„Exact acum un an (05.06.2020) publicam pe acest blog articolul intitulat “Un uriaş secret răsuflă printr-un por: se caută deja succesor pentru Klaus Iohannis”.

Cele scrise atunci au fost în mare măsură confirmate de evoluţiile politice ulterioare şi aş aminti doar două afirmaţii care s-au adeverit:

  • “Mai e puţin până când şi sondajele care apar în presă vor recunoaşte un adevăr deja împlinit şi ştiut de iniţiaţi: că PNL a căzut sub PSD şi îşi continuă prăbuşirea;
  • Prezenţa lui Mircea Geoană pe acea listă îi poate surprinde pe unii. Ea se explică prin faptul că SUA are şi ea preferinţele ei, altele decât ale Germaniei şi Franţei”.

(…)

În această toamnă sunt anunţate alegeri interne în PNL şi USR-PLUS. Miza majoră a acestora este legată de prezidenţialele din 2024. E foarte probabil ca preşedinţii ce vor fi aleşi la aceste alegeri interne să devină în 2024 candidaţi la preşedinţia României. Din acest motiv, marile puteri interesate de spaţiul nostru geo-strategic intră şi ele în joc, fiecare având sau construindu-şi un favorit.

E clar că Franţa mizează pe Dacian Cioloş. Serviciile sale secrete şi-au creat deja capul de pod Clotilde Armand şi lucrează asiduu la erodarea lui Dan Barna.

SUA, aşa cum anunţam în articolul citat la început, dă semne serioase că îl pregăteşte pe Mircea Geoană pentru competiţia Cotrocenilor.(…)

Şi mai rămâne Germania. Prin pierderea lui Klaus Iohannis, care îşi va fi epuizat cele două mandate de preşedinte la care îi dă dreptul Constituţia, dominaţia ei asupra României de după alegerile din 2024 riscă să fie pierdută dacă nu găseşte rapid un succesor cu şanse mai mari decât contracandidaţii anterior menţionaţi.

Pentru a-şi atinge acest scop Germania are, încă, o armă foarte puternică: actualul preşedinte şi influenţa sa, prin pârghiile pe care le controlează, asupra clasei politice româneşti.

Întrebarea din titlul articolului îşi găseşte sensul exact în forţele contradictorii care-l asaltează din trei direcţii pe Klaus Iohannis când vine vorba de impunerea unui nou preşedinte pentru România. Ce va fi domnia sa în cele din urmă? Un păpuşar intern, făcând jocurile cerute de la Berlin, sau un păpuşat tras de sforile vulnerabilităţilor sale cu terminaţii la Washington şi Paris?

Oricare din cele două ar fi postura sa, Klaus Iohannis are nevoie ca de aer de sprijinul unui partid puternic pentru a-şi pune în aplicare planurile.

Aici se profilează marea dilemă a preşedintelui:

să continue cu partidul lui de suflet, PNL, care se afundă până la disoluţie în dificultăţile mai multor crize suprapuse pe care nu e capabil să le gestioneze corespunzător pentru că mizează pe oameni mediocri şi corupţi,

sau

să se remorcheze la un alt partid, dintre acelea care înregistrează actualmente trenduri crescătoare?

Cred că a doua ipoteză cade. (…)

Pare a rămâne doar prima ipoteză: cu PNL până la capăt! Situaţie în care domnul Iohannis nu poate fi indiferent faţă de necesitatea stoparii degringoladei din acest partid şi, implicit, faţă de deznodământul alegerilor interne. Trebuie să aleagă între Orban şi Câţu! Toate semnele indică faptul că ar fi şi ales…

Articolul integral poate fi citit pe