Teodorovici, pus pe fapte mari: vrea să amâne Congresul

Fostul ministru de Finanţe consideră că, potrivit Statutului PSD, în urma demisiei Vioricăi Dăncilă el este preşedintele interimar al partidului

Teodorovici, pus pe fapte mari: vrea să amâne Congresul

Fostul ministru de Finanţe consideră că, potrivit Statutului PSD, în urma demisiei Vioricăi Dăncilă el este preşedintele interimar al partidului

Eugen Teodorovici cere Tribunalului București să dispună amânarea congresului extraordinar al PSD, care a fost convocat sâmbătă, până la judecarea acțiunii civile prin care a cerut să se constate că este președintele executiv al partidului.

Astfel, Teodorovici cere Tribunalului București, printre alte, și „să dispună luarea măsurii amânării lucrărilor Congresului Extraordinar al Partidului Social Democrat convocat pentru data de 22 august 2020”.

„Apreciez că sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru promovarea acțiunii în procedura ordonanței prezidențiale”, adaugă Eugen Teodorovici.

Eugen Teodorovici a solicitat miercuri Tribunalului Bucureşti să constate că, în urma demisiei Vioricăi Dăncilă din funcţia de lider al PSD şi a lui Mihai Fifor din funcţia de secretar general al partidului, el este, potrivit Statutului PSD, preşedintele interimar al partidului.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. CORECT, LEGAL, CONSTITUTIONAL,
    LAPUSNEANU CIOLACUL TREBUIE SA RESPECTE LEGEA, STATUTUL PSD, ELECTORATUL PSD.
    DACA CIOLACU-I CEASESCU 2 SA CANDIDEZE SINGUR SI SA CASTIGE CU 110%
    ORGANIZATIILE JUDETENE SA AMANE PARTICIPAREA SI VOTUL PÂNĂ SE DEZBATE MOTIUNEA DEPUSĂ VICLEAN INAINTE DE CONGRES SI NU CERE DEZBATEREA EI CONSTITUIONALĂ IN 3 ZILE DE LA DEPUNERE SI CITIRE, ????

  2. Teodorovici are dreptate totala ! Are insa un dezavantaj : nu-i racolat de SRI (in timp ce Ciolacu este al lor)!

  3. Unii au crezut că Vasilica Ciolaccila va aduce in cloaca PSD o dara de aer proaspăt. Timpul a demonstrat că inodorul tractorist împrăștie în jur, in urma sa o dara de aer cu iz de grajd. Ce mi-i un tractorist, ce mi-i un sturlubatic discotecotist? Tanda&Manda! Asterix & Obelix!

  4. sa dea o lovitura de stat in PSD, ca in Mali,unde e proaspata!Orlando si cativa SIE-isti de ai lui(a nu se uita de Ponta) sa il inchida in baie pe Ciolacu pana intelege ca nu are sanse..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.