Cum să bați corupția cu corupția

Succesul guvernului Orban de la finele acestui august trebuie citat în manualele anticorupție. Deși, dacă mă gîndesc mai bine, într-un singur manual anticorupție, cel în bruxeleză, pus pe coloana din dreapta (pe stînga. premierul bulgar Borisov, căruia trebuia să i se ridice MCV-ul anul ăsta și teancul de euro de pe noptieră cu care a fost filmat de atunci). Că în restul lumii ce s-a petrecut la București nu e de fapt așa de original.

Moțiunea de cenzură nu s-a mai ținut și nu se mai poate ține, ca o ilustrare a ce scriam săptămâna trecută, că dacă sunteți gură cască o să rămîneți fără democrație (corupția nu e în vreun pericol nici să scadă, nici să crească la managementul actual), pentru că:

  • Un număr semnificativ de persoane de la minorități/UDMR/PSD sunt vulnerabile, și li s-a scos dosarul de la cutie astfel că nu s-au mai prezentat la vot, s-au îmbolnăvit și așa mai departe. Operație de șantaj.
  • Un număr mai mic de persoane au primit asigurări cu pot migra la partidul de guvernare, căpăta funcții sau fi lăsate în funcțiile pe care le au și nu s-au mai prezentat la vot. Corupție politică.
  • Șeful statului, care oricum are dreptul constituțional de a numi pe cine vrea el a făcut și gestul neconstituțional să amenințe opoziția, care pe hîrtie avea majoritate parlamentară, dar de facto nu avea, că de aia e opoziție, aliații ei au fost cumpărați/șanatajați la precedenta moțiune de cenzură, că de asta avem guvern de o culoare și majoritate parlamentară de alta. Și cum șeful statului controlează serviciile secrete, iar guvernul procuratura iată o amenințare credibilă. Autoritarism.

Evident că PSD nu merita să cîștige, că e partidul care acum cîțiva ani punea pe controlorii de trafic aerian să cotizeze direct la casieria partidului, și care cînd a văzut că nu mai are majoritate trebuia să plece frumos acasă și să lase să se organizeze alegeri anticipate acum un an.

Dar nu PSD a pierdut la moțiune, ci democrația românească, arătînd că dacă banii și șantajul cu dosarele sunt într-o singură mînă, instituțiile democratice capătă valoarea unei sticle goale.

Cum goale sunt sticlele tuturor celor care au băut șampanie pentru a sărbători un nou succes al luptei cu corupția de moțiunea asta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Alina Mungiu-Pippidi 127 Articole
Author

21 de Comentarii

  1. Într-adevăr PSD cerea cotizații în schimbul unor funcții. Din păcate însă PNL va continua tradiția PDL și va cere cotizații mult mai mari

  2. Alina Mungiu Pipidi! Lupule moralist!!!Nu te citesc, nu te voi citi vreodata, am o fata, o sa faca sigur Medicina, Carol Davila, Austria scrie pe ea…. M-am saturat de puroiul, infectia, cancerul generalizat, numit ROMANIA….FATA MEA TE VOI URMA…. M-am Saturat de jegurile numite, SOCIETATEA ROMANA , vomit…. Fetita mea,scoate-ma din infectia asta.. .M-am saturat sa intretin PROSTII…. Efectiv m-am saturat de Romania… E ceva incorect in asta??????

  3. Cine mai crede că ăștia se luptă ori e fanatic ori e prost sau fanatic de prost.
    Politica românească teatru radio-cacofonic unde vorbesc Werner, Ciolacu, Ponta, Mandolină etc

  4. Sa fim seriosi. Numai naivii au gandit ca exista vre-o lupta cu ceva acolo unde nimeni n-a fost intrebat vreodata dupa 1945 sau 1989 daca isi doreste sa traiasca intr-o tara neutra… De ce neutra ? Pentru ca nici un regim care nu are protectori puternici din exterior nu va rezista in fata Justitiei atunci cand este intrebat care este suprafata totala de teren retrocedata in ultimii 30+ de ani in conditiile in care nici un Guvern n-a fost chestionat vreodata de catre Parlament cu privire la acest aspect… Nu exista argumente care sa arate ca Statul democrat este preocupat sa vada daca terenurile si drepturile pe care pretinde ca le apara au fost legal retrocedate romanilor pagubiti sau au fost acaparate de profitori care le-au instrainat rapid… Cand natiunea n-are habar cum sunt retrocedate terenurile sale si foarte multi cetateni sunt nevoiti sa caute un loc de munca in afara propriei tari… se cheama ca natiunea e carmuit cu intelepciune !? In interesul cui !? … Desteapta-te Romane !? Cand !?

  5. O analiza atenta a autoarei privind politica romaneasca.Asa e,cu foarte multi gura casca,santajul si coruptia politica,adaugat autotarismul,democratia noastra are valoarea unei sticle goale …. Cat despre poza,ne arata in profunzimea sa,la ce valori a ajuns prostia si curvasaria politica specifica plaiului mioritic !

  6. Si toate astea , pe banii nostrii , ai tuturor ! Noi am votat , cu buna credinta , parlamentari , primari, plus guvernantii rezultati tot din voturile noastre , ca sa serveasca tara! Si ei ce-au facut ?Aproape nimic, unii dintre ei umpland puscariile! Sa nu mai spun de legi care au permis jaful din padurile tarii , precum si vanzarea , nu concesionarea, pamantului agricol la straini ( cca. 20% din total suprafata )! Se stie : tara care are pamant agricol , are viitor ! Noi vindem pana si viitorul tarii , viitorul copiilor nostrii ! De ce toate astea ? Nu inteleg ,(aparent )!

