Emanciparea fără o îndrumare consecventă îşi arată marile neajunsuri în criza de conştiinţă şi de identitate a actualei Românii. Fascismul şi comunismul au fost întîi de toate expresia unei atari crize. Cele două regimuri au distrus şansa de emancipare a individului, dar mai ales au profitat imens de inexistenţa clasei de mijloc. Orientări fără legătură cu preocupările raţional-umane au dobîndit interes şi au primit acceptul majorităţii pentru a guverna. Ignorarea masei a avut drept consecinţă inadaptarea la schimbările lumii moderne. În acelaşi fel ne explicăm absenţa criticii intelectuale şi civice faţă de puterea politică şi puţinele revolte populare în faţa regimurilor autoritare şi dictatoriale.
Comunismul a fost instaurat profitîndu-se de o asemenea stare de lucruri. Pe fondul unei culturi politice aproape inexistente la nivelul masei şi în situaţia în care intelectualitatea a fost și este mereu obedientă faţă de putere, falsitatea acestei ideologii nu a putut produce adevărata şi necesara disidenţă. Amalgam de lozinci staliniste şi de propagandă etno-naţionalistă, comunismul din România nu numai că a accentuat nedreptăţi şi discriminări social-politice, economice şi culturale, dar a multiplicat orientările neotribale marginalizînd sau excluzînd individualităţile şi ideea de diversitate lingvistică şi religioasă. Iată de ce orice viitoare politică de succes a României va asuma un set de valori încă străin unui segment al populaţiei: învăţare permanentă, limbaje articulate, corespondenţă între vorbe şi fapte, competenţă prin folosirea rezultatelor ştiinţei şi tehnicii, repere privind cultura şi confesiunea celuilalt, regula nescrisă a bunei cuviinţe, responsabilitate.

Etnonaționalismul deschizînd drumul fascismului românesc. În imagine, Corneliu Zelea Codreanu inspectînd Garda de Fier în 1934.

Mitul folcloric al lui Nicolae Ceaușescu publicitat la scară mondială în 1975, în timpul vizitei președintelui SUA Gerald Ford la București.

Răsturnarea regimului național-comunist în 1989 a început la Timişoara prin recunoașterea diversității moștenirii culturale de inspirație occidentală.
D-le stiu ca sunteti eBreu, dar asta nu inseana ca am ce va cu d-voastra, ca sa va da-ti cu curul de pamint ca are cineva cu voi. De ce nu sinte-ti cinstiti cind vorbiti de crize. Va amintesc ca romanii nu creaza crize, chiar daca unii ca Madoff, se dau ca origini de pe acest plai ca sa-si ascunda originea, dar mai ales sa blameze Gradina Maicii Domnului, unde a dus-o bine merci. Deci vorbiti de crize cu jumatate de gura, de fapt blamind Romania ce inca va da o piine alba, dar nu incercati sa lua-ti la rind toate crizele, care actualmente sunt in toata lumea in epoca internetului, ca sa va mai ascunde-ti cu datul din clantza. Sa zicem de ex.cind Legionarii Verzi erau frati cu Legionarii Rosii asa cum au fost frati Hitler si Stalin (vezi odiosul pact), sau atunci cind Antonescu a decis sa nu trimeata pe eBreii bolshevici la Auschvitz ca Horty care actualmente este erou, asa cum impostorul mondial dovedit pe Mapamond WeiSSel, a creat o adevarata criza cu Ho, ca nu i-a ajuns Nobilul de impostor.Mai mult,Antonescu i-a ocrotit pe evreii lui, netrimitindu-i pe front, numai la curatat zapada, si le-a creat legi ca ei sa-si apere averurile lor comunitate, dar pentru ca shefii viitori comunisti au fost la furat pe ai lor, au intors-o ca nu ei au furat. Ma intreb de ce nu a-ti fost “vindut’ ca sa va simtzi-tzi liber si d-voastra de situatia asta a noastra aflata inca sub autoritatea leprei gen Harap Alb??? Stiu ca la ziar, sunt acesti alogeni publica-ti ca sa mai manince o piine, asa a fost si cu al nostru Sebastian promovat tot de un roman, dar culmea tot un camion rusesc l-a calcat. Deci nu este suficient sa pupi in curry pe bolshevici ca astia nu iarta. Asta expilca de ce syndormul Stocholm inca lucreaza pentru d-voasta. Va doresc de o mie de ori binele pe care d-voastra ca membru al comunitatii majoritare vrei sa-l dori-ti. O zi buna. Con