Cum au scăpat poliţiştii de concedieri

Puterea a clacat ,marţi, în Camera Deputaţilor, nereuşind să treacă ordonanţa Guvernului  prin care urmau să fie disponibilizate aproximativ 10.000 de cadre din Ministerul de Interne, scrie Gândul. Proiectul Executivului nu a întrunit numărul necesar de voturi, deoarecece 22 de parlamentari ai Coaliţiei au refuzat să susţină intenţiile executivului, deşi premierul a avut întâlniri înaintea votului atât cu […]

De cotidianul.ro - Autor
Cum au scăpat poliţiştii de concedieri

Puterea a clacat ,marţi, în Camera Deputaţilor, nereuşind să treacă ordonanţa Guvernului  prin care urmau să fie disponibilizate aproximativ 10.000 de cadre din Ministerul de Interne, scrie Gândul. Proiectul Executivului nu a întrunit numărul necesar de voturi, deoarecece 22 de parlamentari ai Coaliţiei au refuzat să susţină intenţiile executivului, deşi premierul a avut întâlniri înaintea votului atât cu […]

Puterea a clacat ,marţi, în Camera Deputaţilor, nereuşind să treacă ordonanţa Guvernului  prin care urmau să fie disponibilizate aproximativ 10.000 de cadre din Ministerul de Interne, scrie Gândul.

Proiectul Executivului nu a întrunit numărul necesar de voturi, deoarecece 22 de parlamentari ai Coaliţiei au refuzat să susţină intenţiile executivului, deşi premierul a avut întâlniri înaintea votului atât cu grupul minorităţilor cât şi cu cei ai UNPR.

Şase reprezentanţi ai minorităţilor s-au abţinut de la vot, patru nu au votat şi trei deputaţi  au optat pentru respingerea proiectului. Din partea UNPR a fost o abţinere şi două voturi împotrivă, iar PDL a avut 2 voturi împotrivă, o abţinere şi un deputat nu a votat.

Controversa s-a născut după încheierea votului, deputaţii fiind nedumeriţi care e soarta legii, care este una organică, ea nefiind respinsă la vot, dar neîntrunind numărul de voturi necesar ca să treacă.

Ion Oltean, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, care a şi prezidat şedinţa, a susţinut că „legea nu a întrunit numărul de voturi necesar şi, potrivit Constituţiei, este respinsă”, opinie susţinută şi de deputatul Mircea Toader, în timp ce Roberta Anastase a susţinut un punct de vedere diferit. „Trebuie să verificăm dacă nu a îndeplinit numărul de voturi necesar. La orice lege organică ce nu întruneşte numărul de voturi necesar se reia votul pe articole. Înseamnă că raportul nu a îndeplinit numărul”.

Proiectul de lege ar fi permis disponibilizarea a 8.500-10.000 de salariaţi ai MAI, astfel încât cheltuielile bugetare ale ministerului pe 2011 să se încadreze în 1,38% din PIB (7,5 miliarde lei), aşa cum a convenit Guvernul cu FMI şi Uniunea Europeană, consemnează România Liberă.

În situaţia creată, cabinetul Boc are două variante: un nou proiect de lege, care ar putea fi depus numai în sesiunea următoare sau adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, dar care care dacă ar fi respinsă ar crea din nou probleme Guvernului.

http://www.gandul.info/politica/scandalul-votului-care-a-trantit-disponibilizarile-de-la-interne-cum-a-fost-tradat-boc-in-parlament-si-pe-cine-arata-cu-degetul-pedelistii-8282222

http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/cum-au-scapat-politistii-de-concedieri-226292.html

Război total Igaş  – „Doi şi-un sfert”

Acuzat că ar fi fost informat încă din luna ianuarie despre implicarea lui Mironescu în contrabandă, Igaş a negat, dar a şi declanşat un control la DGIPI, notează Evenimentul Zilei.

Conform unor surse citate de jurnalişti, Traian Igaş ştia de implicarea lui Laurenţiu Mironescu în dosarul Constanţa Sud Agigea încă din luna ianuarie a acestui an, el primind o  Notă de Informare din partea DGIPI. Igaş neagă informaţia, afirmând că a dispus  verficări la DGIPI tocmai pentru a se stabili cine este vinovat tocmai pentru neinformarea în legătură cu implicare lui Laurenţiu Mironescu  scandalul şpăgii din Portul Constanţa. „Nu este adevărat, este o informaţie falsă, pe care, însă, nu o pot dovedi pentru că Notele Informative au caracter secret. Credeţi că dacă aş fi ştiut că Mironescu era implicat într-o astfel de activitate, am fi continuat să colaborăm?”, a declarat, pentru EVZ, Traian Igaş, adăugând: „Dar nici măcar SRI nu a trimis vreo informare referitoare la acest caz. Deşi SRI nu funcţionează în subordinea mea şi, implicit, nu pot trage la răspundere această instituţie, ea putea, totuşi, să mă atenţioneze că Mironescu nu era persoana potrivită pentru funcţia de secretar general”.

Ministrul Administraţiei şi Internelor a mai declarat că a trimis o echipă pentru a verifica activitatea Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa, care trebuie să explice de ce nu aveau informaţii cu privire la cazul din Portul Constanţa, iar dacă le-au avut de ce nu le-au trimis la timp către minister.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/razboi-total-igas-doi-si-un-sfert-931419.html

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.