Cum s-au turnat între ei trei cunoscuți profesori de la medicină. O altă poveste din arhivele Securității

Până când să plec să fac școala primară la bunicii din Sibiu, am locuit la București cu părinții. Fiindcă erau ocupați la muncă, ai mei îmi luaseră o bonă oltenească, pe care o chema, coincidență, Tomița. Era bătrână și stătea pe Strada Paleologu, la numărul 14, aproape de mine. Din când în când, mă ducea la ea acasă. Locuia  într-o clădire veche boierească. Fostul proprietar al imobilului, devenit chiriaș în propria casă naționalizată, era generalul medic Ion Atanasiu, căsătorit cu nepoata eroului de la Mărășești, Eremia Grigorescu. Născut în 1899, era deja sărit de 80 de ani când l-am cunoscut. Cum, pe la 6-7 ani, mă fascinau armata și războaiele, bona mea mă ducea în vizită la el. Mi-a făcut cadou o poză cu bunicul soției și o bonetă militară a armatei regale. După o groază de timp, am auzit că generalul medic ar fi avut la sfârșitul anilor 80 probleme cu Securitatea, fiindcă ar fi scris la Europa Liberă niște anonime antiregim și ar fi încercat să formeze un grup de opoziție împreună cu alți ofițeri superiori rezerviști. I-am cerut dosarul la CNSAS. Nu am primit nimic din anii 80. În schimb, am dat peste niște frumoase turnătorii și mâncătorii, petrecute la Facultatea de Medicină din București în anii 60.

Mai mulți profesori, calfe, delatori

În mediile universitare românești, totdeauna, invidia, ranchiuna, servilismul și pupincurismul au coabitat armonios. Pensionat de la Spitalul Militar Central cu grad de general medic, în 1960, Ion Atanasiu a nimerit într-un mediu în care diverși civili se lucrau reciproc pe motiv de ”ba io-s mai important”. Angajat conferențiar la Catedra de Anatomie Generală a Facultății de Medicină din București, a fost de la bun început antipatic profesorului Ilie Gh. Riga, șeful catedrei. Fiindcă Atanasiu nu era fiul ploii, ci cuscrul academicianului medic Ștefan Nicolau, Riga a bănuit că îi va lua locul. Profesorul Theodor Burghele, rectorul Institutului de Medicină și Farmacie, tocmai trăgea sfori să intre în Academia Română. Pentru asta, avea nevoie de sprijinul rubedeniei prin alianță a lui Atanasiu. Când generalul a fost făcut profesor plin, în 1962, impulsivul Riga s-a simțit amenințat. Mai întâi, a început să zbiere că Atanasiu e o ”epavă a societății” și altele asemenea. Cum urletele zboară, s-a apucat să facă o turnătorie la C.C. al P. M.R., direct la tovarășul prim-secretar Dej. Numai că, ușor zănatec, a uitat plicul cu delațiunea la sediul catedrei. Atanasiu, fiindcă era discreția întruchipată, a deschis epistola și s-a pus pe citit. Numai că dom’ Ilie și-a dat seama că a uitat scrisorica de amor și s-a întors val-vârtej. L-a prins în faptul lecturii pe general și a vrut din câte am dedus, să-l ia la poceală și mai multe nu, ca între intelectuali de rasă. Sărmanul Ion abia a apucat să se refugieze în sediul decanatului.

