Democrația presupune responsabilitate generală, de la primul până la ultimul cetățean. Este fundamentul pe care se sprijină contractul social dintre societate și stat, dintre guvernanți și guvernați.
Din păcate, în România acest adevăr elementar nu este aproape deloc înțeles – sau, și mai grav, nu este dorit să fie înțeles. Ceea ce vedem zi de zi sunt excese, abuzuri, compromisuri și o trivializare constantă a ideii de responsabilitate publică.
Situația actuală este emblematică: aproape întregul spectru politic se află la guvernare. Această alianță nu are cum să aducă stabilitate și maturitate politică. Ea este un semn de slăbiciune și de uzură morală. În loc să existe un mecanism concret de verificare reciprocă între putere și opoziție, asistăm la o fuziune interesată, menită să conserve puterea și să neutralizeze orice contestare. Solidaritatea parlamentară este un lucru; guvernarea în comun este altceva. Când opoziția încetează să mai existe, când alternativa politică este anulată din interior, democrația însăși devine o farsă. Aceasta este corupția paradigmatică: un sistem care nu mai fură doar resurse sau bani, ci fură însăși logica democrației, transformând pluralismul într-o iluzie și responsabilitatea publică într-un decor gol.
Moștenirea lăsată de Klaus Iohannis este un stat monolitic consolidat fără ieșire, rigid, incapabil să se reformeze. O moștenire grea, o adevărată piatră de moară. Cel care a denunțat „statul eșuat” este același care l-a cimentat într-o formă și mai greoaie, lipsită de dinamism și de corecții interne. În acest climat, guvernul condus de Ilie Bolojan mimează reforme cu politici de județ, dar realitatea arată altfel: planurile vizibile sunt cele de taxare suplimentară, impozite crescute, austeritate mascată. Toate acestea lovesc direct în economia reală, fragilă, improvizată și lipsită de viziune strategică.
La nivel și mai înalt, tabloul nu este deloc mai încurajator. Președintele României, Nicușor Dan, nu știe nici după luni bune de mandat unde are biroul, darmite să explice coerent un plan de dezvoltare. Și atunci, ce încredere mai poate avea cetățeanul într-un stat care a ajuns să accepte o asemenea realitate grotescă? Este imaginea fidelă a degradării criteriilor politice actuale, unde competența a fost substituită de improvizație, iar responsabilitatea de incapacitate cronică.
Astfel, România trăiește o democrație de fațadă. Parlamentul mimează dezbaterea, guvernul mimează reforma, primarul mimează administrația, iar președinția mimează garanția echilibrului instituțional. Moțiunile de cenzură pot fi calificate propagandă certă. Intregul mecanism funcționează pe bază de improvizație și compromisuri. Democrația este golită de substanță, redusă la ritualuri procedurale care maschează incapacitatea cronică a statului de a servi cetățeanul.
Dacă democrația este responsabilitate generală, atunci România de astăzi oferă exact opusul: iresponsabilitate generalizată. Ceea ce trăim nu mai este doar corupție punctuală, personală sau de grup. Este corupție paradigmatică – o corupție a însăși ideii de democrație, a instituțiilor și a regulilor de joc. Este corupția care nu se mai ascunde, pentru că s-a transformat în normă.
Întrebarea esențială rămâne una singură: cum mai poate fi reînviată responsabilitatea publică într-un sistem care a ajuns să transforme absurdul în normalitate și să ridice improvizația la rang de guvernare?
„Democrația presupune responsabilitate generală, de la primul până la ultimul cetățean.”
Pe ce planeta traieste omul acesta ? Ce responsabilitate pot avea vreo 30% dintre cei cu drept de vot sa puna stampila pentru un presedinte de republica pe unul fost lider de galerie de fotbal, care s-a batut cu fortele de ordine, fin al unui bipuscarias, 4+8 ani cu executare, unul care n-a lucrat o zi in viata lui ? Aceeasi iresponsabili au votat Joha, Bas, Iliescu !!!
Raspunsul la intrebare este ca, din pacate, numai un cataclism extern ar putea schimba ceva. Sigur, in teorie, ar trebui recucerit mecanismul statului, resort cu resort, minister cu minister, functionar cu functionar.
Dar dupa cum se stie, praftica ne omoara.