Cutremur joi seara în județul Buzău

Un cutremur cu magnitudinea 3 pe scara Richter s-a produs joi seara, la ora locală 20:51, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, conform datelor publicate pe site-ul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 132 de kilometri, iar cele mai apropiate oraşe de epicentru au fost Nehoiu (20 km), Covasna (42 km), Întorsura Buzăului (47 km), Mizil (54 km) şi Târgu Secuiesc (57 km).

Este al treilea seism produs joi în zona Vrancea, primele două având, însă, magnitudini sub 3 pe scara Richter, respectiv 2,7 şi 2,4. În această lună, cinci cutremure au avut peste 3 pe Richter, cel mai important, de 3,4 pe Richter, producându-se în judeţul Buzău în 10 iulie.

Cele mai puternice seisme din 2018 au avut o magnitudine de 4,6 pe Richter, primul în data de 14 martie şi cel de-al doilea în 25 aprilie, ambele fiind înregistrate în zona seismică Vrancea, potrivit agerpres.ro.

În 2017, cel mai mare seism de pe teritoriul ţării a fost înregistrat pe 8 februarie, în judeţul Buzău, la ora 17:08, şi a avut o magnitudine de 5 pe Richter, mişcarea tectonică fiind resimţită şi la Bucureşti.

În România, cele mai puternice cutremure produse în ultimii 28 de ani au fost înregistrate pe 30 şi 31 mai 1990, magnitudinea acestora fiind de 6,9, respectiv 6,4 pe scara Richter.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.