Cuvântul cotidian Vocalize în La Major (5)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz -Cuvântul cotidian Vocalize în La Major. Volumul este sub tipar la Editura Junimea din Iaşi.

Cuvântul cotidian sau „Capul fără Trup”: o descoperire terifiantă în vizorul echidistant al presei.

 

  1. „Cazul <Capul fără Trup> pare să fi devenit vârful de lance al opoziţiei. Este şi normal: neavând de ce se lega într-un spaţiu unde lucrurile merg bine, în paginile lor imunde, aşa-zişii jurnalişti de la cotidianul, pe care nici nu ne demitem să-l numim, au dat de un subiect atât de gras, încât n-ar fi de mirare să fi plantat chiar ei sub sălciile de pe malul râului acel fragment de cadavru doar pentru a avea despre ce să înjure. De la asemenea profesionişti ai mizeriei te poţi aştepta la orice. Apropo, aţi observat că indivizilor le este frică să-şi semneze mâzgăliturile de teamă să nu fie daţi în judecată în nume personal pentru calomniere în formă continuată?” (VOCEA LIBERĂ, 1 noiembrie, Redactor şef I. B. Ramm.)

 

  1. „Este de-a dreptul comic, dacă n-ar porni de la un caz cumplit, cearta fără sfârşit între ziarele locale: cazul numit <Capul fără Trup> – de ce este amintit mereu trup cu T mare? – a devenit prilej de atacuri fără perdea între mercenarii puterii şi ai opoziţiei. Comic, dacă n-ar porni de la un caz cumplit, întrucât, în loc să se urmărească mersul anchetei, nu se împroaşcă decât cu lături peste adversarii politici ai stăpânilor.” (Dr. Daberdam în rubrica „Totul şi nimic” în ziarul CETĂŢENUL din 2 noiembrie)

 

  1. „Un curajos anonim care semnează Dr. Daberdam – de parcă n-ar şti puţinii săi cititori că este vorba despre <curajosul> jurnalist ratat V. W. Botson – se apucă să tragă de urechi jurnaliştii pentru că… nu sunt de acord unii cu ceilalţi. De fapt, pentru că nu sunt de acord cu prestaţia catastrofală a vremelnicei puteri, recte a domnului primar Rubin S. Spar (cunoscut de toată lumea drept „R. S. Şpagă”). <În loc să se urmărească mersul anchetei, nu se împroaşcă decât cu lături peste adversarii politici ai stăpânilor> scrie aşa-zisul Dr. Daberdam (care nici vorbă să aibă vreun doctorat, poate doar în slugărnicie). Am aşteptat destul ca să <urmărim mersul anchetei>, dar impotenţii oficiali tac mâlc. Ce să <urmărim>? Un nou caz nerezolvat? Un nou caz cu <făptaş necunoscut>? Iar, în vremea aceasta, întregul cartier Lacosta se află în alertă, într-o adevărată stare de asediu, am putea spune, cetăţenii nevinovaţi simţindu-se într-o cumplită nesiguranţă: criminalul este liber! Să ne facem că plouă, domnule <doctor> Daberdam – Botson? Stimaţi cetăţeni, fiţi convinşi că, până la urmă, justiţia va face dreptate!” (Senior editor Dem. V. Lazăr, VIITORUL, 4 noiembrie)

 

  1. Notiţă în ediţia din 5 noiembrie a prestigiosului RĂSUNETUL, ziarul cu cel mai mare tiraj din capitală: „În urmă cu câteva zile, a fost găsit un cap de om prins în vegetaţia de sub malul râului Băltuţa, ce curge prin oraşul Băltuţan. Până în prezent, deşi sub presiunea presei, oficialităţile n-au divulgat încă nici un element din ancheta în desfăşurare. Totuşi, avem ferma convingere că, trimis la faţa locului, corespondentul nostru special vă va ţine la curent cu misterioasa afacere, despre care, în mod ciudat, ca să nu spunem suspect, nu a ieşit la suprafaţă nicio informaţie.”

 

  1. „O palmă în plin dată de prestigiosul ziar RĂSUNETUL fiţuicilor mercenare VOCEA LIBERĂ şi CETĂŢEANUL, slugile actualului primar, anunţând că a trimis un corespondent special pentru a oferi unor cetăţeni aflaţi în permanentă nesiguranţă, în sfârşit, informaţiile despre cazul <Capului fără Trup>. Aşadar, RĂSUNETUL va face ceea ce VOCEA LIBERĂ şi CETĂŢEANUL au dovedit că nu sunt capabile sau că NU AU VOIE să-şi informeze puţinii cititori. Bravo RĂSUNETUL!” (Senior editor Dem V. Lazar, în VIITORUL din 6 noiembrie.)

 

  1. „Să mori de râs! Debilul aşa-zis jurnalist Dem. V. Lazar, care-şi mai spune şi <senior editor>, ne trage iarăşi de urechi în urma unei notiţe apărute în prestigiosul RĂSUNETUL, care a anunţat că va trimite un corespondent pentru un caz petrecut în oraşul nostru. Da, în oraşul nostru a avut loc o crimă şi este firesc să fie informat publicul larg despre cele întâmplate. Mai ales că publicaţii asemenea VIITORULUI, gata oricând să împroaşte cu noroi oficialităţile, n-au fost în stare să aducă nici o vagă luminiţă în speţa în cauză. Şi cât s-ar fi bucurat, şi cât şi-ar fi frecat mâinile de satisfacţie mercenarii opoziţiei dacă ar fi putut populariza şi cea mai mică eroare în ancheta ce se desfăşoară în linişte şi cu profesionalism de către organele în drept! Domnule care vă autointitulaţi <senior editor>, se pare că duceţi o cumplită penurie de gloanţe! Stăpânii voştri s-ar putea să vă penalizeze pentru îngrijorătoarea voastră lipsă de profesionalism. Noi vă ţinem pumnii.” (VOCEA LIBERĂ, 7 noiembrie, Editorialul redactorului şef I. B. Ramm.)
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.