CSAT cu scântei. Ședința, suspendată

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care a avut loc marți, a fost suspendată de către președintele Klaus Iohannis, „la solicitarea membrilor Consiliului, având în vedere faptul că ordinea de zi a cuprins tematici importante referitoare la apărarea țării și securitatea națională, fapt care a generat discuții prelungite”, a anunțat Administrația Prezidențială într-un scurt comunicat.

Iohannis a decis reluarea ședinței CSAT în data de 19 decembrie, pentru continuarea analizei subiectelor aflate pe ordinea de zi, se mai arată în comunicat.

Ședința CSAT a început la ora 13.00, iar anunțul privind suspendarea ei a fost făcut după ora 17.00.

Potrivit unor surse, unul dintre subiectele pe care s-ar fi putut bloca discuțiile ar fi cel al bugetelor serviciilor.

Anul acesta, la rectificarea bugetară, bugetele serviciilor au fost tăiate.

Pe ordinea de zi a reuniunii CSAT de marți au fost incluse subiecte referitoare la Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2019-2028; Planul de întrebuinţare a Forţelor Armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2019; Planul Naţional de Priorităţi Informative pentru anul 2019; Programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru anul 2019.

„În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale”, mai preciza Președinția săptămâna trecută.

La reuniunea de marți au participat premierul Viorica Dăncilă, mai mulți miniștri care sunt membri CSAT, directorul SRI, Eduard Hellvig,  Directorul SIE, Gabriel Vlase, nu s-a numărat printre participanți, fiind înlocuit de un adjunct.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8499 Articole
Author

12 Comentarii

  1. L-au pus securistii pe sas sa se supere. Nu le-ajung afacerile personale, mai mult sau mai putin legale, nu le-ajunge salariul nesimtit de la buget, chipurile sa ne ” apere „. SRI ar trebui restructurat, iar cadrele naravite la obiceiurile bolsevice, scosi din sistem. Adica…mai rasfirati, baieti, mai rasfirati!

    • Biet naiv ! Cine se inhama la asa o treaba, sa restructureze SRI, sa scoata afaceristii din sistem !?

  2. Domnule Presedinte, lasati maruntisurile si analizati in CSAT ce se intampla la granita de Vest a tarii unde niste prosti (sau tradatori ?) actioneaza deja pentru ruperea Transilvaniei de restul tarii ! Daca nu-i opriti la timp, astia comit ireparabilul. O consecinta va fi ca PNL va fi maturat de unda de soc, cu tot cu candidatul lui la presedintie !
    Este deja cam tarziu si prima intrebare este ce a facut SRI pana acum ? Pare ca a incasat solda degeaba…..

  3. Conform CONSTITUTIEI , CSAT se aflà sub controlul PARLAMENTULUI ROMÄNIEI! CSAT trebuie sà raporteze trimestrial sau la cererea Comisiilor Parlamentare , sà raporteze despre activitatea sa! Cine a auzit despre cum a fost respectatà aceastà lege , aceastà prevedere a CONSTITUTIEI?

  4. Azi Marcon….mâine Johannis……totul e trecător!

  5. -Pai daca sedintele comisiilor sunt secrete, cine/ce sa auda in afara ?!

  6. Nazistul vrea sa se dea bani mai multi la servicii ca sa poata frauda alegerile de anul viitor.
    Nu degeaba s-a pozat cu gloata aia de generali SRI.
    Cu totii stim ca STS-ul are posibilitatea de a frauda votul. A spus-o MRU.
    Serviciile trebuie sa primeasca bani si mai putini pentru ca trebuie reformate si restructurate…
    Romania are mai multi angajati la servicii decat SUA…, ceea ce demonstreaza ca Romania este un stat securist.

  7. Numai o minte iluminata de marea cantitate de viagra consumata zilnic poate sa accepte si semneze un pact pentru emigratie, adica sa deschizi portile emigrantilor, si in acelasi timp sa taie din bugetele institutiilor de forta. Mos Livache vede state paralele tocmai din cauza halucinatiilor induse de medicamentul utilizat pe post de hrana si deselor vizite facute la DNA cu pampersii pusi pe dos.

  8. Încă o talpă coalitiei la guvernare. Bugetul nu ttebuie aprobat anul acesta!!! Ăsta este jocul.

  9. Cred ca misiuni ale Fortelor Armate si operatiuni trebuie sa se trimita nu numai in afara teriotriului tarii -pt.straini unde mor tineri-si in interior trebuie lasat de izbeliste !IN tara se plimba diferite jobbikuri si niste paramilitari!In plus tovarasii aia din „vest” grupul securist in frunte cu Falca si Boc s-au gasit sa vrea un aranjament „direct” cu mama lor varza de bruxxel care, framantata de angoase ,Belgia cu probleme,le-ar da marea cu sarea:pretext dusmanos ,iresponsabil si de aceia cel putin o scrisoare de avertisment tovarasul Palton trebuia sa le transmita ! Rupt total de probleme, Palton freaca menta si doar avocat al serviciilor stie sa fie ,tare ingrijorat de summitul de la Sibiu din mai 2019 pt.ca a mers si merge pana acolo incat organizand respectivul summit dovedeste ca UE este „viitorul” pe banii Ro!Toate tarile UE se impotrivesc unor politici impinse la extrem ale UE,numai Palton e trup si suflet!Parlamentul a controlat vreodata conturile de exercitiu bugetar al SRI sau servicii ?Armata e trimisa in afara iar aici ramane SRI necontrolat de 30 de ani !CSAT da un simplu aviz,de la ora 13 la 15 ,Palton a obosit in sedinta !Un iresponsabil dusmanos !

  10. Face parte din strategia lui Ciolanis, similar cu: „Atunci am spus generalului „Bombardați gările, bombardați gările”! Cu alte cuvinte, facem totul pentru a submina activitatea GUVERNULUI ROMÂNIEI, numai că așa vor mușchii mei. Când se merge cu bugetul în CSAT, el este deja convenit cu toți cei implicați, acolo nu are loc decât o formalitate, că așa a fost stipulat cândva în lege. În CSAT nu au loc negocieri, decât eventual unele mici corecturi în urma apariție unor noi priorități și asupra cărora nu a fost timp de analiză între factorii implicați.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.