Tărășenia o găsiți relatată în facsimil, de către informatorul Antoniu, probabil tot un universitar:

Nu m-am prins prea bine dacă Riga a turnat și în numele lui sau doar a lucrat printr-un intermediar, fiindcă la dosar apare o ”lucrare” adresată unui ”tov. Secretar”  și semnată de conferențiarul dr. Alexandru Ianculescu. Din ea aflăm că generalul era un dușman de clasă veritabil, cu un ”frate criminal de război” și o ”soră exclusă din partid”, că a călătorit pe banii regelui la Polul Nord, că și-a făcut nunta la palat, că are socrul fost condamnat politic și că a primit în război o decorație nemțească. Mi-a plăcut la nebunie următoarea frază meșteșugită ”Acest om își manifestă dușmănia destul de camuflat, dar totuși evident”. Finalul denunțului e apoteotic. Ca o dovadă supremă a vinovăției lui Ion Atanasiu, autorul relatează că acesta a spus un banc ( zău dacă l-am înțeles) cu cosmonautul Gagarin care se învârte după niște ”păsărici” și o ”păsărea” care se învârte după Gagarin. Tot la sfârșit autorul cere să fie interogat de către organe un doctor Gilorteanu, care ar cunoaște mai multe despre activitățile subversive ale reclamatului.

Frumoasa operă poate fi consultată aici:

Generalul contraatacă

Când eram copil, Atanasiu mi-a făcut impresia unui om blajin. Așa o fi fost, dar nu era să stea cu ambele mâini în sân când Riga&Ianculescu voiau să-i dea partinic la cap. Și-a scos mâna dreaptă și a început să scrie. După cum spune sursa ”Bădescu”, un informator-student, la ceas de seară, în cabinetul lui, Ion Atanasiu lipea plicuri adresate feluritor foruri și persoane:  Ministerul Învățământului și Culturii-Serviciul Cadre, Ministerul Sănătății-Serviciul Cadre, Academician Ștefan Milcu, Academician Ștefan Nicolau (nea cuscrul). Documentul din interior avea titlul ”Când a crezut, în 1931-32 sau în 1960-61?” și era, probabil, un fel de pamflet despre conf. Dr. Ianculescu, fost legionar în tinerețe.  Ca orice militar responsabil, curajos și patriot, generalul semna suav ”M. Constantinescu”.

Poftiți povestea:

Muream de curiozitate să văd stilul scriitoricesc al său, dar, din păcate, în dosarul pe care l-am primit proza asta lipsește, cu toate că un ofițer superior făcea o adnotare să-i parvină.

Final deschis, concluzii faine

Habar nu am cum s-a soluționat istorioara de mai sus și nici dacă protagoniștii au avut ceva de suferit. Profesorul Riga a mai fost șef de catedră mai bine de zece ani de la declanșarea ”războiului”, până în 1973. A decedat în 1977, după ce a  mai fost patru ani profesor consultant. Este omagiat și azi drept unul dintre cei mai prestigioși profesori pe care i-a avut IMF. Alexandru Ianculescu a ajuns profesor plin la IMF și a publicat un laborios ”Compendiu de anatomie și fiziologie a omului”, după care se mai studiază și azi. Ion Atanasiu probabil s-a pensionat în anii 70. Mi-l amintesc și acum drept un domn distins, înalt, slab, cu părul complet alb și ochelari cu lentile heliomate. O să încerc să aflu mai multe date despre ce a făcut în anii 80, dacă a fost arestat sau nu de către Securitate.

Pot să zic însă că am descoperit o adaptare a lui Caragiale la realitățile anilor 60. Nu mai era vorba, ca într-”O scrisoare pierdută” sau ca în ”Telegrame” de niște politicieni de provincie, ci despre niște onorabili oameni din mediul academic. Ei nu făceau ”pac la Resboiul” ci la partid, Securitate și ministere. În ziua de azi, în caz de scandal universitar, pac și la ”Resboiul” și la minister.

P.S.: Joi, 21 mai, la 18,30, la Beat Bar Umanist de pe Calea Plevnei nr. 137 A, îmi lansez cea de-a zecea carte, ”Cameleonul Stein”. Nu e meritul meu că a ieșit o lucrare bună, ci al personajului fabulos despre care e vorba în ea.  E o docu-comedie despre un escroc genial din România, bazată pe documente năucitoare. Vă aștept să mă felicitați, să mâncăm și beri, să dansați ăia care vă simțiți în stare, să dezbatem, dezcertăm și dezînjurăm.