După patru ani în care a lucrat într-o librărie independentă, Julien Migault, 25 de ani, s-a angajat la librăria unui supermarket din Paris. Este absolvent de studii universitare. Site-ul rue89 ia la bani mărunţi fiecare lună din viaţa sa, pentru a arăta cum trăieşte un francez care câştigă sub 1.500 de euro pe lună.
Salariul net al librarului este de 1.160 de euro pe lună, la care se adaugă un al 13-lea salariu şi prime de circa 60 de euro în fiecare lună.
Cheltuielile fixe ale tânărului francez de 25 de ani sunt de 707 euro. Plăteşte lunar o chirie de 469 de euro pentru un apartament de 60 de metri pătraţi, în această sumă fiind inclus şi consumul de apă. Energia electrică îl costă, în medie, 56 de euro pe lună. Pentru asigurarea maşinii pe care o conduce, dar şi pentru cea a bunurilor, Julien plăteşte 63 de euro în fiecare lună. La aceasta se adaugă asigurarea medicală de 45 de euro, factura telefonică de 40 de euro şi cea pentru servicii TV şi internet de 30 de euro pe lună.
Cheltuielile neprogramate ale tânărului parizian sunt de aproape 600 de euro. Cele mai mari sunt pentru alimente (200 de euro), transport (140 de euro, dintre care 90 de euro pentru combustibil şi restul pentru micile reparaţii de care are nevoie maşina). În rest, cărţile, sportul, filmele şi călătoriile nu se ridică la mai mult de 220 de euro pe luna, cu maximum 15 euro cheltuiţi la restaurant sau pentru alcool. Îmbrăcămintea aduce cheltuieli de 300 de euro pe an.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.