Cum rămâne cu poliţele RCA pentru autospeciale de intervenţie

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov

De L.V.
Cum rămâne cu poliţele RCA pentru autospeciale de intervenţie

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a informat vineri că achiziţia de poliţie RCA pentru autospecialele de intervenţie a fost făcută prin SEAP, iar brokerul de asigurări a emis poliţele conform ofertei declarate câştigătoare.

„ISUBIF încheie anual un acord-cadru pentru achiziţia serviciului de asigurări auto de răspundere civilă – RCA pentru toate vehiculele din parcul auto. Acţiunea se desfăşoară în mod transparent, prin postarea unui anunţ de participare la o procedură concurenţială de achiziţie, în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice – SEAP. În urma finalizării procedurii de achiziţie, brokerul de asigurări a emis poliţele conform ofertei declarate câştigătoare”, se precizează într-un comunicat transmis Agerpres.

Având în vedere ancheta penală aflată în desfăşurare, ISUBIF arată că este în continuare la dispoziţia organelor de cercetare, pentru furnizarea informaţiilor necesare în acest dosar.

Un broker de asigurări a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru fraudă informatică în formă continuată şi uz de fals în formă continuată, după ce ar fi falsificat 109 poliţe RCA, folosite de autospeciale de intervenţie ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Citeste Autospeciale ISU cu polițe RCA falsificate

În acest caz, au fost efectuate percheziţii domiciliare în mai multe locaţii situate în Bucureşti, reprezentând sediul unei societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice, cercetările fiind efectuate de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 1 Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

„În perioada 6 octombrie 2021 – 20 septembrie 2022, având acces la platforma electronică de emitere a poliţelor RCA ‘Webtool’ aparţinând unei societăţi de asigurări, în baza contractului de broker de asigurare, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a determinat angajaţii să introducă date nereale în câmpurile dedicate completării unui număr de 109 poliţe RCA pentru autovehiculele aparţinând unei autorităţi publice, atestându-se în mod nereal că acestea sunt neînmatriculate, cu consecinţa emiterii de către societatea de asigurări a unui număr de 109 poliţe RCA cu date false şi prime de asigurare diminuate”, a informat vineri Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 într-un comunicat de presă.

Anchetatorii spun că inculpatul modifica ulterior poliţele emise prin înscrierea unor prime de asigurare mai mari, pe care le remitea beneficiarului asigurat.

Inculpatul a obţinut beneficii materiale rezultate din falsificarea poliţelor, creând un prejudiciu în patrimoniul societăţii de asigurare în valoare de 708.882 lei, precizează sursa citată.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. De la aceste contracte cu masinile statului, pleaca hotia cu marirea RCA pentru toti… Aia de la stat ii doare nu kur de pret( fie si pe SEAP), ca nu platesc ei..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.