Crizele cardiace sunt mai periculoase atunci când se produc dimineaţa

Un infarct care se produce în cursul dimineţii riscă să fie mai grav decât unul produs în cursul serii, potrivit unui studiu publicat pe site-ul revistei Heart Journal ce face parte din grupul British Medical Journal. Se ştie de mult timp că ritmul circadian influenţează mai multe procese cardiovasculare, precum presiunea sangvină, ritmul cardiac şi […]

De cotidianul.ro - Autor
Crizele cardiace sunt mai periculoase atunci când se produc dimineaţa

Un infarct care se produce în cursul dimineţii riscă să fie mai grav decât unul produs în cursul serii, potrivit unui studiu publicat pe site-ul revistei Heart Journal ce face parte din grupul British Medical Journal. Se ştie de mult timp că ritmul circadian influenţează mai multe procese cardiovasculare, precum presiunea sangvină, ritmul cardiac şi […]

Un infarct care se produce în cursul dimineţii riscă să fie mai grav decât unul produs în cursul serii, potrivit unui studiu publicat pe site-ul revistei Heart Journal ce face parte din grupul British Medical Journal.

Se ştie de mult timp că ritmul circadian influenţează mai multe procese cardiovasculare, precum presiunea sangvină, ritmul cardiac şi incidenţa atacurilor de cord, care au tendinţa de a se produce mai frecvent în momentul în care oamenii se trezesc.

Cercetătorii din Madrid, coordonaţi de medicul Borja Ibanez de la Centrul naţional pentru cercetări cardiovasculare (CNIC), au încercat să determine legătura dintre momentul producerii atacului cardiac şi pagubele pe care acesta le provoacă, mai ales asupra ţesuturilor devenite inerte în urma unei întreruperi prelungite a alimentării cu sânge.

Pentru a măsura acest impact, savanţii spanioli au monitorizat concentraţia unei anumite enzime din sângele celor 811 pacienţi internaţi într-o secţie de terapie coronariană din spitalul San Carlos din Madrid, între 2003 şi 2009.

Pacienţii care aveau cea mai mare cantitate de ţesut cardiac distrus au fost aceia care au suferit un infarct între ora 06.00 şi ora 12.00, iar concentraţiile lor din enzima vizată au fost cu 21% mai mari în comparaţie cu cele ale pacienţilor care au suferit un infarct în intervalul 18.00 – 24.00.

Dintre cei 811 pacienţi, 269 au suferit atacuri de cord în intervalul 06.00 – 12.00, 240, în intervalul 12.00 – 18.00, 161, în intervalul 18.00 – 24.00, şi 141, în intervalul 24.00 – 06.00.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.