prost trebuie să fii să crezi din astea,.Intretimp vezi ce face și ce zice ursula,. Poate vezi prin sita pusă,. Nu de alta, nu-l apăr pe Luca,..doar e român, insă știri din astea vândute la cacialma,.nu mai ține bre.

  14. Și eu as fi confortabil daca as fi bielorus ( rus alb)!și care are Moscova alaturi….
    Dar eu nu sunt bielorus.
    Așa că, no comments!

  15. Sa citim sau sa recitim istoria migratiei! Mereu oamenii s-au miscat, au migrat si s-au razboit pe PAMANT. Unii savanti sustin ca migratia popoarelor a fost si este naturala. Pentru aceasta a fost trecuta in „Drepturile Fundamentale ale Omului”. Sa ne amintim cat de mult criticau posturile de radio din Vest, care transmiteau in Limba Romana, inaite de 1990, faptul ca Tarile Socialiste nu respecta drepturile omului la libera circulatie pe Glob si incitau pe cetatenii din aceste Tari sa emigreze! Este cinstit ca aceleasi Tari din Vest acum sa construiasca garduri si sa foloseasca armate impotriva unor oameni disperati, care fug din cauza consecintelor razboaielor din Tara lor? La fel ca in trecut, acum s-a gasit vinovatul! Lukasenko este vinovat de toate migratiile din istorie, de toate cruciadele, de toate razboaiele coloniale, de primul si al doilea razboi mondial, de toate revolutiile, maidanele, primaverile si de toate celelalte conflicte si razboaie actuale de pe glob. Sunt Tari pe Glob formate numai din migranti. Cum s-au format si cine este vinovat? Cati polonezi au migrat in alte Tari si care sunt acele tari? De ce polonezii au dreptul sa emigreze si altii nu? De ce migratia este incurajata, sustinuta, aplaudata pentru unii, iar pentru altii este interzisa, blamata si condamnata?

  16. Interesant e ca atunci cind turcia dadea drumul la emigranti cu zecile de mi,chiar sute de mii si Erdo spunea clar ca o face intentionat , nu avea Europa nici o masura de luat.La fel ,zilnic trec Medioterana din Libia ,Algeria ,Maroc mii de migranti fara ca Europa sa se infurie,ba mai mult fostul PM italian are proces pe rol ca a refuzat sa ii primeasca.Insa Belarus ,nu-i asa e cu rusii ,si ca atare trebuie pus cu botul pe labe.UE e ca un porc ,care pe de o parte guita si pe de alta latra,dupa cum ii ordona stapinul de peste ocean.Unde mai pui ca e implicata si Polonia-the black sheep of UE- si trebuie sa primeasca si polonezii masurademocratiei europene.Te apuca scirba dar si risul-plinsul cind vezi ce imbecili conduc azi destinele lumii.Dar se spune ca ei sunt oglinda societatii sau cum zice un proverb romanescȘ cum e turcul ,si pistolul.

  17. Erdogan și ONG-urile lui Soros făcea exact așa cevs anii trecuți, discret „refugiații” erau bine dotați cu smartphone-uri scumpe cu cartelă pentru aninonimizare, carduri bancare, bani cash și hărți tipărite cu rutele și locuri de trecere ilegală a granițelor țărilor din Europa centrală și de est. UE, ONG-urile și westul încurajau aceste practici. Când îi trece Lukașenko garnița cu forța e rău la Soros e de bine câ e openborders.

  18. Preşedintele Belarusului Alexander Lukaşenko a jucat un meci demonstrativ de hochei pe gheaţă în capitala Minsk. Mutul steril de la Trei Coceni s-a plimbat, a jucat golf si s-a pozat in ipostaze puerile, in timp de in tara mureau peste 400 de cetateni zilnic.

  19. un militar Polac a murit langa gard -autoimpuscat.
    Mizeria morala ce domneste in spatiul Euro-Satanic nu’si gaseste termeni de evaluare.

  20. Au gasit alt cap ispasitor pentru situatia emigrantilor,dar vina noastra a europenilor cand o recunoastem,suntem popore de „Carasi” usor manipolabili presa e corupta si subjugata banului

  21. Ce v-am spus . Marți s-au înțeles Biden si XI. Așa ca Putin , azi , miercuri a schimbat radical atitudinea fata “migranții” momiți cu bilete de avion gratis si promisiuni sa intre in. Germania . Acestia au fost mutați in sali de sport la mâncare si caldura. Migranții vor pleca acasă . Au fost mințiți si folosiți. Dar acțiunea,,migranți “ le-a dezlegat mâinile binomului franco- german căruia i s -a alăturat si Italia . Cei 5.000 de soldați din unitatea de intervenție a UE in cazuri similare va deveni realitatea . Si asta va fi începutul forței de intervenției armate a UE. Actualmente SUA sunt prinse in zona indo- pacifică si este nevoie de o forța de reacție rapida a UE. NATO e NATO.

  22. Primul pas in …disolutia NATO zici ?
    Le-au reusit rusilor sah-mat-ul la americani zici ?
    Pe ocolite pe la granite, le-au puso sub coada spui ?

    mda !

    realitatea bate filmu’

    🙂

  23. Cei 5.000 de soldați din unitatea de intervenție a UE in cazuri similare va deveni realitatea . Si asta va fi începutul forței de intervenției armate a UE. Actualmente SUA sunt prinse in zona indo- pacifică si este nevoie de o forța de reacție rapida a UE. NATO e NATO.

    deci se poate si fara USA !?
    sau sunt si yanks intre astia 5000 ?

    Nu-nteleg !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.