Cu Plumb până la capăt: „Dar de ce ziceți că este un eșec?”

Mihai Fifor a declarat că nu se poate vorbi despre un eșec în cazul respingerii Rovanei Plumb pentru funcția de comisar european, precizând că așteaptă să vadă ce va spune oficial Comisia JURI. Secretarul general al PSD a adăugat că nu are niciun motiv să nu creadă în succesul Rovanei Plumb.

„Dar de ce ziceți că este un eșec? Este o procedură suspendată, așteptăm să vedem ce comunică în mod oficial comisia, eu înțeleg că săptămâna viitoare va avea loc o nouă audiere, am înțeles că până în momentul de față nimeni nu a reușit să formeze ceva concret împotriva Rovanei Plumb, se pare că este mai mult o chestiune de neconcordanță între legislația țării și ce se întâmplă la PE, Rovana Plumb a arătat în fața comisiei unde a fost audiată, care sunt documentele, s-a aprobat cu documente, așteptăm să vedem ce se întâmplă mai departe, ce vreau să subliniez este că am văzut din nou cu toată tristețea cum nu reușim să fim uniți nici acasă, nici în afara țării atunci când e vorba de interesele României. Eu zic să așteptăm să vedem ce se întâmplă săptămâna viitoare”, a afirmat Mihai Fifor, întrebat cum ar explica eșecul Rovanei Plumb pentru funcția de comisar european pe transporturi.

Social-democratul a adăugat că nu are niciun motiv să nu creadă în succesul Rovanei Plumb.

„Repet nimeni nu a putut formula ceva împotriva Rovanei Plumb”, a explicat Fifor, care joi, într-o postare pe Facebook a scris:

Situația Rovanei Plumb în contextul audierii în comisia juridică din Parlamentul European este acum speculată politic de către toți aceia care au sabotat candidatul țării lor.

Este trist să vedem politicienii opoziției sfâșiind candidatul propriei țări, este dăunător modul în care arătăm întregii lumi dezbinare, ură și distrugere din interior.

Atât PNL, cât și USR s-au opus constant reprezentantului României și au făcut încă o dată rău imaginii pe care o proiectăm în UE și în lume, alimentând dublul standard cu privire la țara noastră.

Deși au susținut de multe ori candidați cu suspiciuni de probleme penale și situații nerezolvate, de această dată au făcut front comun și au militat constant pentru respingerea reprezentantului României la audieri.

Din cei 10 candidați „cu suspiciuni” (dintre care unii chiar au fost dovediți cu probleme), doar Rovana Plumb este cea care trebuie să suporte consecințele.

Opoziția a reușit încă o dată să submineze interesele propriei țări și să calce în picioare imaginea României în plan extern. Cu oameni politici care nu simt că reprezintă această țară, vom stagna într-o stare de ură și dezbinare care ne face rău și ne ancorează în trecut“.

Rovana Plumb a primit un vot negativ, joi, în Comisia pentru Afaceri Judiciare (JURI) a Parlamentului European pentru funcția de comisar european, a anunțat europarlamentarul Siegfried Mureșan.

Comisia pentru Afaceri Judiciare (JURI) a decis, cu unanimitate de voturi, să trimită o scrisoare Comisiei Europene în care să informeze asupra faptului că există conflict de interese în cazul Rovanei Plumb și nu poate asuma funcția de comisar european.
Comisia pentru Afaceri Judiciare din PE se va întruni, luni la Bruxelles, în ședință extraordinară pentru a evalua conflictul de interese real sau potențial al candidaților României și Ungariei pentru funcția de comisar european, respectiv Rovana Plumb și Laszlo Trocsanyi, au afirmat surse europene pentru MEDIAFAX.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

8 Comentarii

  1. Până la capăt!Problema Psd este nu ca se fac ei de ras,sunt izolați deja
    de 3 ani. Problema e ca atrag si tara in kkt-ul lor. Rovana e candidatul țării nu al Psd

  2. „PSD o susţine până la capăt pe Rovana Plumb”
    …. Pana la care capat ?! Capat/capatel ?!

  3. tica: in kkt este toata ieuropa. in momentul in care plagiatoarea kövesi, este adulata pana la voma, frantuzoaica, belgianul, spanioloaica, polonezul etc nu au nici o problema, cu toate ca sunt tarati in tarilor lor la a da cu subsemnatul, lasa-ne cu vaicareala penibila. citeste ce a spus base, tot un luptator cu statul de drept.

  4. Doamna Plumb, cu banii împrumutați și făcuți cadou partidului de ce nu v-ați gândit sa luați autobuze pentrucateva scoli/ sa reparații câteva scoli/sa cheltuit pe benzina sa vedeți realitatea copiilor defavorizați la ei acasă/sa igienizați un spital/sa reparați un drum pentru ca sa poată ajunge unii copii mai normal și ușor la școala……..sunt multe lucruri pe care le puteați face. V-am văzut însoțind-o pe doamna premier, parca sunteți unul din cei care al însoțeau pe Ceaușescu. Cum v-ați îmbogățit doamna?

  5. Sunteti toti niste Editat, care nu intelegeti decat mizeriile pe care vi le varsa pe gat Plavanul si secaturile tradatoare de tara din PNL si USR, partide care ar trebui scoase in afara legii si acuzate public de tradarea si subminarea intereselor tarii, in favoarea marilor puteri europene, Franta si Germania. N-ati zis nici pas, d-lor din PNL si USR, despre candidatii cu problem reale, francez, Belgian, german, portughez, spaniel, polonez, etc., pe care ii votati cu mainile si picioarele, in schimb, mancati rahat despre candidatul tarii voastre, pe care voi l-ati turnat cu acuzatii false, desi cunoasteti bine adevarata cauza pentru care nemernicii din comisia JURI I-au respins pe reprezentantii Romaniei si Ungariei. A spus-0 foarte clar Basescu, si la Realitatea TV, si la B1. Rusine, TRADATORILOR!!!

  6. Se pare ca nu cunosteti legea electorala, candidatii pot contribui in alegeri, conform legii, n-ati citit in declaratiile de avere a unor parlamentari de bani/imprumut partid in alegeri, Nicusor Dan spre exemplu? De ce nu cititi CV-ul deputatului? Va place sa ascultati ce va indruga unul si altul. 1. Din 2007 a fost europarlamentar, apoi din 2009-2012, fiind in diferite functii, Ponta avand nevoie de doamna a chemat-o in tara pt a forma guvernul, deci nu-i o persoana fara experienta si capacitate de munca. In declaratia de avere apar terenuri si imobile prin succesiune/mostenire, iar din salariul de 7.000 de euro/luna plus altele din UE a luat un imprumut imobiliar. Nu vad de ce o judecati ca nu finanteze scoli/spitale, cu ce drept? De ce nu faceti dvs donatii daca sunteti asa de indurerat de soarta altora?

  7. cu pulbere şi plumb până la capăt:iată o moarte onorabilă…

  8. Am mai scris despre locotenentii care o incadreaza strans pe Dancila ca sunt aidoma unor gropari ce insotesc la groapa dricul pesedeului. Este suficient sa vezi mecla sa si poti afirma ca Mihaitza este groparul sef.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.