  7. Faceți domnilor ceva! Sau fetelor! Că s-a săturat Tica! Ce ne facem cu Tica săturat! Să nu cumva să pleznească ceva-n el!

  8. Korupția Mea a învins democratia din Romania! Traiasca demokratia Mea edukata si Serviciile serviciilor Mele ! Bravo,catzule!

  9. CE MAI FACE ANTI-OMUL SOROSHEL ?? ROMANII II TRANSMIT MNEALUI SI LU’ PSIHOPATUL GATES SI CRIMINALILOR OMS SI ONU „NUMAI DE DULCE” ! VORBITI DE DEMOCRATIE? PE BUNE? SA VA FIE RUSINE !

  10. De unde ai scos-o pe aia ca PSD a pierdut majoritatea si trebuia sa organizeze anticipate? Orice partid care are sub 50% in Parlament trebuie sa organizeze anticipate? Esti sanatoasa la cap fato?

  11. Cel mai eficient scenariu,zis democra-ție ,dar totul ,mie.

  12. ” Cum sa bati coruptia cu coruptia ” ? Madam Pippidi , coruptia se bate cu LEGEA , cu PUSCARIA , si cu CONFISCAREA AVERILOR NEJUSTIFICATE ! De cind e lumea si pamintul ! P S – Poate la noi , un guvern militar ar putea sa faca asta ! Poate !

  13. Circul legat de motiunea de cenzura confirma faptul ca autocratia s-a instalat in Romania!
    Romanii vor avea parte doar de iluzii, dezamagiri si adevaruri ascunse!
    Dormi, romane, somnul tau nu are nevoie de democratie!

  14. Problema e :cu cine mai votam? Ponta și Tăriceanu au distrus tara prin gestul făcut pentru căderea guvernului PSD. PSD nu mai are un lider în care sa credem.Patriotismul și naivitatea riscanta a lui Dragnea au fost plătite de el la greu, pilda lui „Cine face ca mine, ca mine sa pățească!” PNL, în esență PDL, ascunde prin boscheți zâmbetul sardonic al lui Băsescu, vorbitor exuberant de sub masa. UDMR e deștept și pragmatic, dar nu e al nostru și nici nu va fi. Atunci?

  15. PERFECT, ALINA MUNGIU PIPIDI si, as spune curajos, in acelasi timp.
    @Tica – daca tot esti atat de vehement impotriva romanilor – de ce mai stai in Romania, dai drumu’ in Austria, nu mai sta pe ganduri…ai posibilitatea sa-ti dai cu parerea pe site-uri austriece…

  16. PS.Când s-a sculat românul, l-au pus pe jar sau l-au tras pe roată..apoi cam tot așa ,cu scenariul și mai pervers.

  17. Despre ce este vorba aici: orice Secu din toata lumea daca vrea sa te faca de cacao, sau invers, o face f.usor in virtutea jobului lor.Pe vremuri, ce vremuri…, daca domnul X(nu spun numele ca sa nu se supere D-na profesionista Pippi, se ataca democratic etnia, iar aia vene-au cu cashul ca sa incetezi atacul, ca sa nu sa prinda lumea despre ce este vorba, vorba aceia Ghiseftul gras mergea inainte.Acum lumea a evoluat de cind cu Soros, ruda bogata a chibitului Brucan (=chibutzul lor=Revista 22), d-na continua traditia, sa mai fie si ea la „produs cash” ca poproul „ales” (ca de aia se tipareste hirtia ca sa te prostituiezi=adica sa te avem la mina si sa te folosim NOI).Este unul pe aici, pentru care toti sunt bolshevici, si de fapt actualmente cum merg treburile, nu cred ca este departe de Adevar.Adevarul ca Lupul striga hotii, iar coruptia nu poate fie combatuta decit prin un Stat de Drept Adevarat, cu o Jusitie functionala. Trancanealea asta Academica, este ca sa arate ca isi merita argintii(30 or>).Sfatuiesc pe d-na sa mai vorbeasca cu nepotul lui Iorga, care cred ca stie multe, si care nu putea sa suporte ca PCR nu i-a acordat 10 la Admiterea Academica. El totusi a trimis apoi scrisoare lui Ceasca, ca apara tara de demolari, nu ca alti Academicieni, fosti fierari betonisti in construcii!!!
    O zi buna
    Con
    P.S. Mare ingrijorare in tara noastra daca nu se mai face discriminare pozitiva, vezi Doamne cum mai avem noi popor „ales” HOlocash de la Buget (ca aia din tara sfinta ne dau sfat, ca trbuie sa acceptam ca asa zic ei este spre binele nostru(ca Iasi).Dece ei nu accepta acolo la ei, SCHEMA aceasta???Chiar ne cred Stupid People ca tov.Oracol chibitz Brucan???,Vorba aceia ei au omaorit, au ucis, au ucis, au ucis, o gramada de Romani (vezi inceputul cu primul Terorist in Parlament R.)

  18. Si totusi….VOI VOTA PSD ! Doar asa ca sa-i fac in ciuda lui Ioha si lui Ciolacu. Ciolacu (ciungu in limbaj de la tara) va disparea. PSD VA RAMANE. Intr-o tara in curs de dezvoltare locul partidului de stanga este garantat. Cand vom ajunge la nivelul mediei pib-ului pe locuitor in U.E. atunci PSD-ul va disparea de la sine. Dar pana atunci mai este mult sau niciodata.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.