Cum scapi de autoizolare dacă mergi în Austria

Cum scapi de autoizolare dacă mergi în Austria. Întrebarea pe care și-o adresează toți românii care au drum pe meleaguri ausitrice și-a găsit răspuns de la MAE. Măsura autoizolării nu se va aplica în cazul tranzitului fără oprire al cetățenilor provenind din România pe teritoriul Austriei spre destinații din alte state și în cazul transportului de mărfuri, a anunțat MAE, după ce României, Bulgariei şi Republicii Moldova pe lista ţărilor din zona roşie.

Încă din cursul zilei de ieri, 7 iulie a.c., au fost întreprinse, în regim de urgență, demersuri la nivel de ministru al afacerilor externe pe lângă omologul austriac – ministrul federal pentru Europa, integrare și afaceri externe, Alexander Schallenberg, la nivel de secretar de stat pentru afaceri europene în MAE român pe lângă omologul austriac – ministrul federal austriac pentru UE și Constituție, Karoline Edtstadler, cât și prin intermediul Ambasadei României la Viena și Ambasadei Austriei la București, pentru a solicita decalarea datei de implementare a acestei măsuri, față de intenția inițială de aplicare imediat după momentul anunțului, precum și pentru clarificarea modului de implementare a acestor măsuri (de a impune restricții la intrarea pe teritoriul Republicii Austria pentru cetățenii provenind din România și alte state – n.r.)”, precizează MAE într-un comunicat.

Totodată, partea română a subliniat că această măsură trebuie să afecteze cât mai puțin contactele directe dintre cele două state, mediul de afaceri și turismul, ținând cont și de proximitatea geografică, dinamica relațiilor bilaterale, inclusiv în domeniul economic, precum și de faptul că Austria reprezintă un stat important de tranzit pentru cetățenii și transportatorii români.

”Partea română a evidențiat, de asemenea, că Austria este în prezent pe lista statelor exceptate de la măsura de carantină, fiind, totodată, una din destinațiile pentru care a fost permisă reluarea zborurilor. Ca urmare a acestor demersuri, partea austriacă a comunicat astăzi că, începând cu data de 9 iulie, ora 0.00, toți cetățenii care călătoresc din România cu destinație finală Austria vor putea intra în Austria doar dacă prezintă un certificat (în limba engleză sau germană) de test negativ pentru infecția cu COVID-19 (PCR, RT), efectuat în ultimele 4 zile, anterior intrării în Austria. În absența acestui certificat, cetățenii care călătoresc din România cu destinație finală Austria vor trebui să intre în autoizolare pentru o perioadă de 14 zile. În cazul în care nu este respectată măsura autoizolării, amenda poate ajunge până la 1.450 de euro. De asemenea, au informat că va exista posibilitatea ca această categorie de cetățeni să fie testați la intrarea în Austria, în cazul unui test negativ nefiind necesară măsura autoizolării. Potrivit autorităților austriece, măsura autoizolării nu se va aplica în cazul tranzitului fără oprire al cetățenilor provenind din România pe teritoriul Austriei spre destinații din alte state și în cazul transportului de mărfuri”, se mai arată în comunicat.

Conform sursei citate, partea austriacă a precizat că măsura anunțată are caracter temporar, aceasta urmând a fi revizuită în funcție de evoluțiile epidemiologice.

”Ministerul Afacerilor Externe continuă dialogul cu autoritățile austriece și va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial de către partea austriacă”, se mai menționează în comunicatul MAE.

Guvernul Austriei a emis, miercuri, alerte privind călătoriile în România, Bulgaria şi Republica Moldova, iar persoanele care vin din aceste ţări vor fi obligate să prezinte un rezultat negativ la un test Covid-19 sau vor fi plasate în carantină 14 zile.

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a anunţat miercuri introducerea României, Bulgariei şi Republicii Moldova pe lista ţărilor din zona roşie, vizate de restricţii de călătorie din cauza multiplicării cazurilor de coronavirus.

„Vă rugăm să nu călătoriţi în aceste ţări, acesta este apelul nostru urgent”, a declarat cancelarul Sebastian Kurz, potrivit site-ului Salzburg24.at.

(sursa: Mediafax)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Ministerul de Extetne al României continuă discuțiile iar Austria intetzice prezența românilor fărâ 14 zile de carsntină. Toate statele iau măsuri de reciprocitate. Statul Român teebuie să aplice măsuri similare cetățenilor austrieci și nu să poarte umilitoare discuții. Dar până Statul român este repreprezentat de președintele Klaus Iohannis și prim ministrul Ludovic Orban și are ca șef SRI pe domnul Eduard Hellvig nimânui nu-i pasă de români.

  2. Petrolul si lemnul din Romania pot intra fara restrictii in Austria?

  3. Mai bine e sa stati in casa si sa-i lasati pe austrieci cu dezvoltarea ciulinilor, ca pana acum numai ghimpi au presarat in calea romanilor! HUA lor!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.