Cum s-au dus 300.000 de euro pe un proiect de comparat prețuri

alimente, contrafacute

Monitorul Preţurilor, realizat de Consiliul Concurenţei, analizează oferta a doar 5% din magazinele din Bucureşti. Acest proiect a fost lansat acum doi ani ca un instrument de comparaţie a preţurilor marilor reţele.

În Bucureşti sunt peste 850 de magazine moderne, dar Monitorul Preţurilor afişează preţurile pentru din maximum 50 de hipermarketuri şi supermarketuri, chiar şi în cazul unor articole cu volume foarte mari de vânzări, precum apa minerală, laptele sau sucul, scrie ZF.

Spre exemplu, când vine vorba de preţul pentru o sti­clă de apă minerală Borsec (carbogazoasă), la 1,5 litri, în Monitorul Preţurilor nu apare nicio unitate a olandezo-bel­gie­nilor de la Mega Image deşi ei au 60% din toate magazi­nele moderne din Capitală. Iar asta în contextul în care Borsec e cel mai vândut brand de apă minerală în volum, iar 1,5 litri e unul dintre cele mai consumate ambalaje.

În aceste condiţii, întrebarea este cât de relevant este un instrument de comparare a preţurilor alimentelor dacă în analiză sunt incluse doar 5% dintre magazinele existente în Capitală, cea mai importantă piaţă?

Investiţia în lansarea Monitorului Preţurilor s-a ridicat la 300.000 de euro, potrivit informaţiilor publicate de ZF în 2019.

Recomanda 3
Author

3 Comentarii

  1. Ce fac inaltii Functionari de Stat in pauza de masa in timp ce-si infuleca merdeneaua ?

    Raspuns Corect = inventeaza un Proiect din care-si trag comisioane .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.