De Gheorghe Funar
Nu-l cunosc și nu-l susțin pe Gheorghe Funar. Cred că el și Vadim Tudor au păgubit, mai ales, ideea spirit și comportament patriotic. Tonul lui Funar din diverse articole și prestații publice mă fac să rîd. Asta nu-mi dă dreptul să mă fac că n-am înțeles ce scrie fostul primar al Clujului într-o epistolă expediată ziarelor. Am curățat-o de cele cîteva exagerări și o public cu riscul de a fi taxat că fac un gest nepotrivit. Dacă informațiile lui Gheorghe Funar sunt corecte, mai avem o problemă greu de rezolvat. (CN)
Răspunsul este da. De ce și cum s-a ajuns în această situație? La aceste întrebări voi prezenta un răspuns pe scurt și fac apel la patrioții români care s-au ocupat de problema retrocedărilor ilegale de imobile, mai ales din Ardeal, să ofere opiniei publice numeroase exemple și soluții pe această temă. De dorit ar fi ca să intre în bătălie, pe toate planurile, pentru ca România să fie, din nou, a noastră, așa cum ne-au lăsat-o moșii și strămoșii noștri.
La Holocaustul împotriva Poporului Român, cel mai mare din istoria lumii, precum și la jefuirea Avuției noastre Naționale nu s-ar fi ajuns fără implicarea Ocultei mondiale în pregătirea și desfășurarea loviturii de stat din decembrie 1989 în România. Scânteia a pornit de la Timișoara, în 16 decembrie 1989, de la preotul catolic maghiar Ladislau Tokes, a cărui identitate falsă este Laszlo Tokes. Foștii lideri comuniști Silviu Brucan (Saul Brukner) și Ion Iliescu (Ion Ilici Marcel Iliescu), după vizita secretă făcută la Moscova în 21 decembrie 1989 și întâlnirea cu tovarășul/domnul Mihail Gorbaciov, i-au cooptat pe reprezentanții Uniunii Democratice a Maghiarilor din România (U.D.M.R., apărută la Cluj-Napoca din 21 decembrie 1989) în conducerea pe țară a Frontului Salvării Naționale (F.S.N.) și i-au promovat în toate structurile de putere ale Statului Român.
Foștii lideri alogeni comuniști, din România, împreună cu copii și nepoții lor, au colaborat cu U.D.M.R. și conducătorii partidelor politice istorice (Partidul Național Țărănesc și Partidul Liberal) pentru adoptarea cadrului juridic care să permită retrocedarea în natură a imobilelor confiscate după instaurarea de către regele Mihai a Guvernului Dr.Petru Groza la 6 martie 1945. Ulterior a fost de nenumărate ori modificat cadrul legal în domeniul retrocedărilor în natură astfel încât s-a ajuns ca să fie împroprietăriți ilegal cu clădiri, terenuri agricole și păduri urmașii urmașilor unor persoane juridice din urmă cu peste 100 de ani, ai optanților unguri, ai grofilor și criminalilor de război etc. S-a creat și funcționează mafia imobiliară în România.
Se știe că, România este singura țară dintre fostele state socialiste în care s-a acceptat retrocedarea în natură a imobilelor către foștii proprietari dinaintea instaurării Comunismului creat de alogenii Marx, Engels și Lenin care aveau deviații sexuale. În țările din fostul lagăr socialist, inclusiv în Ungaria, foștii proprietari de imobile care au fost naționalizate sau luate abuziv de Regimurile comuniste au primit despăgubiri, limitate la anumite sume, în funcție de valoarea imobilelor.
De retrocedările de imobile în natură în România a beneficiat și Vaticanul.
Împroprietărirea Ungariei mai ales prin intermediul bisericilor catolice maghiare din România, în special cele din Ardeal, s-a derulat astfel:
-Bisericile catolice maghiare, de regulă, pe baza unor copii ale cărților funciare falsificate în timpul ocupației Ungariei (30 august 1940-25 octombrie 1944) s-au altele aduse din arhivele de la Budapesta, au solicitat și le-au fost retrocedate mii de clădiri și sute de mii de hectare de terenuri agricole și păduri. Proprietățile bisericilor catolice maghiare din România aparțin Ungariei!
