Cei patru reţinuţi în dosarul în care sunt învinuiţi şi Florin Salam şi Adrian Minune află astăzi dacă vor fi eliberaţi. Magistraţii Curţii de Apel urmează să judece recursul depus de avocaţi.
Principalul suspect în acest caz este un alt personaj celebru în lumea interlopă, Ionel Balint, zis Nuţulică, fiul lui Nuţu Cămătaru.
„Pe fondul unor discutii contradictorii, o persoană a fost înjunghiată în zona splinei, a fost internată în stare gravă la spital, este vorba de o tentativă de omor. Din moment ce 23 de persoane sunt aduse la sediul Poliţiei Capitalei, înseamnă că există un cerc de suspecţi, nu toate aceste persoane au, însă, calitatea de suspect”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.