Cum poate să cadă regimul din Iran și care e cel mai rău scenariu – Interviu exclusiv cu un expert israelian

„Am putea vedea Corpul Gardienilor Revoluției preluând controlul, marginalizându-l pe Khamenei și asumându-și responsabilitatea generală pentru gestionarea demonstrațiilor.”

Cum poate să cadă regimul din Iran și care e cel mai rău scenariu – Interviu exclusiv cu un expert israelian

Sursa: https://www.inss.org.il/person/danny-citrinowicz/

„Am putea vedea Corpul Gardienilor Revoluției preluând controlul, marginalizându-l pe Khamenei și asumându-și responsabilitatea generală pentru gestionarea demonstrațiilor.”

Este unul dintre scenariile care pot fi discutate, dar un regim iranian slăbit e mai degrabă în interesul regiunii decât o schimbare radical de regim. Există astfel temerea că “Iranul s-ar putea dezintegra în mai multe provincii, generând instabilitate, daune și haos care ar afecta țările din Golf și Israelul. Astfel, nu sunt sigur că în regiune există dorința de a vedea acest regim prăbușit. Da, există dorința de a-l slăbi, dar nu sunt sigur că se dorește dispariția lui completă, din cauza temerilor legate de instabilitate”.

A doua posibilitate este ca moderații să devină mai influenți și să-l conducă pe Khamenei către un acord nuclear cu SUA. Există negocieri în desfășurare între Steve Witkoff și Abbas Araghchi în acest sens. Vom vedea aceste evoluții înainte de a asista la prăbușirea regimului, consideră Danny Citrinowicz, cercetător nerezident în cadrul Programelor pentru Orientul Mijlociu Atlantic Council. Citrinowicz este, de asemenea, cercetător la Institutul pentru Studii de Securitate Națională și  a lucrat timp de 25 de ani în diverse poziții de comandă în cadrul Serviciilor de Informații ale Apărării Israeliene (IDI), inclusiv ca șef al filialei iraniene din cadrul Diviziei de Cercetare și Analiză (RAD) din cadrul Serviciilor de Informații ale Apărării israeliene și ca reprezentant al diviziei în Statele Unite.

Între timp, demonstrațiile din Iran, începute ca proteste față de prăbușirea monedei naționale și deteriorarea stării economice, capătă magnitudine, dar și proporții dramatice, pe măsură ce apar tot mai multe victime ale reprimării protestelor. Acțiunea SUA din Venezuela, prin care dictatorul Maduro a fost extras, a creat așteptări în rândul iranienilor, că administrația Trump va sprijini o schimbare de regim, chiar prin venirea în Iran a lui Reza Pahlavi, fiul ultimului șah.

„Aceste evenimente reprezintă o provocare reală pentru regim”

Cotidianul: Cât de slăbit este regimul teocratic din Iran? De fiecare dată, spunem cā protestele sunt diferite, care e acum diferența, în ceea ce privește autoritatea și puterea regimului?

Danny Citrinowicz: Aceste evenimente reprezintă o provocare reală pentru regim și sunt astfel tocmai pentru că sunt larg răspândite, iar cel mai grav lucru pentru regim este faptul că nu găsește o modalitate de a le opri. Nu poate găsi o cale de a oferi ceva demonstranților, deoarece aceștia cer îmbunătățiri ale vieții economice, iar în bugetul Iranului nu există bani. Prin urmare, regimul trebuie să recurgă la forță, iar forța este folosită intens. Astfel, chiar dacă va reprima demonstrațiile, regimul are încă un drum lung de parcurs în ceea ce privește îmbunătățirea situației economice din Iran. Chiar dacă va depăși această criză, următoarele demonstrații sunt deja la orizont. Prin urmare, trebuie să găsească o soluție, o soluție permanentă, iar în acest context voi aduce în discuție acordul nuclear cu SUA. În concluzie, regimul este încă stabil.

„Da, există opoziție la regim, însă nu există un lider al opoziției”

Este contestat, dar există coeziune, nu există dezertări, Corpul Gardienilor Revoluției funcționează bine în concepția lor, iar toată lumea îl urmează pe liderul suprem, Khamenei. Sunt sigur că în culise există numeroase dezbateri privind politica ce trebuie adoptată pentru a ieși din această situație de constrângere, dar regimul este stabil. Nu există o opoziție reală. Da, există opoziție la regim, însă nu există un lider al opoziției. Pahlavi, fiul șahului, care se află la Washington sau Los Angeles, indiferent unde, nu este un lider al opoziției și nu se va întoarce în Iran. Este de la sine înțeles.

