Cum au ”câștigat” angajații statutul capsatoarelor de birou

”Mă uit la marile companii și la capitalismul lor de secol 21, cu jocuri și sushi gratis și multe altele”, spune pentru New York Times Rick Wartzman, specializat în management organizațional. ”Însă astea sunt pentru un număr limitat de oameni. E minunat dacă ești inginer IT. Dacă ești educat, ești la conducere”. În secolul 21, milioane de angajați au fost excluși din grupul select. În loc să fie considerați atuuri în care companiile lor să investească, eu devenit costuri care trebuie reduse.

”Ce pot spune despre Eastman Kodak este că a crezut în oamenii săi. Era ca o mare familie. Mereu cineva îți deschidea ușa dacă demonstrai că vrei să înveți, să te perfecționezi și să devii un atu pentru companie”, spune Evans, o americancă de culoare care a început sa lucreze la începutul în anii 1980 pentru Kodak. A început ca femeie de serviciu, iar acum este manager, trecută pe la companii de talia Microsoft.

The New York Times face un arc peste timp și ne-o prezintă pe Marta Ramos, o americancă hispanică, care a început să lucreze la Apple, o companie de talia Kodakului de acum 30 de ani. Este tot femeie de serviciu. Câștigă 16,6 dolari pe oră, aproximativ același salariu ca și al lui Gail Evans din urmă cu 35 ani, ajustat la rata inflației.

Companiile, niște mari familii?

Asemănările se opresc însă aici. În urmă cu 35 de ani, femeia de serviciu de la Kodak avea patru săptămâni de concediu plătit pe an, primea o parte din banii pentru studiile superioare pe care dorea să le facă, primea o primă în fiecare martie al anului. Apoi, când clădirea în care făcea curat a fost abandonată, ea primit un alt loc de muncă, tot la Kodak. Acum, în America secolului 21, Marta Ramos, femeia de serviciu de la Apple, nu a mai avut o vacanță de ani de zile pentru că nu are concediu plătit, să își continue studiile este peste puterile ei financiare, bonusurile lipsesc cu desăvârșire, la fel și posibilitarea de a se muta cu slujba în cadrul marii companii Apple.

În „familia” care se crea în marile companii de acum trei-patru decenii, Gail Evans a fost pusă de un director să-i învețe și pe alți angajați cu studii medii cum să folosească un computer, atunci când acesta a aflat că femeia lui de serviciu urmează cursurile unei facultăți. În acest fel, Evans urcat pe treptele managementului după terminarea facultății. În societatea actuală, femeia de serviciu Marta Ramos nu are decât perspectiva de a deveni șefa unui mic grup de femei de serviciu, poziție care este recompensată cu 50 de cenți pe oră în plus. La Apple nu se stabilesc relații de comunicare decât rar. ”Fiecare își face treaba lui și nu ne mai vedem după program”, spune Ramos.

Într-adevăr, calea lui Gail Evans de la Kodak este mai puțin obișnuită, însă nu trebuie uitat, scrie The New York Times, că zeci și zeci de mii de americani cu studii medii au prosperat în urmă cu trei decenii lucrând pentru marile companii din domeniul tehnologiei. Filmele foto Eastman necesitau munca oamenilor pentru producție, stocare și distribuție – când Kodak și-a proiectat noul sediu în Rochester a făcut-o pentru 60.000 de angajați. Acum, produsele IT sunt concepute de o mână de informaticieni și expediate online în toate colțurile lumii – când Apple și-a proiectat noul sediu din Cupertino, în Silicon Valley, a făcut-o pentru 23.000 de oameni. Acum, Apple și giganții din domeniu produc împreună 333 de miliarde de dolari pe an cu 205.000 angajați. Atunci, în capitalismul anilor 1970-1980, Kodak, IBM și AT&T produceau cu 27% mai puțin, însă cu 675.000 de angajați.

