Elevii şi studenţii din Bucureşti, precum şi toţi iubitorii de atletism vor putea participa duminică, 18 aprilie 2010, la Crosul Universităţii din Bucureşti, manifestare sportivă care a ajuns la a XVIII-a ediţie. Startul se va da la ora 11.00, din faţa Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti şi se va desfăşura pe traseul: Rectorat (Facultatea de Drept), Podul Operei, Podul Eroilor, Podul Cotroceni şi retur – pe partea opusă a cheiului Dâmboviţei, cu sosire în faţa Rectoratului Universităţii.
Competiţia de nivel naţional “Crosul Universităţii” este organizată de Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport al Universităţii din Bucureşti, în parteneriat cu Federaţia Sportul pentru Toţi, Federaţia de Atletism, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Direcţia pentru Învăţământ, Sport şi Turism a muncipiului Bucureşti, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi are drept scop promovarea sportului de masă pentru o viaţă sănătoasă.
Înscrierile se vor face în ziua crosului, între orele 9.00 şi 10.30, pe terenul de fotbal al Facultăţii de Drept. Se vor acorda numeroase premii în bani şi materiale sportive, atât primilor clasaţi, cât şi prin tragere la sorţi.
Reguli de concurs:
Lungimea traseului este de aproximativ 3.000 m;
La înscriere, participanţii vor primi câte un talon de participare pe care îl vor completa cu numele şi instituţia pe care o reprezintă;
Concurenţii sunt obligaţi să ocupe locurile înapoia liniei de start cu cel puţin 10 minute înainte de pocnetul pistolului;
În timpul cursei, concurenţii vor depăşi adversarul prin dreapta acestuia;
La sosire, concurenţii vor introduce taloanele de concurs în urnă, iar primii clasaţi (fete şi băieţi) vor fi identificaţi de către arbitri, în vederea stabilirii clasamentului şi a premierii acestora;
Pe baza taloanelor de participare se vor acorda premii de consolare prin tragere la sorţi.
Programul competiţiei:
Ora 9.00-10.30 – înscrierea participanţilor (la standurile amenajate lângă terenul de fotbal din curtea Facultăţii de Drept) şi anunţarea informaţiilor legate de desfăşurarea crosului.
Ora 10.45 – întreruperea circulaţiei şi adunarea participanţilor la start;
Ora 11.00 – start cros (linia de start este şi linia de finiş);
Ora 11.30-12.30 – premierea câştigătorilor; sesiune de fotografii şi interviuri pentru câştigători, sponsori, parteneri, organizatori şi participanţi.