Așadar, chiar dacă Trump ar bombarda Iranul, ce s-ar întâmpla? Nu există o opoziție care să poată prelua conducerea Iranului, așa încât regimul are avantajul. Poate continua să fie contestat astăzi, mâine și în viitorul previzibil, dar cred că poate gestiona situația, dacă nu apar dezertări și nu există o mobilizare masivă și de lungă durată a populației în stradă. Acest regim va dispărea doar ca urmare a propriilor sale acțiuni.

„Există unitate în jurul liderului suprem, dar există și o provocare”

Cotidianul: Se pune problema unei schimbări de regim sau în joc este doar ayatollahul? Vedeți întrunite premisele căderii regimului teocratic?

Danny Citrinowicz: Așa cum am spus, există unitate în jurul liderului suprem, dar există și o provocare. Pazeshkian, președintele, își dorește cu adevărat să ofere ceva demonstranților și cred că, mai mult decât atât, înțelege necesitatea de a ajunge la un fel de acord nuclear care să permită ridicarea sancțiunilor împotriva regimului. Cred că încearcă să promoveze acest lucru împreună cu Abbas Araghchi, ministrul de Externe. Desigur, va fi dificil să-l convingă pe Khamenei, deoarece ar trebui să renunțe la îmbogățirea uraniului în Iran. Sunt sigur că aceasta este ceea ce încearcă să facă în culise.

Alternativa este foarte greu de imaginat. În primul rând, trebuie să ne amintim că, dacă s-ar întâmpla ceva, am vedea mai întâi o schimbare în interiorul regimului, nu o schimbare a regimului. Am putea vedea Corpul Gardienilor Revoluției preluând controlul, marginalizându-l pe Khamenei și asumându-și responsabilitatea generală pentru gestionarea demonstrațiilor. Aceasta este una dintre posibilități. A doua posibilitate este ca moderații să devină mai influenți și să-l conducă pe Khamenei către un acord nuclear cu SUA. Există negocieri în desfășurare între Steve Witkoff și Abbas Araghchi în acest sens. Prin urmare, este clar că trebuie să acordăm o atenție mai mare acestui aspect. Cred însă că vom vedea aceste evoluții înainte de a asista la prăbușirea regimului.

Nu spun că regimul nu poate fi răsturnat, dar după Războiul de 12 zile, Israelul i-a bombardat și nu s-a întâmplat nimic. Au suferit, dar, din punct de vedere strategic, nimic nu s-a schimbat. Așadar, chiar dacă Trump ar bombarda anumite obiective, ce ar urma apoi? Trebuie să ne gândim și la acest lucru.

„Fără îndoială, moartea lui Khamenei va schimba Iranul”

Cotidianul: Ori de câte ori un astfel de regim totalitar cade, întrebarea majoră este ce anume punem în loc. Care sunt competitorii la putere în Iran? Care e cel mai dezastruos scenariu, din perspectiva succesiunii la putere în Iran?

Danny Citrinowicz:  Cine îl va înlocui pe Khamenei? Aceasta este o discuție amplă: vor numi sau nu un succesor în timp ce el este încă în viață? Da sau nu? Există multe dezbateri pe această temă în Iran după Războiul de 12 zile. Există câteva opțiuni: un lider politic religios din Qom; fiul său, Mojtaba, susținut de Corpul Gardienilor Revoluției; sau cineva din afara cercului apropiat, cum e Rouhani, fostul președinte. Fără îndoială, moartea lui Khamenei va schimba Iranul, deoarece el a fost atât de dominant în construirea Iranului actual, încât dispariția sa ar reprezenta de fapt o mică revoluție în interiorul revoluției. Cu siguranță va fi un factor decisiv major în Iran.

„Iranul ar putea chiar să se grăbească spre obținerea armei nucleare”

Cotidianul: Care sunt consecințele unei căderi a regimului islamic, pentru regiune? Ce înseamnă pentru Israel, dar și pentru statele unde Iranul are organizații proxi?

