Cu cât a crescut numărul de înmatriculări de autoturisme noi, în 2015

Peste 81.100 de autoturisme noi au fost înmatriculate în cursul anului 2015, în creştere cu 15,77% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, numai la nivelul lunii decembrie fiind consemnate 8.739 de înregistrări, mai multe cu 56,19%, comparativ cu decembrie 2014, arată datele publicate astăzi de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), potrivit Bursa.

Potrivit sursei citate, în decembrie 2015, în România au fost înmatriculate 11.570 autovehicule noi, ceea ce reprezintă o creştere de 52,06% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior.

În ceea ce priveşte mărcile preferate de şoferii români, pe primul loc continuă să se claseze Dacia, cu 2.895 de unităţi noi înmatriculate în decembrie (+57,94% faţă de decembrie 2014), urmată de Skoda (881 unităţi, +33,08%), Ford (722 unităţi, +114,54%) şi Renault (657 unităţi, +84,03%).

Statistica DRPCIV arată, totodată, că pe lista maşinilor cu cea mai redusă frecvenţă a înmatriculărilor s-au aflat în decembrie: Lexus (7 exemplare), Jaguar (6), Subaru (4), Bentley (3), Maserati, Mercedes-AMG şi SsangYong (2 unităţi), Ford-CNMG Technik, Lada şi Lamborghini (câte o unitate).

De asemenea, la majoritatea categoriilor de autovehicule noi înmatriculate s-au consemnat procentaje pozitive în decembrie 2015, comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent, după cum urmează: autobuze şi microbuze (128 unităţi, +178,26%), mopede/motociclete (87 unităţi, +77,55%), autoturisme (8.739 unităţi, +56,19%), autovehicule transport mărfuri (1.761 unităţi, +46,99%), semiremorci (193 unităţi, +26,14%) şi remorci (590 unităţi, +20,90%).

Pe de altă parte, segmentele în care s-au consemnat scăderi ale numărului de înmatriculări noi a fost cel al tractoarelor (28 de unităţi, -17,65%) şi al autovehiculelor transport mărfuri (44 unităţi, -4,35%).

La nivelul primelor 12 luni din 2015, numărul autoturismelor noi înmatriculate în România a ajuns la 81.162 de unităţi, în creştere cu 15,66% faţă de intervalul ianuarie – decembrie 2014, când se consemnaseră 70.172 de unităţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.