-Reprezentanți ai bisericilor catolice ungare s-au erijat în împuterniciți ai dispărutelor Ordine călugărești catolice maghiare și au fost împroprietăriți, prin hotărâri ale instanțelor judecătorești și ale comisiilor locale de aplicare a Legii nr.10/2001, cu imobile pe care Ordinele respective nu le-au avut niciodată în proprietate, ci numai în administrare.
-S-au înființat numeroase persoane juridice maghiare cu denumiri identice cu cele din timpul ocupației Ungariei (1940-1944) și din timpul Imperiul Austro-Ungar (1867-1918) care au pretins și au fost împroprietărite cu imobilele pe care le-au revendicat, în calitate de succesoare ale firmelor de mult dispărute.
-Urmașii optanților unguri, care au fost despăgubiți cu peste 100 tone aur pentru imobilele pe care le-au avut în Ardeal, înainte de Marea Unire de 1 Decembrie de la Alba Iulia, au solicitat și au fost împroprietăriți cu numeroase imobile pe care nu le-au putut moșteni de la părinții lor. Un exemplu recent și prea puțin mediatizat este cel al satului Nadăș din județul Arad.
Împroprietărirea Vaticanului cu mii de clădiri și sute de mii de hectare de terenuri agricole și păduri din România, mai ales din Ardeal, s-a făcut începând cu anul 2001.
Se știe că:
-Statusul Romano-Catolic și numeroasele Ordine călugărești catolice maghiare au avut numai în administrare imobile în Ungaria, Ardeal, Austria și Vatican.
-Prin Concordatul încheiat între Regatul României și Sfântul Scaun, la 10 mai 1927, semnat din partea României de către Vasile Goldiș, ministru al Cultelor, s-a precizat că Statusul Romano-Catolic și Ordinele călugărești catolice maghiare nu au avut niciodată în proprietate imobile în România, Ungaria și la Vatican.
-În Raportul Comisiei stabilită de Parlamentul României, având ca președinte pe prof.univ.dr.Onisifor Ghibu, în timpul Guvernului condus de marele istoric Nicolae Iorga, care a răspuns la solicitările Ungariei și bisericilor catolice maghiare privind trecerea în proprietatea Statusului Romano-Catolic și a Ordinelor călugărești catolice maghiare a imobilelor pe care le-au avut numai în administrare, s-a dovedit pe baza documentelor din arhivele de la Vatican, Budapesta, Viena, Cluj și București că niciodată Statusul Romano-Catolic și Ordinele respective nu au avut în proprietate imobile. Ele au primit doar un drept de administrare a unor imobile din Ungaria, Austria și Ardeal.
Statusul Romano-Catolic nu a avut niciodată un statut juridic, nici până la încheierea Concordatului (anul 1927) și nici până în anul 1989!
Adevărul istoric și juridic referitor la inexistența dreptului de proprietate asupra multor imobile pe care le-au avut numai în administrare Statusul Romano-Catolic și Ordinele călugărești catolice maghiare a fost „ocolit” în timpul Guvernului Năstase (2000-2004) când în urma protocol secret încheiat între P.D.S.R. și U.D.M.R. s-au hotărât următoarele:
1.Covocarea Parlamentului României într-o ședință extraordinară, la sfârșitul lunii ianuarie 2001, pentru modificarea și completarea Legii nr.69/1991 privind administrația publică locală, cu scopul de a acorda privilegii minorității etnice maghiare și de a atribui denumirile în limba maghiară pentru circa 1.000 de localități din Ardeal, identice cu cele din timpul ocupației Ungariei. Lista cu denumirile acelor localități în limba maghiară a fost întocmită de Academia Română și a stat la baza Hotărârii de Guvern cu nr.1205/2001.
