”Vânzoleala” a început joi 07.09.2017, la orele dimineții. Fiul nostru ne-a sunat și ne-a cerut cu tărie să părăsim casa, masa și purcelul și să mergem în Texas. Ne-a sunat de câteva ori în decursul a două ore, comunicându-ne că locurile la avion se împuținează cu trecerea minutelor. Bineînțeles că am întors, cu soția, situația pe toate fețele și am hotărât să stăm să avem grijă de casa noastră. A venit și momentul când băiatul ne-a comunicat că aeroportul din Fort Myers s-a închis. În consecință, am făcut o listă cu cele necesare și am purces la cumpărături. Surpriză mare: am bătut multe magazine până am priceput că nu mai era o sticlă de apă, nici un fel de conservă de pește, nu tu hârtie igienică, nu pâine sau alte produse; rafturile erau, în mare măsură, goale. Am mers la două magazine de materiale de construcție și am constatat că erau pline de oameni care așteptau să aducă ceva, orice, dar în special plăci de plywood, cu care să acopere ușile și geamurile, generatoare de curent, baterii și rafturile… rafturile erau goale!!! Vineri, am ieșit puțin și am constatat că și americanii stau la coadă la benzină cum stăteam noi prin anii 80. Televiziunile ne ”bombardau” la fiecare 15 minute cu anunțuri mortuare (un primar din Naples textual spunea că celor care nu părăsesc orașul li s-au… ”pregătit sicriele”). O nebunie acutizată a cuprins norodul Autostrăzile se mișcau ca boul ce trage la căruță, benzina se cumpăra, nu la plin, ci la plin și câteva canistre. Am ajuns la un magazin de instalații la care, în fața ușii, atârna un panou cu vreo două liste cu ce nu aveau (ca să nu mai intri degeaba în magazin). Am decis să mă retrag în casă fiindcă nebunia maselor este molipsitoare.
Sâmbătă, după ora 8:00 a.m. Vântul ne atenționa cu vreo 80 km/oră că vâva mare se apropie. Rafalele au început să ajungă și la 100 km/oră, iar televiziunile au început ”sarabanda” amenințărilor marelui ”surge” (invazia apelor din ocean). Oameni cu pregătire academică tare ne demonstrau din 10 în 10 minute cum acționează vântul: în fața ”ochiului” uraganului, bătând dinspre uscat (est) către mare (vest) împinge apa către golf, dar în spatele ochiului magic, aduce apa pe uscat și ajunseseră să ne prezinte hărți cu ”colori” multipe și vii și cu apă între 3 la 5 metri în casele noastre. Vecinii de apartament au venit și i-au spus soției că ei pleacă la Tampa, la o familie de prieteni cu o casă mai sigură. Soția s-a speriat și mi-a spus că se deschide un adăpost la o școală tehnică din oraș. La 2:45 p.m., am ajuns cu bagaj, pături, așternuturi, mâncare, apă, medicamente (insulina mea), obiecte de igienă, etc. la…”pomul lăudat”. Intrarea în parcare era închisă de vreo patru mașini de poliție, iar conducătorii mașinilor, înfiretați ca la defilare, ne-au comunicat că… ”adăpostul s-a umplut la capacitate”. ”Păi, nu se deschide la 3:00 p.m”? am îndrăznit eu. Ne-am întors la casa noastră. Așteptarea este nimicitoare, gândurile te năpădesc, întrebările te omoară. Ce se întâmplă dacă se sparge geamul de la ușile glisante de la balcon și apa năvălește în apartament, ce se întâmplă dacă unul dintre noi, sau amândoi, suntem răniți?. ”Sunteți pe riscul vostru” a fost passwordul zilei de sâmbătă: nu este poliție, nu este salvare, nu pompieri. Mobilizator, nu? Sicriele sunt făcute, apa vine și ne termină, nimeni nu te mai ajută…Doamne, Tu ești singurul!!!
Duminică, 10 sept.2017:
ora 7:00 dimineață: ne-am sculat, afară este liniște; vânt de 80-100 km/oră, plouă mocănește. Ne-am spălat (avem apă și lumină); am luat micul dejun și am deschis televizorul. Irma a părăsit coastele nordice ale Cubei și se îndreaptă spre nord-nord-est, amenințând direct, cu ochiul deschis, exact ținuturile noastre. Toate posturile de televiziune descriu amplitudinea ”surge”-ului: mărimea valurilor ce vor invada uscatul după trecerea urgiei celei mari. Pe strâmtoarea dintre Cuba și Key West uraganul a luat energie de la apele calde ale strâmtorii și a ajuns, din nou, de gradul 4. Oficiali, de toate neamurile, genurile și, cert, cu pregătire politică și nu academică, ne urgentează să părăsim locurile fiindcă este periculos!!! Unde? Ne întrebăm noi? Dacă ieri la ora trei, după amiază, nu mai era un loc în adăposturi, unde mergem astăzi??/ Pe lângă asta la vânt peste 60 km/oră, poliția interzice traficul pe podurile peste râul Caloosahatchee, poduri de peste 3 km lungime, de pe care, ușor, poți fi aruncat în apele nervoase ale râului. Este singura ieșire spre marele oraș Fort Myers unde s-ar mai putea găsi un adăpost… poate! Dacă nu, ce faci? Rămâi ostatec pe străzile marelui oraș??? Halal administrație, halal aleși ai noștri!
