Cuba: va fi sau nu va fi?

Va avea loc o schimbare de regim în Cuba, după protestele de la începutul acestei săptămâni, cele mai importante din ultimii 25 de ani? Dedesubturile sunt foarte neclare pentru cubanezii înșiși, motiv pentru care este greu de preconizat ce se va întâmpla în următoarele săptămâni sau luni. Este însă cert că, dacă nu se vor îmbunătăți condițiile de trai, protestele vor reîncepe. La fel de limpede este însă că autoritățile nu vor mai fi prinse nepregătite, așa cum s-a întâmplat acum.

Protestele au început duminică, iar cubanezii care urmăreau finala Campionatului European de Fotbal nu ar fi știut ce se întâmplă la periferia Havanei dacă, în urmă cu doar câțiva ani, regimul nu ar fi permis comercializarea telefoanelor inteligente. Duminică, transmisiunea sportivă de la televiziunea națională a fost întreruptă pentru o intervenție a președintelui Miguel Canel-Diaz (61 de ani), care a făcut apel ca ”toți revoluționarii, toți comuniștii” să iasă în stradă pentru a se opune protestatarilor, despre care liderul de la Havana a spus că sunt susținuți de imperialiștii americani. Serviciile de internet au fost oprite.

Pe 15 iulie, la trei zile după proteste, Canel-Diaz a făcut un pas înapoi. A dat vina pe propriul guvern pentru condițiile grele de viață. A anunțat că toți cetățenii care se reîntorc din străinătate cu alimente, medicamente și articole cosmetice nu vor mai trebui să plătească taxe vamale pentru aceste produse. A anunțat chiar un lucru de neconceput câtă vreme țara a fost condusă de Fidel Castro și de fratele său, Raul Castro – pregătirea unei legislații care să permită înființarea de întreprinderi mici și mijlocii private. Președintele a decis și reluarea serviciilor de internet.

Judecând după standardele internaționale, protestele din Cuba au fost de mică amploare. Au fost răsturnate automobile și oamenii au aruncat cu cărămizi spre forțele de ordie; a fost rănit un singur polițist și au fost arestați peste o sută de protestatari. Londra, New York, Paris, Moscova au fost în ultimii ani scena unor proteste mult mai violente. Însă, scrie ediția americană a revistei The Spectator, ”protestele sunt ceva cu totul ieșit din comun în Cuba. Țara este foarte sigură, datorită unei combinații curioase între regimul autoritar și instinctul comunitar foarte puternic, iar despre proporția în care se amestecă acești doi factori există dezbateri nesfârșite. Informațiile despre orice fapte violente sunt foarte rare și circulă cu repeziciune”.

Este motivul pentru care faptul că doar câteva mii de oameni au ieșit în stradă strigând „nu ne este frică” a fost șocant. Declanșatorul protestelor a fost criza economică provocată de prăbușirea turismului, din cauza pandemiei. Turismul aduce peste 10% din PIB-ul Cubei. Mai puțini bani la buget înseamnă mai puține alimente de bază, mai puțin combustibil, mai puțină electricitate, căci statul este singurul importator al acestor bunuri.

În ciuda embargoului american, aceasta este doar a doua mare criză care a lovit Cuba în ultimii 30 de ani. Prima a venit după disoluția URSS, puterea care a susținut economic Cuba. Scriitoarea cubaneză Dainerys Machado spune următoarele: ”Cubanezii și-au trăit viața într-un ciclu al precarității economice și al mirajului că lucrurile vor merge mai bine. Cei care aveau 30 de ani în anii 1990 au trebuit să aibă grijă de copii în timpul crizei provocate de prăbușirea URSS, iar acum tot ei trebuie să aibă grijă de părinții nonagenari, trăind în aceeași sărăcie în care se aflau și în anii 1990. Cel mai rău este că oamenii aceștia trec prin crize fără să aibă speranța unei schimbări, îndeplinindu-și angajamentele față de regim și auzind mereu de la lideri că trebuie să aibă răbdare și să facă sacrificii”.

