Cum vor fi folosiţi primii bani din PNRR

Ministrul Fondurilor Europene a dezvăluit faptul că România a îndeplinit 6 obiective din PNRR și că până la finalul anului vor mai fi atinse 21 de obiective

De (R.C.)
Cum vor fi folosiţi primii bani din PNRR

Ministrul Fondurilor Europene a dezvăluit faptul că România a îndeplinit 6 obiective din PNRR și că până la finalul anului vor mai fi atinse 21 de obiective

Ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, a anunțat vineri că România a îndeplinit 6 obiective din cadrul PNRR. „Până la finalul anului, mai sunt 21 de jaloane, dar le vom îndeplini fără emoții”, a precizat Vîlceanu.

Guvernul a aprobat vineri ordonanța care stabilește modul în care pot fi cheltuiți banii din PNRR.

„Ordonanța specifică modul în care banii vor circula, este diferit circuitul față de cel al fondurilor europene… Ca element de noutate, anumite investiții vor fi efectuate prin agențiile de dezvoltare regională, mă refer la câteva investiții din cadrul componentelor social, sănătate și educație”, a spus Dan Vîlceanu.

Ministrul Fondurilor Europene a dezvăluit faptul că România a îndeplinit 6 obiective din PNRR și că până la finalul anului vor mai fi atinse 21 de obiective.

„Le vom îndeplini, nu am emoții foarte mari…. Monitorizăm îndeaproape, nu sunt elemente care să ne pună pe gânduri”, a explicat ministrul Vîlceanu.
Dacă vor fi probleme în realizarea investițiilor se poate ajunge până la rezilierea contractelor, a precizat Vîlceanu.

Ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, spune că primii bani din PNRR vor fi trași pentru reforma ANAF privind legarea caselor de marcat, precum și pentru Autostrada A3.

„Primele sume le putem deja trage pentru o reformă pe care a făcut-o Ministerul de Finanțe, ANAF-ul: legarea caselor de marcat, de exemplu. Este o investiție sau o reformă pentru care putem trage deja primele sume. Acolo sunt înscrise în PNRR 150 de milioane de euro. (…) Putem trage aproximativ 25% din cele 150 de milioane de euro pe care le avem în PNRR. Cât de repede se pot face demersuri. Așteptăm să fie publicat în Monitorul Oficial actul normativ de astăzi. Cred că mai putem pe A3 să tragem ceva sume. Nu mai știu în momentul de față care este valoarea facturilor pe care constructorul le-a făcut pentru A3, dar cred că undeva în urmă cu o săptămână – o săptămână jumate erau deja 150 de milioane de lei facturate, dacă nu mă înșel”, a spus Dan Vîlceanu.

Vîlceanu a anunțat și căRomânia va primi și restul de 1,95 miliarde de euro, din avansul din PNRR. El precizează că banii vor fi virați în contul BNR „în câteva zile”

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. banii se vor afunda in buzunarele nesatule ale securimii tradatoare, in timp ce impotriva poolimii se va instaura cea mai crancena forma de dictatura chineza – control biometric urmarire/ascultare. orice persoana care se considera LIBERA VA FI CONSIDERATA DUSMAN AL POPOOOULUI SI PROBABIL INCHISA SI UCISA. ANII ’50.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.