Ora 11:00 . ”Ochiul magic” a lovit Key West! Vântul are ”cuvinte” sporadice de 100 km/oră. Se aude vâjâitul lui ”vântule, vânt nebun, stai o clipă să-ți spun”. Ce să-i spui că este pus pe treabă serioasă. Plouă în rafale, când răpăie, când se potolește la mocănească. Palmierii se îndoaie la pământ, dar nu reclamă nimic, de aceea i-a făcut Dumnezeu așa elastici. Soția mă întreabă dacă nu vreau un snack; stomacul reacționează sălbatic, ca înaintea primului zbor peste Atlantic. Ne liniștim unul pe altul: ”Cum o vrea Bunul, suntem în mâinile LUI”!!!
Ora 12:30 p.m. Acelaș ecran, aceleași povești. Vântul are rafale ce amintesc de trecerea unui marfar prin proximitate. Deodată, pe lângă vâj și vâj se aude o bubuitură sălbatică… ”a căzut transformatorul”. Imaginile colorate, prevestitoare de urgii au dispărut. Era chiar mai bine, ne părea rău doar după vocea ce se auzea de pe sticlă. Din cinci în cinci minute număram bubuiturile transformatoarelor din vecini, ceea ce mai schimba monotonia vâjâitului și fluieratului sinistru.
Ora 4:00 p.m. Irma a ajuns la Naples, oraș la 75 km sud de noi, în calea prostituatei Irma. Ploaia răpăie cu consistența unei găleți mari pe centimetru pătrat. Vântul ține vioara întâia și nu numai că nu cedează ci are tendințe să atingă ceea ce ni se promisese – 200 km/oră: Totul pocnește din încheieturi, avem impresia că ne lasă pereții și rămâne numai fundația.
Duminică, ora 8:00p.m. Ne-a ajuns și…”ochiul Satanei”. Creierul este golit de orice, ca înaintea unei mari lovituri! Rafale zănatice lovesc blocul din toate părțile. Ne-am apropiat unul de altul și ne-am strâns în brațe; niciunul n-a îndrăznit să spună că poate fi ultima îmbrățișare, dar, sunt convins, că amândoi am gândit-o!!!
Duminică, ora 9:00 p.m.. Este, deodată, o liniște totală. NU vânt, nu ploaie, nu copaci sfâșiați! Suntem în centru, în ochi și am dori să stăm acolo pentru totdeauna!!! A fost prima dată în multitudinea orelor de peste zi când am simțit că îmi este somn.
Duminică, ora 10:30 p.m. Vacarmul începe cu forțe noi și ne anunță că este acolo pentru alte ore de încercări. Cred că am ațipit și m-am trezit speriat. M-am uitat la ceas: ora 2:47 a.m. N-am mai putut dormi până pe la 7:00 a.m., când am realizat că energia viperei se apropia de un sfârșit. Luni, toată ziua, vântul a fost constant la 80-100 km/oră și ploaie până pe la orele 2:00p.m. Am ieșit pe la orele târzii ale după amiezii. Am condus pe câteva străzi în jur și m-am îngrozit: copaci cu diametre de un metru și peste, smulși cu rădăcini cu tot, cu sol de pe 10-15 m diametru și nu era unul ici și colo, ci erau la fiecare curte. Strada noastră (patru benzi și spațiu verde între sensuri) am găsit-o blocată cu pomi pe toată suprafața, locul la care m-am întors acasă, nu era nimic decât groază de vizionat, orașul arăta ca o fantomă. Marți dimineață, ne-am trezit și am ieșit la curățenie. Mizerie, mizerie, mizerie. La piscină avem un sistem de brad (ca un pin, dar cu acele mult mai groase ceea ce face și ramura mult mai grea). Pomul are între 15-20m înălțime, și pe partea ce-a înfruntat vântul mai tare era…” chel”. Toate ramurile erau fie în piscină, fie pe perimetrul dinprejur. Vreo trei copăcei de la 3 ani la 12 erau smulși cu rădăcini cu tot. Toate ramurile din piscină reținuseră la fund tone de frunze aduse de vântul ”jucăuș”. Ne-a luat câteva ceasuri de muncă intensă să curățăm, să scoatem de prin magazii scaunele ascunse și asigurate pe acolo. Pe toate suprafețele adiacente blocurilor noastre, alte ore de muncă. Temperatura este în jur de 32 grade, iar umiditatea o face să se simtă cam la 36-37 grade; o plăcere. Copacii sunt ca în pădurea de cleștar, nu se mișcă o frunză! Ai naibii, și-au luat pauză după 48 ore de zbucium și joacă nebună. Pe la 4:00 p.m., am intrat în casă să mâncăm și când am terminat și ultima înghițitură am văzut mașinile celor de la compania electrică.
Douăzeci de minute mai târziu, i-am văzut pe ”prietenii” mei de pe sticlă povestindu-ne ce eforturi fac ei ca să ne fie nouă mai bine!!! De la ora 8:00 p.m., până la 7:00 a.m., orașul este sub ”stare de asediu” ceea ce ne-a dat siguranță și am putut să ne odihnim ca lumea. A venit vecina, care ne-a sunat de vreo trei ori în timpul zilei de luni, întrebându-ne cât este cota apelor în apartamentul ei!!! Săracii oameni! Este târziu în noapte și mă retrag în dormitor. Viața și-a revenit la normal! Vă doresc la toți să aveți sănătate și să vă bucurați de ea!
Ce a rămas pe plajă după uragan
Dan Sburlea, Cape Coral, Florida, USA
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.