2.Creearea unei false baze juridice pentru împroprietărirea ilegală a Vaticanului cu imobile din Ardeal, cele care s-au aflat cândva în administrarea Statusului Romano-Catolic și a Ordinelor călugărești catolice maghiare. Pentru realizarea acestui obiectiv s-a procedat astfel:
a. În anul 2001, în ziua de 6 iunie, Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia împreună cu Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, subordonate direct Vaticanului, au formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Guvernului României prin care au solicitat instanței ca să fie recunoscute în calitate de succesoare a Statusului Romano-Catolic din Ardeal și să poată dobândi dreptul de proprietate asupra imobilelor pe care le-a deținut Statusul.
b. La dosarul nr.2179/2001 înregistrat pe rolul Judecătoriei Miercurea-Ciuc, Guvernul României a fost reprezentat formal de către Ministerul de Finanțe (ministru fiind Mihai Tănăsescu, membru al Comisiei Trilaterale, subordonată Clubului Bilderberg). La dosarul nr.2179/2001a fost depus un act de către o autoritate fără calitate procesuală, respectiv Secretariatul de Stat pentru Culte, din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor. Acest document a fost luat în considerare de către judecătorul maghiar care a pronunțat sentința civilă din 1 august 2001 prin care a constat că, Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia este o persoană juridică identică cu Statusul Romano-Catolic din Ardeal. Guvernul României nu a făcut recurs împotriva hotărârii judecătorești pronunțată de prima instanță. Astfel, în numai două luni de zile, la Miercurea-Ciuc, un judecător de etnie maghiară a creat o falsă bază juridică pentru împroprietărirea Statusului Romano-Catolic, respectiv a Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, subordonată Vaticanului!
Pe baza Sentinței civile nr.1515/2001 a Judecătoriei din Miercurea-Ciuc, Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia a solicitat și a obținut în proprietate de la instituțiile Statului Român și de la autoritățile publice locale mii de clădiri și sute de mii de hectare de terenuri agricole și păduri. La solicitările adresate de Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia către Comisia Specială de retrocedare a imobilelor revendicate de cultele religioase, conform Legii nr.501/2002, s-a depus o copie a Sentinței civile nr.1515/2001, ca document esențial pentru dobândirea dreptului de proprietate.
Pentru imobilele pe care le-a administrat Statusul Romano-Catolic și care au intrat în fapt în proprietatea Vaticanului, prin Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia, instituțiile Statului Român și autoritățile publice locale plătesc chirii și subvenții (pentru terenurile agricole) în sumă de peste 100 milioane euro în fiecare an.
Specialiștii români în domeniul justiției au șansa și obligația morală să acționeze pentru recuperarea tuturor imobilelor cu care au fost împroprietăriți Vaticanul și bisericile catolice maghiare pe teritoriul României.
În al treilea mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca nu am restituit nici un imobil revendicat în baza Sentinței civile nr.1515/2001 deoarece am câștigat în instanță procesele cu Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia și am obținut hotărâri judecătorești definitive. Cu toate acestea, la începutul mandatului primarului Emil Boc, pe baza unui document fals (scris de mână și într-o seară de duminică la primărie, de către viceprimarul Boros Janos și semnat numai de el și juristul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia) Consiliul local a cedat rapid circa 60 de clădiri din zona centrală a municipiului cu sprijinul Comisiei de la nivel național de retrocedare a imobilelor revendicate de cultele religioase. De la întocmirea documentului fals și până la adoptarea hotărârii Comisiei Speciale de la București au trecut două zile. În legătură cu faptele de natură penală săvârșite pe tema celor 60 de imobile din Cluj-Napoca „subtilizate” am depus un denunț penal la Parchet, care după o perioadă foarte lungă de cercetare penală, a pronunțat o soluție de neîncepere a urmăririi penale, deși cedarea celor 60 de imobile s-a făcut pe baza de acte false și fără știința și aprobarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.
De același scenariu s-a folosit Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia, precum și bisericile catolice maghiare și au obținut împroprietărirea cu multe mii de clădiri aflate în zonele centrale ale municipiilor, orașelor și multor comune din toate județele din Ardeal.
Papa Francisc a fost informat și cunoaște aceste Adevăruri legate de dobândirea ilegală de imobile în Ardeal și, ca urmare, ține mult la sloganul din timpul vizitei sale de stat în România: „Să mergem împreună!”. Papa Francisc, împreună cu conducătorii Ungariei, vrea să vadă care sunt imobilele dobândite în Ardeal pe calea retrocedărilor în natură.
