Cuvântul cotidian Vocalize în La Major (3)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz -Cuvântul cotidian Vocalize în La Major. Volumul este sub tipar la Editura Junimea din Iaşi.

Cuvântul cotidian sau „Capul fără Trup”: o descoperire terifiantă în vizorul echidistant al presei.

  1. „Poliţia îşi face datoria! Sublocotenentul Mia Baucici a transmis printr-un comunicat de presă că echipa care se ocupă de cazul capului găsit în râu în cartierul Lacosta a identificat, prin mijloacele specifice, un cerc de suspecţi. La rândul său, medicul legist a afirmat că nu există nici un dubiu că avem de a face cu o crimă, ţinând cont de modul cum a fost despărţit capul de trup. Urmează reţinerea şi interogarea suspecţilor”. (CETĂŢEANUL, 26 0ctombrie.)

 

  1. „Am amânat cu o zi materialul promis despre modul cum încearcă o mamă conştientă să atenueze şocul prin care a trecut fiul ei, atunci când a dat de fragmentul de cadavru. Am considerat să declaraţia doamnei B.R. merită un spaţiu mai larg, aşa că am inclus-o în această ediţie specială cu prezentarea întregului caz. De asemenea, puteţi citi, în afară de interviul cu doamna B.R. – căreia îi mulţumim pentru colaborare – şi părerea domnului psiholog doctor Romulus Rocan, un specialist aflat deasupra oricărui dubiu, precum şi opiniile a doi domni profesori ai copilului, dintre care unul îi este chiar diriginte. Nu am uitat să-i cerem şi părerea maestrului doctor Samuel Zimberlan, distinsul avocat, ca şi cea a doamnei conferenţiar universitar doctor Veronika Ingrid Schleau, apreciata autoare a unui curs de pedagogie. Citind ediţia specială (de colecţie!), suntem încredinţaţi că vă veţi putea face o imagine mai clară a acestei tulburătoare şi nedorite speţe aflate tot timpul ca o prioritate în agenda celor responsabili. Atenţie, în versiunea electronică nu veţi găsi preţioasele intervenţii în formă completă!” (VOCEA LIBERĂ, 27 octombrie, ediţie specială)

 

  1. „Iată, au trecut patru zile de când nişte copii nevinovaţi – ce vor duce cu ei mereu trauma – au găsit sub malul Băltuţei un cap împotmolit printre ramurile unei sălcii. Au trecut patru zile, dar nici poliţia, nici parchetul şi nici primăria – toate cu meritate „p” mic! – nu au nici cea mai mică ideea asupra celor întâmplate: nici al cui a fost acel cap şi cu atât mai puţin cum a ajuns acesta în dreptul cartierul Lacosta. Nici măcar nu sunt în stare să explice contribuabililor – care duc în spate aceste instituţii! – dacă nu cumva un asasin feroce se plimbă nestingherit pe străzi. Nu suntem pentru gesturi extreme, însă înţelegem profunda îngrijorare a cetăţenilor şi, mai ales, a părinţilor gata să protesteze în stradă împotriva impotenţei autorităţilor incapabile să ne apere copiii. Nu suntem pentru gesturi extreme, însă, în acest caz, nu avem cum să nu ne solidarizăm cu înspăimântaţii noştri cititori. (VIITORUL, 27 Octombrie)

 

  1. „Într-o ştire care ne-a parvenit pe surse, domnul Primar a convocat la biroul său pe domnul comandant al Poliţiei, pe inspectorul şcolar şef, pe şeful Tribunalului şi pe şeful Parchetului, în vederea unei celule operative menite să lămurească în cel mai scurt timp posibil speţa capului găsit de copiii în râul Băltuţa, chiar în dreptul cartierului Lacosta. De asemenea, s-au stabilit şi măsurile ce se impun pentru a se preveni astfel de situaţii nedorite, în urma cărora, aşa cum bine a explicat explicit domnul doctorul psiholog Romulus Rocan, <copiii încă atât de inocenţi pot rămâne cu traume pe viaţă>. Iată, după cum se vede, în ciuda unor afirmaţii răutăcioase şi complet rupte din realitate, domnul Primar este profund preocupat de dramaticul caz ivit în dreptul cartierului Lacosta” (Ştire nesemnată apărută pe prima pagină a ziarului CETĂŢEANUL în ediţia din 27 octombrie).

 

  1. „Ha, ha, ha! Să publici pe prima pagină o informaţie atât de importantă cum sunt toate cele privind <cazul Capului fără Trup> între o ştire despre o serbare a unei grădiniţe şi o alta despre modificările din mersul autobuzelor, doar pentru a mai pune o cărămidă la soclul mucegăit al unui primar dovedit atât de incompetent, nu poate decât să alunge cititorii! Dar noi nu vrem să dăm lecţii amatorilor care tipăresc fiţuica imundă! Noi nu facem decât să mai atragem – încă o dată! – atenţia: trec zilele, în curând şi săptămânile şi nici unul dintre oficialii convocaţi de către edil nu este în stare să dea vreun răspuns concret în privinţa speţei care a îngrozit şi continuă să îngrozească oraşul. Se aude, domnule comandant al Poliţiei, domnule inspectorul şcolar, domnule şef al Tribunalului şi domnule şef al Parchetului? Sper că aţi băut cafele bune în cadrul <celulei de criză>, că altceva nu se simte că aţi fi făcut în cabinetul primarului.” (Editorial semnat de Dem. V. Lazar, VIITORUL, 28 octombrie.)

 

  1. „Aflăm pe surse misterul: <Capul fără Trup> ar aparţine unui cunoscut personaj al vieţii publice, lucru cu atât mai credibil cu cât presei i s-a interzis accesul la faţa locului, astfel încât n-a putut ajunge nici o fotografie cu fragmentul de cadavru sub ochii populaţiei. Chiar şi tentativele cu totul ilegale ale unui ziar de a obţine de la medicul legist o imagine cu chipul victimei au eşuat lamentabil. În ceea ce ne priveşte, suntem cu totul de acord să aflăm cu o oră mai târziu amănunte în acest caz tulburător, decât să compromitem ancheta care se desfăşoară <absolut profesionist>, aşa cum ne-a încredinţat domnul Primar la conferinţa de presă, în urma demarării lucrărilor <celulei de criză>. Cu acest prilej, nu putem decât să ne distanţăm în mod hotărât de aşa-zişii jurnalişti care, sfidând cele mai elementare norme etice, încearcă în mod ilicit să obţină informaţii deocamdată secrete şi le spunem că este de o sută de ori mai preferabil să fie soluţionată speţa, decât să popularizezi fapte ce le-ar putea servi suspecţilor.” (VOCEA LIBERĂ, 28 octombrie).
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.