Cum vor evolua principalele valute în 2011

Anul 2010 a fost marcat de o adevarată luptă internaţională valutară pentru devalorizare. Cea mai puternică valută a fost francul elvețian, cea mai slabă euro, iar cea mai mediatizată dolarul. Cum văd analiştii Admiral Markets evoluţia principalelor valute în 2011. Ron-ul și-a revenit în cea de a doua jumătate a anului, pe fondul măsurilor stimulente […]

De cotidianul.ro - Autor
Cum vor evolua principalele valute în 2011

Anul 2010 a fost marcat de o adevarată luptă internaţională valutară pentru devalorizare. Cea mai puternică valută a fost francul elvețian, cea mai slabă euro, iar cea mai mediatizată dolarul. Cum văd analiştii Admiral Markets evoluţia principalelor valute în 2011. Ron-ul și-a revenit în cea de a doua jumătate a anului, pe fondul măsurilor stimulente […]

Anul 2010 a fost marcat de o adevarată luptă internaţională valutară pentru devalorizare. Cea mai puternică valută a fost francul elvețian, cea mai slabă euro, iar cea mai mediatizată dolarul. Cum văd analiştii Admiral Markets evoluţia principalelor valute în 2011.

Ron-ul și-a revenit în cea de a doua jumătate a anului, pe fondul măsurilor stimulente adoptate în SUA și UE, dar și a menținerii dobânzii de referință la un nivel ridicat, după ce inițial pierduse peste 25% față de dolar și aproape 10% față de Euro. Pentru 2011, lupta națiunilor exportatoare pentru o monedă slabă va aprecia leul, dar pe de altă parte perspectivele de politica monetară sunt negative: în timp ce la nivel internațional piața va lua în calcul reluarea ciclului de majorare a dobânzii cheie, inclusiv în țări precum Ungaria sau Polonia, în România, banca centrală nu își permite să mențină dobânda cheie nici măcar la acest nivel pentru a relaxa creditarea, iar spread-ul de dobândă se va reduce.

Astfel, Ron-ul va fi mai puțin performant decât zlotul sau forintul în raport cu euro, dar poate încheia anul în ușoară apreciere față de aceasta, în schimb față de dolar și franc va fi sub presiune datorită statutului de valute de refugiu în perioada de criză.

Anul 2010 a fost unul negativ pentru moneda europeană, deprecierea față de valutele majore fiind de peste 10%. în ciuda bailout-urilor și al suportului Băncii Centrale Europene sau al Fondului Monetar Internațional, Euro nu a oferit și nu oferă nici în prezent încredere. Economia europeană rămâne fragilă iar creșterea economică va fi afectată de măsurile de austeritate implementate de guvernanți. Teama contaminării întregii regiuni va diminua încrederea în moneda europeană, iar banca centrală va menține cel mai probabil dobânda de referință la același nivel și în acest an.

În aceste condiții, Euro își va continua trendul descendent și se va tranzacționa pe parcursul anului față de dolar între cel mai puternic nivel istoric 1.25-1.26 și mediana cotațiilor extreme 1.21, dar nu excludem testarea minimului de anul trecut 1.18.

Pentru dolar 2010 a fost un an neutru, dar extrem de volatil. Doi factori cheie au influențat aceasta evoluție contradictorie: pe de o parte măsurile neconvenționale de politică monetare denumite Quantitative Easing 2, pe de altă parte statutul său de monedă de rezervă globală, sau de refugiu, ce a atras capitalul panicat din zona Euro în a doua jumătate a anului. Acest statut va oferi suport monedei americane și în 2011, oricât de mult și-ar diversifica investitorii portofoliul de active fără risc, iar dacă măsurile adoptate vor genera creștere economică și inflație, FED-ul va fi forțat să majoreze dobânda cheie. Fundamental dolarul nu este pe poziții foarte solide, însă prognozele indică o creștere economică superioară celei europene cu peste 1% în următorii 2 ani, cea mai mare diferență între zonele industrializate, astfel se va afla în avantaj față de principala contraparte.

Stabilizarea economiei pe fondul unei deteriorări la nivel global va face din dolar o valută imbatabilă în acest an. Pe de alta parte, dacă Președintele Rezervei Federale B. Bernanke va continua monetizarea datoriilor pentru a păstra dobânzile jos și a stimula economia, vom asista la același scenariu din 2010.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.