Cum trăieşte Vodă?

Românii trăiesc într-o perpetuă frenezie electorală, una vecină cu demenţa. În numele democraţiei, interlopi, penali, infractori, ciumeţi s-au urcat pe trebile statului. Ce-i mînă în luptă pe siniştrii combatanţi ? Ciolanul, numai ciolanul ! Cele peste 10 000 de euro, plus alte beneficii de tot felul – “moules-frites” şi bere belgiană după pofta inimii, avioane cu locuri rezervate la business class, hoteluri, birouri, apartamente, consilieri, secretare, telefoane şi laptopuri – se vor duce la soţiile, fiicele, amantele, alte pile şi alte cunoştinţe ale liderilor democraţi de operetă, marionete instalate cu toroipanul la Bucureşti. Fără ruşine, cu scuipaţi azvîrliţi pe faţa sărăcită a populaţiei, pentru că aşa vor şi aşa pot ei. Ce treabă au săracii abuzaţi ai României cu europarlamentarele ? Ce va fi mai încolo pentru alegerile prezidenţiale ? Cît de mare e, de fapt, ciolanul lui Vodă şi, mai ales, cum trăieşte Vodă ? Spectacolul se anunţă grandios…

Poet adevărat – el e autorul poemului de antologie pentru copii Fricoşii –, ziarist socialist, Ion Păun-Pincio (1868-1894) scrie şi cel mai bun poem social despre… viaţa lui Vodă. Lui Ion Păun-Pincio i s-a reproşat în chip absurd că a fost supraevaluat în anii ’50. Dar el n-are nici o vină. Murise tânăr, cu 50 de ani mai devreme.

Pe stradă

I

— Ce-o fi aici, că-i straşnică lumină ?

Se vede, bre, de parcă-i lună plină –

Şi drumu-i alb – curat ca apa lină…

— Dar ce socoţi, că eşti în sat la noi,

Să cazi în gropi, mergînd pe lîngă boi ?

Aici stă Vodă, bre, şi cu cei doi !

Şi cum foiesc, de parcă-i iarmaroc !

Ce te boldeşti, mojice, -n drum ? Fă loc ! –

Ţi-a tras ? S-o strîngi, că-i bună de noroc.

Aici tot mîndre curţi ţin şir – şi cum

Sclipeşte-un geam pînă departe-n drum –

Şi noi acasă, bre, chiorîm de fum !

Colea pesemne-i chef şi voie bună ;

Şi vin boerii cîrd – mereu s-adună –

De cîntece văzduhu-ntreg răsună.

Văd una printre ei cu sînul gol

Şi-n jurul ei vreo patru-i dau ocol –

Aşa muiere, mă, te dă de gol…

Te uită, -n rînd cu dînşii stă şi-un cîine.

De-o fi şi-n rai c-aici atîta pîine –

Eu n-aş mai vrea s-apuc ziua de mîine…

1894

Ion Păun-Pincio