În mandatul de senator P.R.M. din județul Cluj (2004-2008) am depus un denunț penal în legătură cu dosarul nr.2179/2001 de la Judecătoria Miercurea-Ciuc care a pronunțat Sentința civilă nr.1515/2001. După o lungă cercetare penală s-a constat că au fost săvârșite multe fapte penale, inclusiv de către judecătorul de etnie maghiară, dar s-a dat NUP (neînceperea urmăririi penale). De ce? Parchetul a constatat că faptele penale identificate s-au prescris.
Niciodată, Parchetul General și Parchetele locale nu s-au autosesizat în legătură cu retrocedările ilegale de imobile, iar atunci când le-am sesizat și am depus numeroase denunțuri penale pe această temă, la toate Parchetele de pe lângă Tribunalele județene și Curțile de Apel din Ardeal, practic acestea au refuzat să facă cercetări penale pentru identificarea persoanelor vinovate și pedepsirea acestora. Un exemplu edificator îl constituie cel al dosarului privind retrocedarea clădirilor Colegiului Național Mihai Eminescu din Oradea, pe care, prin intervenția a doi patrioți orădeni și prin decizia corectă a Curții de Apel Oradea a fost blocată cedarea lor către un ordin călugăresc catolic maghiar dispărut de peste 100 de ani. După ce Curtea de Apel Oradea a constatat faptele de natură penală săvârșite de doi preoți maghiari în tentativa lor de a dobândi clădirile Colegiului Național Mihai Eminescu, am depus un denunț penal. Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și Tribunalul Bihor au dat neînceperea urmăririi penale, fără măcar să îi fi citat pe doi preoți maghiari identificați de instanța de judecată.
Denunțurile penale pe care le-am făcut și depus la Parchetele de pe lângă Tribunalul Covasna și Tribunalul Harghita, fără nici un fel de cercetare penală, au fost trimise spre arhivare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Exemplele pot continua.
Nici Parchetul și nici ministrul Justiției nu au acționat, până acum pentru desființarea/anularea Sentinței civile nr.1515/2001 bazată pe fapte penale! Ca urmare, Poporul Român plătește anual Vaticanului peste 100 de milioane de euro reprezentând chirii și subvenții pentru imobilele dobândite cu încălcarea prevederilor legale! (….)
Dr. Gheorghe Funar
Președintele Partidului România Noastră
Cluj-Napoca,
16 februarie 2019
Nu vreau sa ma strecor pe langa subiect, insa in generozitatea lor cu beserica ortodoxa li se duse buhul rromanasilor bastallo catre zari si care slugi vrura proptele suplimentare zarilor, ori complementare, asa ca o ispravira. Am fost in Moldova Domnului meu Maria Sa Bogdan, la Agapia. Pai stareta de acolo dadea afara din casele satului Agapia locuitorii pt ca nus cum ii fusese retrocedat manastirii. Am vb cu un mosulet de cca 80 de ani, cu pensie de CAP si vre-o 3 prichindei in ograda carora silit de situatie le era bona. Imi spunea ca nu are unde sa plece, dar „maica ” stareta nu este intelegatoare, nu-i pasa si cerea cu maxima cruzime sa plece de acolo, din casele acelea nus la ce termen dat lor. Asta era in 1996.Vitregoasa muica au si ortodocsii. De asta or fi pus-o acolo? Acesta e rostul besericii, sa adune nesocotind pe cei neputinciosi din temelia ei? E hada autosurpare.
Il mai omoara pe papa , ce spune johanis ? Pe alogenii mentionati ( pentru cei cu mintea scurta sa amintim cum ghita al nostru a fost aliat -atunci erau patrioti )poporul roman in intelepciunea lui i-a ales cu peste 79 % .
Funar, ca si Vadim, este un plecat cu sorcova. Nu contest valabilitatea acuzatiilor, dar nu vreau sa le aud din gura acestui dezaxat. Asta ar trebui internat la Spitalul 9, Sectia Agresivi si tratat cu dusuri reci si socuri electrice.
Despre Statusul romano catolic din Ardeal, situatia optantilor se gasesc suficiente surse sigure pe internet. Este evident ca s-a facut o magarie imensa. Probabil tine de stilul nostru de a proceda.Pentru un avantaj minor dar de moment se fac cedari imense. Chiar daca vorbeste domnul Funar o personalitate destul de colorata informatiile trebuie analizate.
