Culisele unei demisii teatrale la Bruxelles

În urmă cu doua săptămâni, printre îngrijorările și așa mari de la Bruxelles, în plină pandemie, s-a mai adăugat un scandal – demisia președintelui Consiliului European al Cercetării, italo-americanul Mauro Ferrari.

Profesorul Ferrari a ales să faca mult zgomot cu demisia sa. Era la începutul unui mandat de patru ani la şefia instituţiei ştiinţifice de top, numit  la 1 ianuarie. Și-a depus demisia în faţa preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe 7 aprilie. „Am fost foarte dezamăgit de răspunsul european în faţa COVID-19. Am ajuns la ERC fiind un susţinător înfocat al Uniunii Europene, însă criza COVID-19 mi-a schimbat complet părerea, deşi continui să susţin cu entuziasm idealurile colaborării internaţionale”, a spus Mauro Ferrari. Profesorul Ferrari a spus că ruptura lui de Comisia Europeană s-a născut la începutul lunii martie, „întrucât a devenit evident că pandemia va fi o tragedie de proporţii nemaivăzute. El spune că a propus încă de atunci înfiinţarea unui program special prin ERC pentru a combate pandemia de COVID-19. „Am crezut că într-un astfel de moment cei mai buni savanţi din lume ar trebui să primească resurse şi oportunităţi pentru a combate pandemia, cu medicamente noi, vaccinuri, instrumente noi de diagnosticare, noi abordări comportamentale bazate pe ştiinţă, pentru a înlocui instuiţia liderilor politici”, a spus el.

Demisia șefului unei agenții europene care altfel este trecută cu vederea de presă a creat o undă de șoc în vremuri de pandemie. Europa își arăta încă o dată incompetența, iar presa britanică a relatat pe larg despre demisia lui Ferrari. Presa nu a acordat însă aceeași atenție unui comunicat al Consiliului European al Cercetării despre circumstanțele demisiei lui Ferrari, care aruncă o cu totul altă lumină asupra afacerii.

În realitate, cei 19 membri activi ai Consiliului Științific al agenției au votat în unanimitate în favoarea demiterii italianului, pe 27 martie, și au avut și sprijinul comisarului european pentru Cercetare, bulgăroaica Mariya Gabriel.

”Avea un comportament disprețuitor cu personalul și, din cauza atitudinii sale, comunitatea științifică i-a întors spatele. Mai rău: era în conflict de interese”, pentru că avea legături cu societăți comerciale, în special cu o companie americană de biotehnologie, Arrowhead Pharmaceuticals, spune un membru al Consiliului Științific, citat de Liberation. Ferrari a rămas membru în consiliul de administrație al companiei americane și a fost retribuit pentru asta chiar și pe durata mandatului de la Bruxelles. Ferrari spune că a fost un acord cu Comisia Europeană pentru ca el să-și poată păstra pozițiile și veniturile din SUA pe durata mandatului de cinci ani. ”De altfel, a petrecut mai mult timp în SUA, unde a predat la Universitatea din Washington, decât a petrecut la Bruxelles. Comisia i-a oferit un post de consilier special pentru cercetare la Directoratul Cercetare, însă a preferat să plece într-un mod teatral”.

În comunicatul publicat pe 8 aprilie, Consiliul Științific arată că, de fapt, Ferrari a fost demis și că italianul nu spune adevărul. ”Profesorul Ferrari nu a înțeles rațiunea de a fi al Consiliului European al Cercetării”, care ofera burse cercetătorilor care prezintă proiecte. Consiliul funcționează pe o logică ”de jos în sus”, nu de ”sus în jos”, de aceea nu poate lansa propuneri ”pe subiecte științifice, căci una dintre liniile noastre directoare este că cercetătorii sunt liberi să-și urmărească obiectivele pe care și le stabilesc și să decidă cu cine vor să lucreze”.

Consiliul mai arată că Ferrari ”a dovedit lipsă de angajament față de instituție, neparticipând la numeroase reuniuni importante și nesusținând programul și misiunea Consiliului pe care îl reprezenta”. El căuta înainte de toate să-și promoveze propriile idei. Cât despre coronavirus, Consiliul arată că finanțeaza 50 de proiecte fundamentale care ”contribuie la răspunsul la actuala pandemie”, finanțarea fiind de circa 100 de milioane de euro. Este o sumă la care se adaugă programele de cercetare finanțate direct de Comisie, cu peste 200 de milioane de euro.

Rămâne o întrebare, scrie Liberation. Cum aputut să ajungă Consiliul Științific în situația asta? Răspunsul este: pentru că nu are un cuvânt important de spus în numirea președintelui Consiliului European al Cercetării. În realitate, Ferrari a fost ales de un comitet format din șapte persoane, condus de Mario Monti, fost comisar european, fost premier tehnocrat al Italiei și fost bancher la Goldman Sachs. Acest comitet condus de Monti a stabilit o listă scurtă cu trei candidați. Consiliul Științific nu a făcut decât să aleagă dintre cei trei. Cum? Într-un mod care spune multe despre cum este condusă UE. ”Am primit dosarele în timpul unei cine la un restaurant și l-am ales pe Ferarri, pentru că părea răul cel mai mic din trei rele”, spune unul dintre membrii consiliului. Răul fusese făcut deja de comitetul opac condus de Mario Monti, insinuează birocratul european.