Angajații au fost un motiv de mândrie

Însă nu doar revoluția informațională explică scăderea nivelului de trai și reducerea personalului. În urmă cu decenii, numărul locurilor de muncă create și salariile plătite erau un motiv de mândrie pentru o companie. Cu numărul mare de angajați și cu salariile lor bune şi stabile începeau toate rapoartele anuale ale Kodak. Acum, rapoartele marilor companii încep cu motivul de mândrie al reducerii drastice a costurilor, cu externalizarea serviciilor, și reducerea numărului angajaților direcți. Contează doar pozițiile de top din management și ”creierele” câtorva sute de informaticieni, restul este redus la statutul de ”capsator de birou”. ”Când un constructor auto are nevoie de un furnizor de cutii de viteze nu organizează o licitație pentru a obține la cel mai mic preț, ci merge pe mâna unuia de încredere. Când are nevoie de capsatoare, prețul dictează”, scrie New York Times, explicând de ce paznicii, femeile de serviciu, dar și angajaţii cu studii, precum cei care testează luni de zile un produs IT sunt sacrificați.

Stabilitatea locului de muncă, o amintire

Companiile apelează la contractori care le oferă mână de lucru mai ieftină și pe durate scurte, de câteva luni-un an. Oamenii aceștia nu au asigurări medicale ca și cei direct angajați de marea companie, nu au concediile lor plătite, nu primesc acțiuni drept bonus și, în primul rând, au zero stabilitate a locului de muncă. The New York Times vorbește despre un angajat contractual al Apple care a muncit zi și noapte câteva luni pentru a testa un nou sistem de operare, iar la lansarea sa a sărbătorit cu cei asemeni lui într-o berărie mică din San Francisco, în timp ce angajații ”plini” ai firmei petreceau în lux în centrul oraşului. Da, nu e rău să lucrezi pentrui Apple şi Google câteva luni: au restaurante unde poți mânca bine și gratuit și te poți lăuda cu locul tău de muncă, scrie The New York Times. Dar ”aș prefera stabilitatea, e greu să-ți cauți de lucru în fiecare an”, spune Christopher Kohl, angajat contractual la Apple.

În urmă cu 30 de ani, banii primiți de acest angajat erau câștigați la Kodak de Phil Harnden, un tânăr întors din armată care a lucrat pe un motostivuitor. Marea diferență este însă stabilitatea: Harnden a lucrat 16 ani și, chiar după o despărțire de 10 ani de Kodak, a fost reangajat tocmai pentru că mai trecuse pe acolo.

Contrastul George Eastman – Steve Jobs

Actualele mari companii lasă tot mai puțin în urma lor. Apple oferă 40% din locurile de muncă din Cupertino și a investit 70 de milioane de dolari în proiecte de infrastructură și de mediu și a făcut să sară în aer piața imobilară, accesibilă doar celor extrem de bogați. ”Dar ei se consideră o companie globală, nu una din Cupertino. Abia ajungem să vorbim cu cineva de la nivelul mediu, nicidecum cu conducerea”, spune primarul din Cupertino. În schimb, Kodak a pus bazele unei clase de mijloc mari și sănătoase în Rochester, situație care a durat generații. ”Gândiți-vă la contrastul dintre George Eastman și inovațiile lui în fotografie și Steve Jobs. Inovaţiile lui Eastman și Kodak au pus bazele unei clase de mijloc, dar inovațiile lui Jobs nu au dus la nimic asemănător”, spune Larry Summers, profesor la Universitatea Harvard și fost membru al administrației Obama.

Marta Ramos va rămâne femeie de serviciu, e drept, la Apple. Câștigă 34.520 de dolari pe an și plătește 27.600 anual pentru închirierea unui apartament cu trei camere. Se mai adaugă banii câștigați de fiul cel mare, angajat part time la o băcănie. Ramos lucrează de la șase seara până la două dimineața, uneori mai mult. A primit o mărire de salariu de 60 de cenți pe oră, negociată de sindicat. În perioada de glorie, Kodak nu avea sindicat – conducerea ținea salariile sus de frică să nu apară o formă de organizare a angajaților.

Ca și Gail Evans, Marta Ramos a petrecut mult timp frecând podelele. Diferența instalată în ultimele decenii, scrie The New York Times, face însă ca pentru angajata de la Apple podelele să reprezinte plafonul ascensiunii ei.

Recomanda