Cu aceeași răbdare cu care stau cu zilele la cozi atunci când aud ca se  ”bagă” carne, cubanezii stau acum la cozi în fața secțiilor se poliție pentru a afla vești despre cei arestați sau dispăruți după proteste. Care va fi soarta lor acum? Ramiro Valdez Menendez, până de curând viceprenier al Cubei, unul dintre revoluționarii apropiați lui Fidel Castro, a spus că protestele, ca și criza economică, sunt opera SUA, iar că protestatarii sunt „delincvenți în slujba imperiului, care execută ordinele stăpânilor lor”. În 1994, anul protestelor de după dispariția URSS, Fidel Castro a încurajat un adevărat exod în SUA al ”contrarevoluționarilor”. Au ajuns atunci în Florida o mulțime de cubanezi care acum, împreună cu copiii lor îngroașă rândurile diasporei cubaneze și ale electoratului american, în special al Partidului Republican, cu vederi mult mai radicale privind abordarea regimului de la Havana.

Nicio criză din Cuba nu poate fi analizată fără a vedea ce se întâmplă în Statele Unite. Primarul metropolei Miami, Francis Suarez, cu origini cubaneze, a sugerat nici mai mult nici mai puțin decât executarea unor lovituri aeriene asupra Cubei sau alte acțiuni militare. Senatorul republican Marco Rubio a cerut înăsprirea sancțiunilor impuse de SUA de mai bine de 60 de ani. Rubio este etnic cubanez însă nu a fost niciodată în țara părinților săi și nici nu a discutat cu antreprenorii cubanezi atunci când aceștia au fost la Washington. Fostul președinte Donald Trump a impus noi sancțiuni Cubei, care au devastat industria turismului. Nici lui Trump, nici lui Rubio, nici lui Suarez și nici multor alți republicani nu le-a păsat de soarta cubanezilor; tot ce au urmărit au fost voturile diasporei cubaneze din SUA, pe care le obțin prin asemenea sancțiuni, a căror eficacitate s-a dovedit slabă, la fel ca și în cazul ”războaielor umanitare” împotriva Irakului, Venezuelei, la fel ca și în cazul sancțiunilor împotriva Rusiei sau Iranului.

Ce se poate spune însă despre democrații americani aflați la putere. Vocea lor a amuțit după protestele din Cuba, în special vocea aripii progresiste a Partidului Democrat. Una dintre vuvuzelele progresiștilor americani, reprezentanta Alexandria Ocasio-Cortez, cu părinți portoricani, nu s-a auzit. Nu puțini intelectuali progresiști din SUA iau partea regimului de la Havana, pentru a condamna imperialismul american. Este un motiv pentru care administrația Biden este într-o situație delicată – aripa progresistă se opune oricărei intervenții în Cuba, în timp ce aripa neoconservatoare își dorește răsturnarea regimului de la Havana. Însă este necesara extrem de multă atenție la modul în care SUA ar acționa în Cuba, câtă vreme Victoria Nuland acuză că Rusia că și-a folosit ”omuleții verzi” Crimeea, iar guvernul de la Washington acuză China pentru revendicările teritoriale în Marea Chinei de Sud. Orice manifestare de forță a SUA in Cuba va fi folosită de puterile rivale pentru a demonstra încă o dată că așa-zisa ”ordine internațională bazată de reguli” propovăduită de Washington nu este decât o formă fără fond.

Președintele Joe Biden trebuie să trateze cu mult mai multă discreție ceea ce se întâmplă la nici 200 km de coastele americane decât a făcut Vladimir Putin în Crimeea și Estul Ucrainei și decât face China în arhipelagurile Paracel sau Spratly. ”A urî intervenționismul prostesc nu înseamnă a-i iubi pe comuniști” și nici viceversa, sună un titlu recent al revistei The American Conservative.