CSSPP: 5,38 milioane de oameni participau la Pilonul II la finele lunii august

Numărul persoanelor care participau la fondurile de pensii administrate privat – Pilonul II – totaliza 5,38 milioane, în august 2011, în creştere cu 5,64% faţă de august 2010 şi cu 0,68% faţă de iulie 2011, potrivit datelor furnizate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), citate de Agerpres.

Valoarea activelor nete înregistrată de fondurile de pensii administrate privat a fost de 5,67 miliarde lei (1,342 miliarde de euro, BNR – curs de schimb la 31 august 2011), în creştere cu 2,16% faţă de luna iulie 2011 şi cu 52,94% mai mare decât în august 2010 (creştere cu 54,27% raportat la moneda euro).

În ceea ce priveşte distribuţia pe vârstă, în august 2011, 57,88% dintre participanţi aveau vârsta de până în 35 ani şi 42,12% vârsta de peste 35 de ani. Pe gen, distribuţia a fost 51,60% bărbaţi şi 48,40% femei.

Potrivit CSSPP, în condiţiile unei cote de contribuţie de 3% din venitul brut realizat, în luna august 2011 au fost virate către fondurile de pensii administrate privat 183,60 milioane lei (43,48 milioane euro), în creştere cu 8,06% faţă de iulie 2011 şi cu 35,40% faţă de august 2010. În total, în ultimele 12 luni au fost virate contribuţii în valoare de 1,804 miliarde lei, cu o medie lunară de 150,41 milioane lei.

Faţă de finalul lunii iulie 2011, titlurile de stat, obligaţiunile corporative şi titlurile de participare – OPCVM au înregistrat creşteri cuprinse între 0,23% şi 32,97%, restul claselor de active înregistrând scăderi de până la 28,35% (obligaţiuni ale organismelor străine neguvernamentale). În luna august 2011, fondurile de pensii au investit pentru prima oară în mărfuri, prin achiziţia de aur.

În august 2011, aproximativ 89,02% din activele fondurilor de pensii administrate privat erau plasate în ţară, iar restul de 10,98% erau investiţii externe, din care investiţii UE 10,95%, iar investiţii în state terţe 0,03%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.