Cutremur: Platini, reținut

UPDATE. Fostul internaţional francez şi preşedinte al UEFA, Michel Platini, a fost reținut marți dimineață, el fiind acuzat de corupție în ceea ce privește acordarea organizării Campionatului Mondial de Fotbal din 2022 statului Qatar, transmite Sky News.

Platini, care este suspendat până în octombrie din orice activitate legată de fotbal, de către FIFA, pentru violarea codului de etică al forului mondial, a fost convocat pentru audieri, marţi, la Nanterre, de către Oficiul central de luptă contra corupţiei şi infracţiunilor financiare şi fiscale (OCLCIFF).

Audierea are loc în cadrul anchetei ordonate de Parchetul Financiar Naţional (PNF), care ”vizează fapte prezumtive de corupţie activă şi pasivă comise de către persoane care nu îşi exercită o funcţie publică”, în cadrul atribuirii turneului din 2022 al Cupei Mondiale Qatarului.

În 2016, PNF deschisese o anchetă preliminară pentru ”corupţie privată”, ”asociere în scop criminal”, ”trafic de influenţă şi tăinuire de trafic de influenţă” în legătură cu atribuirea CM 2022. Platini, care a recunoscut că a votat pentru Qatar la scrutinul atribuirii din 2 decembrie 2010, fusese deja audiat ca martor în decembrie 2017.

PNF este interesat, între altele, de întâlnirea organizată pe 23 noiembrie 2010 la Palatul Elysée, în prezenţa preşedintelui Nicolas Sarkozy, la care au luat parte Michel Platini, emirul Qatarului, Tamim Ben Hamad Al Thani, şeicul Hamad Ben Jassem, atunci prim-ministru şi ministru al afacerilor externe ale emiratului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. „Abuzuri” si „Statul paralel”, ar zice PSDeii si Tariceanu cu partiduletul ALDE-4,2%!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.