Nu te exprimi corect deloc cand afirmi ca ar fi stilul nostru, ei bine: nu e al poporului roman ci al Slugilor Zarilor Lacome ce se lafaiesc aici numai prin conditionarea urmatoare, sa fie darnici cu zarile care doar astfel le permit lor sa fie in functiile maxime si importante in Colonia Zarilor, a tuturor.Nu mai gresi cu astfel de afirmatii, pt ca subconstientul le inregistreaza si dp destrupare te pomenesti ca desi nu aveai nicio oportunitate de a-i opri, sau de a decide diferit te pomenesti ca tu iti asumi culpa, o tragi p-orma in locul lor ca fraieru`. Na si in plus si infectezi mentalul colectiv cu ideea asta ce va genera si altora asumarea culpei Slugilor Zarilor, care se degreveaza apoi, tu si furat si pedepsit in locul hotului. Odat asta-ti faci tie, te articulezi singur. Apoi propagi pe deasupra sa o ia si altii in locul lor.Sa incetezi, e karma.
Uite ca restul se pare ca-s slugi zarilor si nu se baga. Daca e benefic, las sa zica, pt ca oamenii au si parti rele, dar si bune. Ca la pomii roditori, culegi selectiv roada buna. Aici e defapt folosit totul in jocul de forte. Lor nu le pasa de aste aste valori, pt ei toate sunt parghii de folosit si in folos propriu.Rar pt popor. Daca suntem in stadiul asta….Patriotii nu-s in „Fotoliile guvernarii” ci asti ce procedeaza astfel.Mereu cand e de votat, ne pun sub nas ce vor ei, noi speram sa nu fie oratanii in loc de patrioti, speram sa fie un patriot, (nu e insa decat oratanie cosmetizata in patriot, ca destrama structurile celor ce-s lideri si patrioti ca sa aiba cu ce sa cosmetizeze Slugile expre pt prostit multimea) realizeaza totodata si blocarea liderilor reali spre fotoliul puterii. Votantul,cum trece timpul vede ca e omul zarilor nu al poporului.Nu va fi al poporului niciodata. Macar atat sa intelegem, sa constientizam.Nu ne-am dorit asta, insa altii au sforarit de zor, noi tinuti inocentii lor furam usor de fraierit.
io te bre noiutati; daaa despre darli catre manastirili inchinate n ati auzitarainca ..baaa roamni verzi si prosti ..suntem orijineaa imbogatirii tuturor mizerilor..si noi ne batem da musca cuuu lenuta , cu codruta ,,,asta d oarece nu avem juristi dastepoti,patrioti si ambitiosi ..in rest ..ula si prefectura..tat aishi rtamanem..ca noi asgtoa noi puii da securisti ne am dashkis noili noatsri ajentii in Jakarta , in yakarta si va trajem banii bre da nishi nu respirati..comprendido..idiotishee was du bist.
tata tat shi zashi ii creastal thrue..and ??? what.,.mata ramai cu gloria ..altii cuglagoria..Roamnia i praf da pureci iar matali esti o aamintire confuza ninca ori total stearsa nn ncateva lumi..totu i rupt da lumea nn care aui trait si n ncare ti aai manifestat personalitatea ..eu am aprobat atitrudinea dtale ..buna /rea ..dar cu esenta ..acu nimic nu are esenta tata,,totu i nimic si pentrumoameni fa nimic…sa asteptam apocalipsa n…spuni matali dasteptule
In plus,ar fi bine sa amintim ca la Sumuleu catolicismul a rezistat incercarii protestante de a impune localnicilor ( catolici) protstantismul,prin forta armelor;Janos Zsigmond (Ioan Sigismund) Zapolya (protejat al lui Soliman Magnificul,pentru ca a „contribuit”decisiv la transformarea Budei in pasalac),a incercat,cu armata,sa-i alunge pe franciscanii de la Sumuleu;l-am simpatizat pe Papa Francisc,dar,daca nu stie asta,trec la baptisi acum,la batranete