Danny Citrinowicz: Cred că Israelul speră la o schimbare de regim, dar nu sunt sigur că orice schimbare de regim în Iran ar servi interesele Israelului. Iranul ar putea chiar să se grăbească spre obținerea armei nucleare. Chiar dacă s-ar ajunge la un acord între SUA și Iran, nu sunt sigur că acest lucru ar fi benefic pentru Israel, deoarece Israelul dorește ca acest regim să fie răsturnat și slăbit. Prin urmare, cred că trebuie să fim atenți la ceea ce ne dorim. Nu spun că regimul lui Khamenei este bun pentru Israel, dar are anumite avantaje în ceea ce privește capacitatea noastră de a mobiliza țările din jur, coaliția împotriva lui Khamenei, un lider dogmatic care cheamă la distrugerea statului Israel.

„Nu sunt sigur că țările din regiune sunt interesate să vadă acest regim răsturnat”

În al doilea rând, nu sunt sigur că țările din regiune sunt interesate să vadă acest regim răsturnat. Ele vor să-l slăbească, dar se tem că Iranul s-ar putea dezintegra în mai multe provincii, generând instabilitate, daune și haos care ar afecta țările din Golf și pe noi. Astfel, nu sunt sigur că în regiune există dorința de a vedea acest regim prăbușit. Da, există dorința de a-l slăbi, dar nu sunt sigur că se dorește dispariția lui completă, din cauza temerilor legate de instabilitate.

Apropo, acest regim are un nucleu de susținere de aproximativ 15–20 de milioane de oameni în Iran, poate mai puțini, poate mai mulți, dar are un grup solid de susținători. Chiar și cei care nu sprijină regimul cred, în multe cazuri, că se tem de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă regimul ar dispărea. Astfel, nu sunt sigur că toți oamenii care strigă în stradă își doresc cu adevărat o schimbare de regim. Poate că își doresc doar o relaxare a presiunii economice. Trebuie să luăm și acest lucru în considerare.

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

  1. Cum, „Cum poate sa cada…”? Printr-o „revolutie”, asa cum a fost instaurat de Moskwa in Romania…Adica in Romania a fost posibil si nu se poate comite in Iran?

  2. Aceeasi sustinere cum ca Iranul e o „republica” bolsevic-islamist-terorista mi-a fost repetat bloc cata azi de Marc’s Kievici…

  3. De ce nu vrei sa cada regimul terorist islamisto-bolsevic care a transformat o TARA MONARHICA milenara, mai precis multimilenara, in „republica”? A disparut Iranul de-a lungul miilor de ani? S-a faramitzat cumva teritorial total asa cum anunti catastrofic ca o sa se intample daca dispare „republica” odata cu ayatollahu?

  4. Ati cumparat Cotidianul cu cenzura ubebista cu tot ? Ramane ceva si dupa Marga, nu doar notele informative olografe.

    1. Asta ne interesează pe noi Iran,pe mine mă interesează acțiunile antiromânești ale acestui guvern ,care ne împovărează cu taxe și biruri

  5. Bate campii…Moartea lui Khamenei e ca moartea lui Ceausescu, moare un sef dar regimul ramane. Din aceste motive Trump a cerut crutarea lui Khamenei in atacurile asupra Iranului.

  6. Kremlin Georgescu ar fi o soluție potrivită pentru înlocuirea ayatolahului.Le are cu religiile și cu prosteala oamenilor.Macar scăpăm și noi de Dilimache.

  7. Indi Vidu e unul din AG Gent tzii COM intern care impaneaza Tara Sfanta inca de la reconstituire si lege gen datzi pe par curs…Dintre aceia care-l vor mazilit pe SUVERANISTUL Netanjahu…

    1. Cutean–-

      Aveti perfecta dreptate ,se pare ca mama Omida a avut foarte mult nepoti care ii mostenesc obiceiurile .

  8. Vrabia malai viseaza si ewrreii caderea Iranului .
    Cita vreme iranienii au probleme interne grave si nu au forta de riposta militara impotriva Israelului , americanii pot sta linistiti in cazarmi .
    Trump insa poate folosi diversiunistii CIA impotriva Iranului.

  9. Aiureli
    Nu cade niciun regim. N-am vazut pana acuma popi care sa mai scape ceea ce au prin in mana. Se pune cu impuscatul pe ei ca la iepuri si ii linisteste. Ayatolahul nu-i prost cum a fost sahinsahul Mohamed Reza Pahlavi Ariamer care a cedat imediat, ca Ponta cu Colectivul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.